luni, 5 iulie 2010
Et in Arcadia Ego!
... si stii ce mai cred? cred si ca ar trebui sa fim mai atenti in ceea ce priveste cautarea. Cateodata cel mai bun lucru este chiar in fata ta, chiar in viata ta si tu nu il vezi. Atunci il pierzi. Cateodata cel mai bun lucru este chiar acolo, in tinutul tau, in curtea ta, si prea multa cautare te poate duce in juru lumii si te face sa pierzi totul in viata. Cred ca viata este simpla. Imi place viata simpla. Prea multa agitatie si griji despre tot felul de lucruri sunt pierdere de vreme. Placerile simple, acestea conteaza. Sa te multumesti cu ceea ce ai, cu prietenii pe care ii ai, cu viata ta, desigur. Asadar, daca ar fi ca eu sa am o Arcadie, ar trebui sa fie ceva simplu, ceva ce este acolo si aici si ceva ce nu pot pierde niciodata. Dar nu pot spune ca as avea acel lucru acum! ... Acum tot ce am este ceva ce poate fi pierdut, nu este nici aici , nici acolo, exista dar nu stiu unde, se desfasoara si trece prin timp fara sa imi dau seama daca va lasa vreo urma ... as fi vrut sa lase o urma, asa mai aveam o sansa sa o gasesc! Dar se va pierde in intunericul nopti si va fi de negasit in lumina soarelui. Mai am totusi o speranta. Sa reusesc sa aflu unde e atunci cand soarele se cearta cu luna pentru stapanirea timpului ... pierdut! Doar atunci intunericul nu este atat de intunecat si lumina nu este atat de puternica! Atunci va fi Arcadia mea! ...
Un zambet ...
Am sa va pun o intrebare : De cate ori ati stat intinsi in iarba cruda a primaverii privind stelele alaturi de cineva drag?
Raspunsul il stiu ... probabil niciodata! Nu ratati momentul ... ganditiva la cineva drag, luati-i mana in mana voastra si plecati!
Unde? Acolo unde cerul este senin si linistea va cuprinde ... acolo unde nu trebuie sa va ganditi la altii ci la voi... acolo unde o stea te poate face sa zambesti iar cerul te poate face fericit, acolo unde cuvintele nu isi au locul iar privirea poate vorbi, acolo unde toti porii vibreaza si unde bataile inimii nu se vor opri.
Astazi vad toate stelele si chiar mai mult de atat ... vad un motiv pentru care sa zambesc ...
Ce cer senin!...
Bianca Casaru
Raspunsul il stiu ... probabil niciodata! Nu ratati momentul ... ganditiva la cineva drag, luati-i mana in mana voastra si plecati!
Unde? Acolo unde cerul este senin si linistea va cuprinde ... acolo unde nu trebuie sa va ganditi la altii ci la voi... acolo unde o stea te poate face sa zambesti iar cerul te poate face fericit, acolo unde cuvintele nu isi au locul iar privirea poate vorbi, acolo unde toti porii vibreaza si unde bataile inimii nu se vor opri.
Astazi vad toate stelele si chiar mai mult de atat ... vad un motiv pentru care sa zambesc ...
Ce cer senin!...
Bianca Casaru
Vis si realitate ...
Din cand in cand ma mai gandesc la cum mi-ar fi placut sa fie viata mea, la ce mi-ar fi placut sa fiu cand as fi fost mare... si la multe alte lucruri care ar putea sa ma faca fericita. Ma mai gandesc uneori si la un print calare pe un cal negru nu alb, care sa apara ne nicaieri si care sa ma ia cu el in acest nicaieri al lui. Alteori ma gandesc la cat de frumos ar fi sa fie mereu cald si sa nu mai tremur de frig, adica la cat de frumos ar fi sa nu mai fie iarna, dar apoi ma razgandesc, ar fi foarte trist un Craciun fara zapada!. Si imi trec astfel de ganduri mereu prin minte si de multe ori sunt ganduri care se contrazic.
Astazi ma gandeam la cat de frumos ar fi sa ma trezesc pe o plaja cu un nisip fin, cum foarte rar ai ocazia sa atingi, sub o umbrela de paie, cu capul sprijinit de o perna crem, de catifea cu ciucuri, in mireasma unei narghilea de portocale. Din cand in cand sa mai simti atingerea fina a brizei racoroase a oceanului. Sa fie atat de liniste incat doar delfinii sa te mai deranjeze din cand in cand, sau broastele testoase. Dar stai!, am uitat , broastele testoase nu fac zgomot, iar delfinii nu ar putea sa te deranjeze asa ca nu ti-ar mai ramane decat sa te simti ca in paradis.
Sa te trezesti intr-o dimineata cu un cer senin, turcoaz si sa astepti primele raze de soare sa iti alinte privirea. Sa stai acolo pe un ponton asteptand o noua zi plina de calm si sa te simti luata in brate, alintata si rasfatata. Sa-ti plimbi privirea de-a lungul tarmului si sa nu vezi altceva decat o alee - alea stelelor de mare! Sa iti trezeasca mirosul un ceai de iasomie, si gustul un mic dejun cu fructe exotice. Sa fii asadar intr-un astfel de loc in care se poate adeveri zicala: "Trezeste-te dis de dimineata pentru ca ora de dinaintea rasaritului este imprumutata din paradis".
Dar apoi ma trezesc din acest vis. Imi dau seama ca sunt in Bucuresti iar aici singurul nisip fin pe care pot sa il ating este praful care se asterne zi de zi pe mobil mea. Incerc sa privesc un rasarit pe care insa nu il pot vedea din cauza blocului ce se inalta in fata geamului de la dormitorul meu si singura perioada de liniste pe care o pot avea este atunci cand dorm, dar nici atunci mereu caci se mai intampla uneori sa visez, ba chiar sa am un cosmar. Dimineata nu imi permit sa beau doar un ceai si sa mananc un fruct, si nici nu pot sa pierd prea mult timp uitandu-ma pe geam, caci trebuie sa plec la serviciu. De linistea si spatiul imens pe care ti-l ofera plaja nu mai vorbim, cand ies din casa ma ateapta doar o mare de masini si blocuri, oameni agitati si mult praf, nici urma de aer curat si atmosfera linistita... Adio vis, m-am trezit iar in orasul asta gri!
Bianca Casaru
Astazi ma gandeam la cat de frumos ar fi sa ma trezesc pe o plaja cu un nisip fin, cum foarte rar ai ocazia sa atingi, sub o umbrela de paie, cu capul sprijinit de o perna crem, de catifea cu ciucuri, in mireasma unei narghilea de portocale. Din cand in cand sa mai simti atingerea fina a brizei racoroase a oceanului. Sa fie atat de liniste incat doar delfinii sa te mai deranjeze din cand in cand, sau broastele testoase. Dar stai!, am uitat , broastele testoase nu fac zgomot, iar delfinii nu ar putea sa te deranjeze asa ca nu ti-ar mai ramane decat sa te simti ca in paradis.
Sa te trezesti intr-o dimineata cu un cer senin, turcoaz si sa astepti primele raze de soare sa iti alinte privirea. Sa stai acolo pe un ponton asteptand o noua zi plina de calm si sa te simti luata in brate, alintata si rasfatata. Sa-ti plimbi privirea de-a lungul tarmului si sa nu vezi altceva decat o alee - alea stelelor de mare! Sa iti trezeasca mirosul un ceai de iasomie, si gustul un mic dejun cu fructe exotice. Sa fii asadar intr-un astfel de loc in care se poate adeveri zicala: "Trezeste-te dis de dimineata pentru ca ora de dinaintea rasaritului este imprumutata din paradis".
Dar apoi ma trezesc din acest vis. Imi dau seama ca sunt in Bucuresti iar aici singurul nisip fin pe care pot sa il ating este praful care se asterne zi de zi pe mobil mea. Incerc sa privesc un rasarit pe care insa nu il pot vedea din cauza blocului ce se inalta in fata geamului de la dormitorul meu si singura perioada de liniste pe care o pot avea este atunci cand dorm, dar nici atunci mereu caci se mai intampla uneori sa visez, ba chiar sa am un cosmar. Dimineata nu imi permit sa beau doar un ceai si sa mananc un fruct, si nici nu pot sa pierd prea mult timp uitandu-ma pe geam, caci trebuie sa plec la serviciu. De linistea si spatiul imens pe care ti-l ofera plaja nu mai vorbim, cand ies din casa ma ateapta doar o mare de masini si blocuri, oameni agitati si mult praf, nici urma de aer curat si atmosfera linistita... Adio vis, m-am trezit iar in orasul asta gri!
Bianca Casaru
Abonați-vă la:
Postări (Atom)