marți, 1 septembrie 2009

Astazi mi s-a rupt sufletul


In general ma gandesc mai mult la cei de langa mine decat la mine, prefer sa fiu eu ranita decat sa ii ranesc pe ceilalti. Ma las destul de greu impresionata.

Astazi insa am avut un motiv in plus sa cred ca viata e dura si rea. Dupa o zi in care am fost apreciata, in care mi s-a multumit, dupa o zi care ar fi putut fi aproape perfecta a trebuit sa vina seara ca sa strice tot. Am plecat de la munca, mi-am platit factura si am luat metroul. Pana aici nimic rau si anormal. A trebuit sa schimb la Unirii, cum de altfel fac si in fiecare dimineata. Din nou nimic anormal. Cand am ajuns insa pe podul peste Dambovita (caci pana pe 5 transferul intre Unirii 1 si Unirii 2 se face pe la suprafata), am vazut o batrana sprijinita de marginea podului.
Statea ghemuita si tremura. Parea atat de mica si era atat de zdremtuita. Nu stiu ce a fost cu mine, am scos o bancnota de 1 leu si m-am apropiat sa i-o dau. Statea cu fata aplecata in jos si mai scotea din cand in cand niste scancete. I-am intins banii in fata , insa nu ii lua. M-am simtit insultata. Ce 1 leu nu ii ajunge? Vrea mai mult? Dar apoi si-a ridicat privirea in sus si am observat ca nu vedea. Pleoapele erau cumva afundate in orbita. Cu toate astea inca ii mai curgeau lacrimi pe obraz. A fost cel mai groaznic sentiment pe care l-am avut in viata mea.

In acel moment am simtit cum mi se inmoaie picioarele. Eu, un om in toata firea, imbracata intr-o rochie mov si incaltata cu pantofi cu toc inalt. Eu un om normal care mai rar se lasa impresionat. Da eu, eu am cazut in genunchi in fata ei. Imi parea rau pentru ce gandisem. Simteam ca sunt mai rea decat toti ceilalti. Imi venea sa plang, sa tip, sa ma bat cu cei care nu au avut inima si au lasat-o acolo. Era inconjurata de mii de oameni si totusi singura pe acel pod. Iau eu, eu nu puteam sa fac nimic. Nu aveam cum sa o iau de acolo... Unde sa o duc?

Am realizat atunci ca ar trebui sa fiu fericita. Fericita pentru ca pot sa vad. Pentru ca pot sa ma bucur de lumini si culori. Fericita pentru ca sunt inconjurata de oameni, de prieteni, de familie, de cei la care tin.

Cand mai intalniti un batran pe strada va rog sa va ganditi de cateva ori inainte de a avea un gand rau despre el... Ganditi-va ca veti ajunge si voi batrani. Timpul nu sta in loc si parca se grabeste tot mai rau, nu mai are rabdare sa petrecem si noi mai mult ...

Bianca Casaru