vineri, 2 octombrie 2009

Fluturii albi mor spre sfarsitul verii!


Vreau sa te intreb ceva, dar vreau sa imi si raspunzi! Vreau sa te intreb daca ai stat vreodata cu capul in palme, cu coatele spijinite de genunchi si ai privit atat de adanc in zare incat sa nu poti sa vezi nimic. Eu da! Eu am privit atat de departe incat nu am mai putut sa vad ce era langa mine. M-am pierdut in timp, exact in momentul in care mi-ai spus ca ce faci nu este corect ... Si atunci am inceput sa vad fluturi. Fluturi albi. Erau fluturi care nu mai aveau putere sa zboare. Puful de pe aripile lor era spulberat. L-a spulberat un vant puternic care a batut exact cand tu ai terminat de vorbit. Ma intreb de ce nu au rezistat, de ce nu s-au opus acelui vant? De ce au acceptat sa nu mai zboare? Oare pentru ca stiau ca vara s-a sfarsit? sau sa fi avut un alt motiv?


E trist cum fluturii nu traiesc mai mult de un an. Si e curios cum iau fiinta, cum se transforma dintr-o molie lenesa intr-un fluture plin de viata. E ciudat sentimentul pe care il avem cand ii vedem rotindu-se in jurul nostru, apoi jucandu-se cu vantul, apoi gasindu-si perechea si uitand de ce au in jur. Nu-i asa ca atunci cand ii privesti facand acele lucruri, parca zambesti fara motiv? Nu-i asa ca atunci parca ai si tu mai multa energie? Am dreptate oare cand spun ca pentru o clipa ne-am dorii cu totii sa fim fluturi, sa alergam pe campuri, sa ne inaltam deasupra padurilor, sa tresarim la susurul apelor, sa ocolim zidurile caselor, sa colindam inaltul cerului? Eu cred ca am fost un fluture alb pentru un timp. Am crezut ca pot sa fac tot ce face fluturele in libertatea lui. Am uitat insa ca pentru fiecare fluture este trista ziua in care vara ia sfarsit. A venit toamna si la mine. Mi-a spulberat puful de pe aripi. Vantul a batut atat de tare incat m-a doborat.

Astept o alta vara ca sa pot sa imi intind aripile, sa simt adierea vantului si parfumul florilor de camp. Astept o alta vara ca sa zbor ...
Bianca Casaru