marți, 27 aprilie 2010

Fericirea are forma de ...


Si tu ti-ai dat seama?

S-a intamplat cumva si iar nu am mai scris de mult! Cred ca din cauza lipsei de inspiratie, caci timp avem cu totii suficient. Nu vreau sa ma mai plang ca nu imi ajung clipele, sau ca nu sunt fericita. Fericirea exista peste tot in jurul nostru, doar ca uneori uitam cum arata, sau uitam sa o traim. Pierdem momente pretioase pentru ca ne gandim ca nu avem timp de pierdut. Acele franturi de trairi nu inseamna insa timp ratacit ci mai degraba gasit.

Peste ani nu iti va face placere sa iti dai seama ca ai pierdut zeci de momente pretioase, zambete, ochi sclipitori. Nu vei mai sti cum arata zambetul care te-a fermecat, ochii care ti-au tulburat linistea, mainile care ti-au sprijinit gandurile, umarul care ti-a sustinut
moralul.

De fapt vorbesc prostii! Nu peste ani, ci maine nu iti vei aduce aminte daca cel de langa tine a avut astazi ochii inecati in lacrimi, sau daca a ras toata ziua. Cu siguranta nu ai mai intrebat de mult pe cineva “Ce ai mai facut?” pentru ca raspunsul pe care ti-l va da iti va manca mult prea mult din pretiosul tau timp.

Astazi am gasit fericirea in mii de forme. Am descoperit-o in verdele crud al frunzelor de cires din fata blocului, in zambetul lui Ral cand s-a uitat de dimineata la pesti, pe chipul luminos al Genutzei cand mi-a spus buna dimineata, in ochii albastrii ai catelului care s-a gudurat pe langa mine cand i-am aruncat bucata de covrig la care se uita, in visul pe care l-am avut noaptea trecuta, in care soarele imi atingea pielea printre ramurile celui mai frumos castan, in glasul mamei cand ma alinta, desi o face destul de rar.



Astazi un lucru in plus mi-a ridicat colturile gurii si mi-a aprins sclipirea din ochi: gandul la Bisoca mea, la acel colt verde al sufletului meu. As fi vrut sa ma pot ridica de pe scaun si sa alerg pana acolo, sa ajung la ingerul meu imbatranit de singuratate, sa ii sarut mainile, sa ii ating obrajii arsi de soare, sa aud glasul copilariei mele. Este ciudat cum exista pe lume zeci de locuri, rare prin frumusetea lor, dar mie cel mai drag imi este acolo, alaturi de prichindelul meu, la marginea padurii, in pustiul poienii, in linistea gradinii, unde agitati sunt doar greierii.

Dar m-am ridicat dupa scaun si nu am reusit sa fug. Doar gandul meu nu a contenit astazi din alergarea lui, in cautarea a zeci de alte lucruri frumoase. Am zambit gandindu-ma la calatorii, la carti, la povesti cu fantome, la fluturi albi, la buline, zeci de buline si la multe baloane. Mi-am adus aminte cat de mult imi plac Calele, caii, mersul pe jos, marea. Da ... maaaarea! Si soarele si nisipul si valurile si calutii de mare si vantul cand adie lin si ploaia calda de vara. Si apoi imi place si rosul frunzelor de cires amar cand e toamna si mirosul de iasomie amestecat cu crin si primul fulg mare de zapada si cantecul cucului primavara.

Si as putea continua asa, insirand zeci, mii de alte lucruri care imi fac inima sa tresara, dar este deja 03.49 si am treaba. Ma grabesc sa ii fac loc si celuilat EU sa traiesca, cel ascuns in lumea viselor de noapte.