luni, 14 septembrie 2009

Do I look like I care?


Pentru ca este primul lucru pe care il fac dimineata. Ai fi spus ca nu ma vezi facand asta, insa asta fac. Deschid ochii si il caut apoi il iau in brate. Imi iau ursul in brate! Inca nu i-am dat un nume. Nu stiu ce nume sa ii dau. E mare si e de plus. E un urs panda, alb cu pete negre sau poate negru cu pete albe, nu stiu exact. In curand va implini un an. Adoarme langa mine in fiecare seara. Are grija sa nu fiu singura in patul ala in care nici acum nu m-am obisnuit sa dorm.

Urasc paturile moi. Acum de fiecare data cand ma asez in patul de acasa gandul imi zboara la patul de camin. Da, la patul ala tare, de fier, cu saltea veche si rupta dar in care visam atat de frumos in fiecare noapte. Imi este dor de noptile pierdute pe pervazul geamului din camin. Imi lipsesc serile in care nu aveam nimic de facut, nimic altceva inafara de a sta cu picioarele atarnand lenes si leganandu-le in vant. Imi este dor sa imi lipesc nasul de geamul ala imens al camerei si sa visez la un print. Vreau sa mai stau cu capul spijinit in maini si sa privesc in gol fara sa spun un cuvant. Ar fi frumos sa stau intinsa pe malul unui lac si sa ma joc cu degetul in apa rece, ascultand doar vantul, dar asta e deja departe de camera de camin.

Acum insa nu pot decat sa imi lipesc nasul de geam si sa ma gandesc la tot ce am de facut. Nu mai am timp de basme cu zane si printi.

Si de fapt te mint si ma mint. Am timp! Da, am timp sa visez, uneori prea mult. Imi place sa visez, sa alerg, sa lenevesc, sa ma plimb. Imi place sa fac tot ce vreau, uneori imi place sa fac si ce n-ar trebui. Nu am mintit cand am spus ca imi doresc sa fug la mare, sa imi ud hainele, sa ma tii in brate si sa ma intorc zambind!
Bianca Casaru