marți, 21 iunie 2011

Acolo ...



Mult, mult prea mult timp ... de cand nu am mai incercat sa zgarii pietrele pentru a lasa o uram trecatoare ... de cand nu am mai gadilat fluturii ca sa ii oblig sa zboare ... de cand nu am mai ascultat picaturile rostogolindu-se la vale ... de cand am uitat ca a trai nu inseamna umbre miscatoare.


Am fost din nou acolo, in oaza mea de liniste, in cuibul meu de relaxare. Am vazut din nou dealuri, vai si o casa pierduta printre amintiri si sentimente vesnic arzatoare. Mi-am potolit setea de natura, de crud, de verde ... da, de mult verde! Mi-am regasit puterea de a crede.



...


Nu pot insa sa scriu mai departe. Gandurile sunt prea multe si cuvintele prea putin ajutatoare. Sunt ganduri ravasite ... dar sunt sigura ca ma intelegeti, pentru ca aveti si voi locul vostru despre care ati vrea sa vorbiti neincetat si cu toate astea il pastrati ascuns in gandurile voastre si va hraniti cu amintirea lui si cu visul revederii viitoare!

Traiesc ... visand la Bisoca mea!

Bianca Casaru

vineri, 18 februarie 2011

O ceasca de relaxare si un fum de dorinta, va rog!


A inceput ca un gand si apoi a continuat sa se materializeze ... a capatat forma, a primit un continut, au aparut detaliile precum stropii de ploaie si usor, usor, si-a descfacut aripile si a inceput sa zboare. Asa consideri ca au inceput toate lucrurile pe care le-ai realizat. Toate proiectele au pornit din mintea ta, din dorinta ta, din ideile tale mistuite de timp.

Ideile erau atat de vagi, precum o ceata aproape imperceptibila, insa pe masura ce pasiunea a crescut, ceata s-a transformat in fum. Un fum atat de gros ... incat singura sansa sa nu te sufoci, era sa il dai afara. Te-ai pregatit, ti-ai aerisit micul creier si ai permis gandurilor sa iasa sub forma de cuvinte, schite, proiecte, planuri, lucrari, dorinte ... lucruri care acum te definesc. Oamenii te analizeaza dupa faptele tale, dupa porumbeii pe care ii eliberezi din cand in cand din colivia numita "minte".

Si cand te gandesti ca aste lucruri pot fi controlate. Cand te gandesti ca poti spune doar ce vrei, ca poti face doar ce vrei si cum vrei, ca totul este asa cum vrei, nu intelegi in cazul asta de ce oamenii te percep altfel. Si ajungi sa te intrebi oare ... cum? ... ce? ... cine? ... esti tu de fapt!

Toata nebunia asta a inceput astazi la curs. Ni s-a dat o tema. Trebuia sa fie simplu, adica avem de facut un filmulet de un minut care sa se intituleze simplu : "EU sunt!". Si de aici au inceput toate intrebarile. Cine sunt eu de fapt, sau cine as vrea sa fiu? Cum pot sa definesc un lucru atat de dificil, de abstract, de schimbator, de ... . Cred ca as putea spune mai simplu cine sunt ceilalti, insa nu pot spune cine sunt eu, sau cum sunt eu, sau ce sunt eu.

Ai sa imi spui ca nu am dreptate, ca te poti analiza cu usurinta si ca te cunosti ... iar eu am sa-ti raspund ca te inseli. In fiecare persoana exista o doza de subiectivism care te face sa vezi lucrurile intr-un anumit mod. Poate te critici prea mult sau poate te iubesti prea mult, poate nu ai incredere in tine sau poate te crezi prea bun ... nu exista activitate pe care sa o facem si despre care sa putem spune ca am fost complet obiectivi.

Bianca Casaru

miercuri, 26 ianuarie 2011

O adiere a gandului


Pentru tine, fiinta cu chipul calm, am inceput sa scriu aceste randuri.


Stateam si ma gandeam in seara asta la oamenii cu care am intrat in contact de-a lungul vietii si mi-am dat seama de un lucru: unora le-am spus de prea putine ori cuvinte frumoase, cuvinte pe care le meritau, cuvinte spuse din coltul indepartat al inimii ciudate ce bate in pieptul meu.


De ce oare ne este atat de greu sa spunem ce simtim, sau sa spunem ce gandim instinctiv, fara sa triem cuvintele printr-o sita deasa? In schimb ne este atat de usor sa ne schimonosim gandurile pana cand, intr-un final, reusim sa oprim acele cuvinte ce ne pot trada sentimentele, euforia, dragostea, uimirea, daruirea, credinta. (nu am sa insir nici o stare negativa, caci vorbesc acum despre oamenii frumosi care nu iti pot smulge ganduri negre ci iti daruiesc doar clipe pufoase).


Nu ar fi mai simplu sa ii spui cuiva ca iti este drag, in loc sa il/o privesti cu ochii lungiti de placere si sa iti inghiti cuvintele de parca ai inghitii pietre? Dar in cazul asta lumea s-ar simplifica, ar fi o reducere la un adevar absolut si stim ca absolutul nu exista, ci doar am ajunge sa traiam intr-o stare relativa. Ne place concretul si cu toate astea il ocolim. Ne lasam sedusi de ceea ce ne imaginam si cadem prada propriei imaginatii pana cand ajungem sa o confundam cu realul. Ne ordonam viata dupa impresii si pareri proprii cand de fapt avem nevoie de concret.


Iar acum ma intorc iar la chipul frumos ce poate fi al oricui, si ii multumesc ca a trecut prin fata mea si s-a oprit pret de o clipa, suficient cat sa imi dea taria sa zambesc, apoi si-a continuat drumul fara sa fie afectat/a de neputinta mea de a-i sopti macar o adiere a gandurilor mele ravasite.


Bianca Casaru

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Fara titlu, doar pentru ca ...

In fiecare zi esti navalit de zeci, mii de stari, idei, ganduri. Uneori ai vrea sa renunti iar alteori crezi ca poti atinge soarele.

Mi se intampla si mie, sa nu cumva sa credeti ca sunt altfel, si eu rad, plang, sunt indiferenta, ma straduiesc, continui, ma prabusesc, o iau de la capat, clachez, sunt trista, sunt fericita, sunt emotionata, rosesc, ma blochez, sunt puternica, sunt slaba, sunt importanta, sunt ca si invizibila, cred, renunt, sper, visez ... si pot continua cu alte zeci de stari prin care poti trece intr-o singura zi.

Important este sa ai taria sa mergi ... sa nu te opresti. Atunci cand simti sa nu mai ai pamant sub picioare si nici oameni in jurul tau, cand simti ca viata nu este deloc cum credeai si iti este frica de orice miscare, trebuie sa iti gasesti puterea interioara, motivul pentru care merita sa repari lucrurile, motivul care te determina sa iti sufleci manecile, sa transpiri chinuidu-te pana cand totul va fi perfect. Si toate astea depind doar de tine si de vointa ta, nu depind de ceilalti.

Tu esti cel care poate merge mai departe ... nu o poate face altcineva in locul tau. TU DECIZI PENTRU TINE. Viata este ca un puzzle, facut din reusite si greseli, fiecare exeperienta isi are rolul ei si trebuie luata ca atare.

Crede in tine, traieste! Doar asa poti face lucrurile sa existe ...

Bianca Casaru

joi, 6 ianuarie 2011

Un fel de ... ceva

Am fost intrebata de curand daca mi-am pus o dorinta pentru noul an, daca vreau ceva in mod special. Pe moment nu am stiut sa raspund, am facut doar glume pe seama mea, astazi insa intrebarea mi-a revenit in minte cerand un raspuns asa ca am inceput sa ma gandesc ... sa descopar acel ceva special pe care mi-l doresc cu adevarat pentru noul an.

Imi este greu sa imi dau seama ce imi doresc cel mai mult ... imi este greu sa aflu care este lucrul pentru care as fi in stare sa imbratisez soarele stiind ca daca o fac ma va arde ... imi este greu sa spun ca am descoperit acel lucru . Imi este greu ... nu pentru ca nu exista ci pentru ca sunt foarte multe.

In 2011 vreau sa fac mai multe. Da ... vreau sa fiu mai buna, vreau ceva nou dar vreau si tot ce este vechi, vreau sa spun da si vreau sa spun nu, vreau sa rad si vreau sa plang, vreau sa ma plimb si vreau sa stau, vreau sa alerg, vreau sa citesc, sa scriu, sa ascult, sa vorbesc, sa strig, sa soptesc. Vreau sa fiu privita, vreau sa iubesc si sa fiu iubita, vreau sa creez si vreau sa stric, vreau sa pierd timpul si vreau sa admir. Vreau sa simt iarba, vantul si apa. Vreau sa ajung de pe fundul marii in varful muntilor. Vreau sa fiu uneori o umbra si alteori o lumina puternica. Vreau sa fiu imprevizibila, vreau sa fiu surprinsa , vreau sa imi inving toate temerile, vreau sa fiu ... da, vreau sa exist.

Si uite asa am descoperit ce vreau! Vreau sa exist, sa fiu neobisnuita, ciudata, vreau sa fac ce vreau.

Am inceput anul crezand ca mi se intampla lucruri rele, ca nu pot sa fac ce vreau si ca nu am voie sa fiu altfel, insa m-am inselat. Am avut norocul inca odata sa am langa mine oameni care mi-au daruit cuvinte, cuvinte care s-au asezat unul peste altul precum caramizile si mi-au creat un zid de care sa ma sprijin. Atunci am descoperit ca oamenii sunt importanti, nu anii. Momentele, clipele frumoase pe care le traiesti sunt cele care conteaza. Vreau sa exist pentru a prinde clipe, pentru a crea clipe, pentru a le primi, pentru a le darui, pentru a le fura, pentru a le trai.

Traiesc pentru a simti vibratiile!


Si pentru ca sunt ganduri ravasite am sa transcriu mai jos cateva cuvinte pe care le-am recitit in seara asta si care imi plac ... sa nu le uiti niciodata pentru ca sunt adevarate, chiar daca nu sunt cuvintele mele:

"Dacă într-o zi iţi vine să plângi,caută-mă..nu promit să te fac să râzi dar pot să plâng cu tine...
Dacă într-o zi iţi vine să fugi,caută-mă..nu promit că am să te opresc dar pot să fug cu tine...
Dacă într-o zi nu ai chef să asculţi pe nimeni,caută-mă, promit să tac cât vrei ..şi să te ascult...
Dacă într-o zi mă cauţi şi nu răspund vino repede să mă vezi... POATE CĂ EU AM NEVOIE DE TINE!!!! "


Bianca Casaru

luni, 8 noiembrie 2010

Scrisoare pentru ... tine!

Pentru ca m-ai rugat sa iti scriu si pentru ca mi s-a parut atat de frumoasa ideea.

Imagineaza-ti ca asta este o coala alba de hartie. De fapt nu atat de alba ... o foaie veche, cu marginile stricate din cauza schimbarii permanente a locului in care a stat ... la inceput a facut parte dintr-un caiet, apoi a stat singura pe o masa, dupa ceva timp a fost pusa pe un morman de hartii vechi pe care le pastram cu gandul ca le voi mai folosi candva. Astazi i-am schimbat iar locul. Sta aici in fata mea si incerc sa ma simt pregatita sa astern pe ea ganduri pentru tine. Ma uit la pixul pe care il tin in mana si imi doresc sa fi putut el sa picteze acest tablou, sunt sigura ca s-ar fi descurcat mai bine ... dar stii cum e, nimic nu e atat de usor precum am vrea.


Nu imi place sa fac asta! Nu imi place sa scriu cuiva, de obicei scriu pentru mine. As vrea sa pot sa pun literele una langa alta astfel incat sa iasa cea mai frumoasa scrisoare dar ma tem ca nu voi putea scrie nimic. Ma inec in cuvinte ca de fiecare data. Mi se ravasesc gandurile si mi se imprastie. Cred ca am nevoie de o sfoara ca sa le leg. Vreau sa le leg atat de strans incat sa nu mai raman niciodata fara ele. Vreau sa ma asigur ca voi putea spune mereu ceva.

Si uite asa ajung sa imi scriu iar mie, nu tie ... tie, care m-ai rugat atat de frumos sa imi cimentez gandurile pe o bucata de lemn transformata in hartie. E straniu acest sentiment pe care il incerc acum. Imi tremura mana in timp ce conduc pixul ce potriveste conturul slovelor rand pe rand. Nu am mai scris de mult o scrisoare. Nu i-am mai scris nici macar mogaldetei mele. E mai simplu sa o sun si sa ii spun cateva cuvinte. E incredibil cat de mult a ajuns sa insemne o scrisoare pentru mine ... cred ca mi se pare mult prea oficiala, sau am sentimentul ca nu imi da voie sa mint, sau ...

De fapt cred ca nu mai stiu sa scriu scrisori. Tot ce pot sa scrijelesc este un banal Multumesc. Insa un Multumesc venit din inima. Nu multumesc oricui si nici oricum ...

Multumesc prietenul meu drag ...

Asta a fost o scrisoare pentru tine!

Bianca Casaru!

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Week-end de Septembrie ...

Departe de agitatie, griji si nebunie am gasit o oaza de liniste si relaxare, un loc cu suflet si cu oameni calzi ... va multumim pentru clipele minunate pe care ne-ati oferit ocazia sa le petrecem aici in inima Bucovinei!” - Aceste cuvinte se regasesc pe paginile albe ale unei Carti de Oaspeti din tinutul indepartat al Vamii. Spun indepartat caci este departe de Bucuresti, si parca rupt dintr-un basm.

Acest tinut fermecat se afla in Nordul Romaniei, aproape de punctul in care se agata harta in cui. Este o zona in care linistea te cuprinde fara sa iti dai seama. Un loc in care parca oamenii au uitat cum este sa te incrunti, cum este sa tipi, cum este sa fii suparat. Un loc in care iti dai seama ca respectul pentru natura inca mai este pastrat.

Am avut putin timp la dispozitie pentru a descoperi aceasta zona, insa timpul petrecut acolo a fost suficient pentru a ma face sa imi doresc sa ma intorc. Eu am simtit razele calde de septembrie, am vazut culorile jucause in frunzele toamnei, am privit razele peste coamele padurilor. Incerc acum sa imi imaginez cum arata zona primavara. Cred ca e proaspata ca roua care atinge primi muguri de iarba. Tanara, de un verde stralucitor – asa trebuie sa fie. Ma trec fiorii cand imi imaginez iarna, scaldata in raze albe si pufoase, atinsa de fulgi mari de zapada. Aici cred ca nu exista anotimp care sa nu fie frumos!

Am avut norocul de a ajunge anul acesta la Festivalul Hribului – editia a II-a - care a avut loc aici, in comuna suceveana Vama - un targ de produse traditionale locale, organizat de Asociatia Turistica Vama–Bucovina. Printre produsele pe care le-am putut degusta aici va pot enumere: ciuperci si fructe de padure, branza, lapte, carne, peste/pastrav in cobza sau afumat, dulceturi, muraturi si alte bunatati pe care nu vi le mai insir caci deja imi lasa gura apa, iar distanta de la Bucuresti la Vama nu se face chiar in jumatate de ora :P.


Festivalul este organizat cu pasiune si o dorinta mare de afirmare a zonei. Ce-i drept, au cu se sa se mandreasca! Aici traditiile inca se mai pastreaza, iar produsele din gastronomia locala pe care ei incearca sa le promoveze sunt delicioase. Tata daca ar fi fost acolo cu siguranta si-ar fi lins degetele la final si ar fi vrut sa ia cu el savoarea si gustul special al Bucovinei.

Cazarea in zona se face la pensiuni. Daca vreti hoteluri le puteti cauta in Gura Humorului. Distanta dintre cele doua asezari este de cca 17 km. Noi am stat la Casa Calin din Vama. O pensiune a carei caldura interioara te cuprinde de indata ce ii treci pragul. Aici linistea si relaxarea sunt la ele acasa. Masa este in mare parte cu bucate preparate in casa, iar afinata pe care o au aici iti pune sangele lenes in miscare, te invioreaza si iti reda puterea.

Din Vama poti ajunge cu usurinta si la manastirile din nordul Bucovinei : Voronet, Sucevita, Humor, Moldovita, Arbore, Putna si altele. La intoarcere am avut timp sa vizitam doar Voronetul. Timpul scurt si drumul lung catre casa ne presau. Manastirea este in plin proces de restaurare. Cerul era acoperit de nori asa ca albastrul picturii era ca cel al unei mari agitate in timpul furtunii.

Am plecat lasand in urma imaginile vizuale, insa am luat cu noi imaginile creata in adancul sufletului.

Ma voi intoarce!


Bianca Casaru