vineri, 25 decembrie 2009
Scrisoare ... de Craciun!
Da, este acea perioada din an in care oamenii se cred mai buni, fac lucruri pe care alta data nu le-ar fi facut. E perioada din an in care miroase a brad, a cozonac, a sarmale, a portocale. Chiar, a portocale! Uneori, asta cred ca este mirosul copilariei mele. Este uimitor cum singurul lucru pe lare mi-l aduc aminte, de cand eram mica, este Craciunul.
Cele mai vechi amintiri le am in legatura cu Craciunul. Aveam un brad mare, cu miros puternic de rasina, incarcat cu beculete, beteala, globulete, vata si ... portocale. Il asteptam cu nerabdare pe Mos Craciun si credeam cu tarie ca exista. Era o perioada incarcata de magie. As fi putut crede si ca Mos Craciun aterizeaza pe acoperis cu sania lui condusa de reni, dar nu aveam ... horn! asa ca partea asta a povestii mi-a scapat. Totusi am crezut in el, in Mos Craciun. Am crezut ca are puterea sa ghiceasca ce vrea fiecare persoana. Am crezut ca poate sa faca pe oricine fericit. Am crezut ca de Craciun nu exista oameni tristi.
Dar se pare ca m-am inselat. Nu toata lumea se bucura de Craciun. Nu toti rad, nu toti canta, nu toti se distreaza.
Incercati totusi sa nu faceti parte din aceasta categorie. Trebuie sa fim optimisti, sa credem ca si noi meritam ceva bun. Trebuie sa speram ca Mosul va trece si pe la noi si ca ne va aduce lucrul pe care i l-am cerut. Eu inca mai sper. Inca mai vreau sa cred in Craciun si in Mosul acela cu barba alba si costum rosu. Inca mai sper ca stie ce vreau.
Stii ceva Mosule? De data asta nu am sa renunt la dorinte si nici nu am sa imi schimb cerintele. Iar daca te incapatanezi sa nu ajungi anul asta, sa stii ca te primesc si cu intarziere. Am rabdare pentru ca de data asta stiu ce vreau si nu ma multumesc pana cand nu voi primi. O singura mentiune. Cand ai sa vii, asigura-te ca imi vei da cadoul pentru mai mult timp!
Bianca Casaru
duminică, 13 decembrie 2009
Finding a place!
Bianca Casaru!
duminică, 22 noiembrie 2009
Libertate zici?...
joi, 15 octombrie 2009
strania patanie de astazi ...
vineri, 2 octombrie 2009
Fluturii albi mor spre sfarsitul verii!
duminică, 27 septembrie 2009
traim sentimente ciudate ...
luni, 21 septembrie 2009
Despre mine la modul general ...
luni, 14 septembrie 2009
Do I look like I care?
marți, 1 septembrie 2009
Astazi mi s-a rupt sufletul
Astazi insa am avut un motiv in plus sa cred ca viata e dura si rea. Dupa o zi in care am fost apreciata, in care mi s-a multumit, dupa o zi care ar fi putut fi aproape perfecta a trebuit sa vina seara ca sa strice tot. Am plecat de la munca, mi-am platit factura si am luat metroul. Pana aici nimic rau si anormal. A trebuit sa schimb la Unirii, cum de altfel fac si in fiecare dimineata. Din nou nimic anormal. Cand am ajuns insa pe podul peste Dambovita (caci pana pe 5 transferul intre Unirii 1 si Unirii 2 se face pe la suprafata), am vazut o batrana sprijinita de marginea podului.
Statea ghemuita si tremura. Parea atat de mica si era atat de zdremtuita. Nu stiu ce a fost cu mine, am scos o bancnota de 1 leu si m-am apropiat sa i-o dau. Statea cu fata aplecata in jos si mai scotea din cand in cand niste scancete. I-am intins banii in fata , insa nu ii lua. M-am simtit insultata. Ce 1 leu nu ii ajunge? Vrea mai mult? Dar apoi si-a ridicat privirea in sus si am observat ca nu vedea. Pleoapele erau cumva afundate in orbita. Cu toate astea inca ii mai curgeau lacrimi pe obraz. A fost cel mai groaznic sentiment pe care l-am avut in viata mea.
In acel moment am simtit cum mi se inmoaie picioarele. Eu, un om in toata firea, imbracata intr-o rochie mov si incaltata cu pantofi cu toc inalt. Eu un om normal care mai rar se lasa impresionat. Da eu, eu am cazut in genunchi in fata ei. Imi parea rau pentru ce gandisem. Simteam ca sunt mai rea decat toti ceilalti. Imi venea sa plang, sa tip, sa ma bat cu cei care nu au avut inima si au lasat-o acolo. Era inconjurata de mii de oameni si totusi singura pe acel pod. Iau eu, eu nu puteam sa fac nimic. Nu aveam cum sa o iau de acolo... Unde sa o duc?
Am realizat atunci ca ar trebui sa fiu fericita. Fericita pentru ca pot sa vad. Pentru ca pot sa ma bucur de lumini si culori. Fericita pentru ca sunt inconjurata de oameni, de prieteni, de familie, de cei la care tin.
Cand mai intalniti un batran pe strada va rog sa va ganditi de cateva ori inainte de a avea un gand rau despre el... Ganditi-va ca veti ajunge si voi batrani. Timpul nu sta in loc si parca se grabeste tot mai rau, nu mai are rabdare sa petrecem si noi mai mult ...
Bianca Casaru
miercuri, 12 august 2009
Acolo unde si-a rupt foamea gatul ….
Articol postat pe KleverTravel.ro
Am lipsit mult ... Am inceput sa scriu rar, foarte rar si din ce in ce mai rar. Tind sa cred ca nu voi mai fi in stare sa va transbit bucuria pe care o simt in fiecare calatorie, ca nu mai pot sa va descriu varful muntelui care cauta caldura soarelui si strapunge ceata deasa care il inconjoara pentru a-si lua energia. Nu mai imi permit sa ma plimb cum o faceam pana acum. Criza m-a afectat si pe mine. Dar cum si eu sunt om si muncesc, cred ca am aceeasi gandire ca toti cei din jurul meu … macar un mic concediu …
Asa se face ca week-end-ul trecut am avut o mica escapada. Dupa cum stiu o parte dintre cei care ne citesc, mie imi place Romania. Imi plac colturile acelea linistite in care nu ajunge orice pantofar, in care nu vezi zeci de gunoaie aruncate in locuri in care ar trebui sa nu existe altceva inafara de verdele intens al naturii sau cristalinul apei curgatoare. Imi plac locurile in care singurele sunete care iti incanta urechea sunt cel al vantului care se joaca printre frunzele copacilor, si cel al pasarelelor care simt ca le-ai invadat spatiul si pare ca te cearta.
De ceva timp aveam in plan sa fac Transalpina. Poate unii dintre voi stiti unde se afla. Pentru cei care inca nu au auzit de ea va spun eu acum: pe harta figureaza ca drumul national 67C, eu as spune ca este mai degraba un drum peste Parang care face legatura intre Sebes si Ranca, prin Voineasa. In momentul de fata este in curs de amenajare. Am inteles ca au fost acordate niste fonduri pentru asfaltarea lui, mai precis proiectul de reabilitare a DN67 C Bengesti- Sebes va necesita investitii de peste 385 milioane euro. Ca sa fiu mai exacta informatia o am de pe Newson iar lucrarile au fost demarate in prima parte a anului 2009 de catre firma Romstrade. Intr-un fel ma bucur, iar in alt fel imi pare rau. Unii vor fi revoltati ca am spus asta si ma vor intreba: cum sa imi para rau ca se asfalteaza? Dar va si raspund. Odata asfaltat, vor reusi toti pantofarii sa ajunga in zona respectiva si astfel odata cu asfaltul vor aprea si tonele de gunoaie.
Traseul meu porneste si de data aceasta din Bucuresti. Aveti mai multe variante sa ajungeti pe Transalpina. Puteti merge pe Pitesti, Ramnicu Valcea, iar undeva aproape de Targu Jiu trebuie sa faceti drepata spre Novaci, Ranca, sau puteti alege ruta ocolitoare pe care am ales-o eu: Bucuresti, Brasov, Sibiu, Sebes, iar in sebes faceti stanga spre Sugag, Obarsia Lotrului. Depinde de voi ce vrei sa vedeti. Am pornito astfel al drum, trei dacii si un espero.
Daca va decideti sa mergeti cu cortul, va dau un sfat: aveti grija unde il amplasati pentru ca muntele este casa ursilor si s-ar putea sa aveti “norocul” sa va faca o vizita. Din fericire pe noi ne-a vizitat doar un caine, dar a fost suficiente ca sa trag o sperietura zdravana. Imaginati-va ca eram singura care nu dormea pe la 6 dimineata, eram in cort asteptand sa se trezeasca lumea, cand aud niste pasi pe langa cortul meu, apoi ceva rontaind oasele ramase de la gratarul nostru. Nu stiam ce sa fac. Sa ma uit sa vad ce este sau mai bine sa astept? Mi-am trezit colegul de cort si speriati amandoi am aruncat o privare afara. Era doar un caine mare si negru, nu era ursul, insa nu se stie daca voi veti avea tot atat noroc cat am avut noi, asa ca aveti grija. Noi am innoptat in zona Sugag. De acolo in sus, se lucreaza la drum. Aaa si inca un sfat: sa nu uitati sa va luati mancare, pentru ca pe acolo nu prea mai aveti de unde sa cumparati.
Ploua destul de rau, insa noi tot am profitat de peisajul care ni se arata la fiecare curba. Baraje, paduri intinse, vai adanci, toate par sa te astepte cu bratele deschise. Acolo gasesti doar verdele padurilor, si albastrul lacurilor si al cerului. Cand am ajuns la Obarsia Lotrului ploaia s-a intetit si ne era si foarte foame. Am oprit la singurul restaurant care era in zona.Acolo, pe langa restaurantul acela vechi care mirosea ciudat mai exista un camping cu casute de lemn si o pensiune care arata binisor dar la care nu gasiti locuri decat cu rezervare. Ne-am facut curaj si ne-am comandat ceva de mancare: poti gasi ciorbite, carnati, mici, cartofi prajiti si poate si alte mancaruri. Am ras cred mai bine de jumatate de ora dupa ce am inceput sa gustam mancarea. Cirba de perisoare pe care am mancat-o eu, ar fi fost buna daca nu avea perisoare! J) Carnea cred ca era putin expirata, sau dupa cum radeau prietenii mei , cred ca era de la porcul de la craciunul trecut iar intre timp a fost tinuta la soare.
Din pacate nu am reusit sa ne continuam traseul de acolo in sus. Drumul nu este tocmai cel mai bun, iar noi nu aveam chiar cele mai bune masini pentru a termina traseul, iar ploaia ne-a ajutat sa luam decizia de a ne intoarce. Am pierdut astfel cea mai frumoasa parte a traseului, de unde incepea peisajul alpin. Am pierdut zona unde am fi putut sa o luam la picior pe creasta muntelui si sa ne admiram umbrele uriase pe care le lasam in urma la apusul soarelui. Am pierdut aspectul acela salbatic dar in acelasi timp de un calm aparte. Am pierdut sansa de a vedea caprele negre care se simt stapane ale tinutului in varful stancilor, unde doar alpinistii profesionisti pot ajunge. Am pierdut clipele de liniste pe care le ai cand ajungi in varful muntelui, privesti catre intinderea vailor si te crezi un zmeu. Am pierdut clipa mea, insa dat aviitoare voi avea grija sa nu se repete povestea. Am invatat din greseli si vom fi mai bine pregatiti pentru un astfel de traseu.
Am facut asadar stanga la Obarsia Lotrului catre Brezoi, Valea Oltului si ne-am intors la Sibiu. Nu puteam sa ne intoarcem acasa, inca mai avem cateva zile libere asa ca am profitat si am pornit spre Lacul Rosu, Cheile Bicaz. O zona care m-a fascinate cu vre-o 14 ani in urma. Nu va imaginati ca acum sunt batrana… nici decum! Doar ca am ajuns acolo pentru prima data in clasa a doua si de atunci mi-a ramas in minte maretia stancilor care strajuiesc soseaua. Raul Bicaz isi croieste drum printre munti si stanci si se ia la intrecere cu soseaua trecand cand pe stanga cand pe dreapta. Aerul este curat cu toate ca zona nu este lipsita de turisti. Zona Praid – Gheorgheni – Bicaz – Piatra Neamt are frumusetea ei. Aici pare ca natura s-a revoltat putin si nu i-a permis omului sa o strice, creandu-si un scut de aparare. Iar scutul acesta este tocami frumusetea care te lasa cu gura cascata. Am oprit la Lacul Rosu pentru a ne odihni. Pentru cei care nu au ajuns inca pe acolo, recomand locu pentru odihna. Nu cred ca este ceva mai relaxant ca o plimbare pe lac, acolo in inima muntilor. Sa auzi doar ratustele care te cearta ca le deranjezi cu vaslele, sa vezi doar apa din jurul tau si muntii acoperiti de copaci care stajuiesc lacul, asta cred ca se poate numi definitia calmului. Totul pare static, timpul nu mai are aceleasi dimensiuni. Nu te mai grabesti si parca nici nu iti mai vine sa pleci mai departe, sa iti vezi de drum. Despre traseele care se pot face in muntii din zona am scris intr-un articol trecut http://www.klevertravel.ro/lifestyle/Cu_rucsacul_in_spate_prin_Carpati_(2)_.html . si tot in unul dintre articolele trecute am scris mai multe descpre aceasta zona http://www.klevertravel.ro/lifestyle/Cheile_Bicazului_-_Lacul_Rosu.html .
La intoarcere ne-am oprit putin la Mausoleul de la Marasesti - un monument dedicat eroilor Primului Razboi Mondial. Acesta a fost ridicat pe locul in care, in vara anului 1917, s-au desfasurat luptele de la Marasesti, soldate cu victoria trupelor romane. Actualmente mausoleul adaposteste 5073 de soldati si ofiteri in 154 de cripte individuale si 9 cripte comune de pe 18 culoare. A fost inaugurat in mod oficial pe 18 septembrie 1938.
Acum probabil ca va intrebati de unde vine titlul pe care l-am ales. Ei bine povestea lui este urmatoarea. Din Buzau ne-am despartit, unii au plecat spre Bisoca (am sa va vorbesc in alta zi despre aceasta zona), iar o parte ne-am intors cu trenul in Bucuresti. Aproape de bucuresti, un coleg de compartiment, pe care nu il cunosteam vorbea la telefon. Printre cuvintele pe care le-a pronuntat in conversatia sa s-au gasit si cuvintele din titlu „ vin de unde si-a rupt foamea gatul”. Dupa ce a terminat conversatia nu am putut sa ma abtin si l-am intrebat de la ce vine expresia.. Raspunsul a fost simplu : „ asa zice unchiul meu cand se refera la Moldova, mai ales de cand a inceput criza” ... asadar si eu ma intorceam tot de unde si-a rupt foamea gatul....
Pana la viitorul articol nu uitati sa va bucurati de ce aveti in jurul vostru si sa ocrotiti natura!
Bianca Casaru
joi, 6 august 2009
Totul despre sex ..
joi, 16 iulie 2009
in lumea lui Peter Pan ...
marți, 7 iulie 2009
Este doar una ...
Bisoca, undeva in nord vestul Buzaului, un sat rasfirat, cu casele parca asezate cu prastia, in unele locuri mai multe in altele mai putine. Sunt locuri in care gasesti o singura casa, in mijlocul naturii, fara vecini sau alte forme de viata in jur. Dar imi place acest sat care mi se aseaza la picioare, la o distanta de 60 de km de Buzau. Aici am copilarit. Aici am invatat ce inseamna sa imparti cu ceilalti din putinul pe care il ai. Aici am invatat ca oamenii sunt oameni oriunde s-ar afla.
Este o zi de sfarsit de vara, 2008.
Parca este prima dimineata a lumii, iar starea asta de nou ma ameteste ca un drog....miroase a iarba uscata si totul se vede ca prin ceata printre razele portocalii ale soarelui care nu mai vrea sa se inalte deasupra mea si sa imi zambeasca. Stau pe pragul usii de la intrare, privind spre poarta care face trecerea catre o poiana intinsa, un platou care acum este de un verde galbui. Este sfarsit de vara iar iarba a imbatranit sub razele puternice ale soarelui. Pe cararea care vine de la grajduri isi face aparitia o mogaldeata de om, cu hainele vechi, cu baticul negru prins la ceafa. Aduce in mana ceanacul plin cu lapte proaspat de vaca. Spuma alba de deasupra ma imbie sa gust din laptele crud. Nu am mai nimic de facut. In fata mea se intinde o alta zi. O zi in varf de munte, in mijlocul naturii. O zi fara oameni ciufuti si fara galagie. Iubesc locul acesta. Imi place sa stau intinsa pe iarba din fata casei, sa aud concertul pasarilor care se joaca printre ramurile copacilor din padurea de langa casa. Imi place ca privesc in zare, si sa nu vad mai departe de dealurile care inconjoara casa. Ma simt protejata acolo, ca intr-o fortareata, doar ca zidurile mele sunt compuse din dealuri, si singurul meu strajer este mamaia. O mogaldeata de 79 de ani, dar care are mai multa energie decat mine. O admir foarte mult. La varsta ei inca mai coseste, praseste si strange brazde.
Acolo in mijlocul naturii simt ca sunt eu cea adevarata. Acolo ma simt libera. Pot sa alerg desculta prin iarba cruda a primaverii. Pot sa stau cu fata in sus in ploaia calda de vara si sa simt cum apa fuge de pe fata mea pe tot corpul. Pot sa dorm pe o claie, sa simt mirosul de fan proaspat cosit iar deasupra mea sa am doar cerul incarcat de stele. Pot sa ma dau cu sania, sa fac oameni de zapada si sa intru in casa deabia cand hainele mi s-au udat. Pot sa strig in gura mare ca sunt fericita fara sa deranjez pe nimeni. Nu am cum sa deranjez cand vecinii sunt la 10 minute departare!
Dar este frumoasa viata la tara, la fel de frumoasa ca in orice loc in care te simti acasa!
Daca ajungi intr-o zi in Bisoca nu uita ca si acolo traiesc tot oameni!
Bianca Casaru
joi, 25 iunie 2009
I wanna be me ...
Acum am multe lucruri pentru care trebuie sa lupt...
Trebuie sa lupt pentru voi ... vreau inapoi acele nebunii, plecari, acea bucurie pe care am simtit-o alaturi de voi, acel mod de a simti fiecare zi, de a ma bucura de fiecare zambet. Vreau inapoi fiecare culoare pe care am pierdut-o prin nepasare.
Trebuie sa lupt pentru mine ... nu vreau sa ma schimb. Vreau sa traiesc, vreau sa zambesc, vreau sa am motive sa sar in sus de fericire. Vreau ca cei de langa mine sa se bucure de timpul petrecut langa mine. Vreau sa nu mai fac greseli. Vreau sa nu mai sufar si sa nu ii mai fac pe alti sa sufere. Vreau ... vreau ... sunt multe lucruri pe care le vreau
Trebuie sa lupt pentru ea ... da pentru ea. Pentru ca a fost mereu acolo. Pentru ca a stiut sa spuna si nu si da. Pentru ca m-a inteles si pentru ca ma iubeste cu tot cu defecte.
Trebuie sa lupt pentru tine ... pentru ca atunci cand ma vei cunoaste sa nu iti para rau ca ti-ai pierdut cateva clipe din viata in compania mea.
Am multe de facut ... nu imi pai pierd vremea aici.
Ne auzim mai tarziu, acum sunt ocupata sa traiesc ... si sa simt!
marți, 9 iunie 2009
Alexander Rybak ...Fairytale
Despre CineM-a pus sa ...
luni, 8 iunie 2009
In timp ce unii invata alti fac sex ...
J Michelet : " S-a vazut in acea clipa ce consumator urias si puternic este poporul, atunci cand intra in joc" .
La acest pasaj ajunsesesm cu cititul cand au inceput sa ma deranjeze sunetele vecinilor de deasupra si m-am oprit la el. Nu pentru ca in momentul ala ar fi avut o mare importanta ci pentru ca zgomotele m-au facut sa nu mai fiu atat de concentrata la lectura. Dar cred ca intreruperea a fost cu folos caci m-a facut sa ma gandesc la o multime de alte implicatii ale acelui pasaj, la lucruri la care altfel nu cred ca as fi avut ocazia sa meditez. Am ajuns astfel sa ma gandesc la dezvoltarea culturala, la revolutiile industriale si importanta lor in dezvoltarea omenirii. Am inceput sa imi pun tot felul de intrebari in ceea ce priveste Internetul si implicatiile care decurg din utilizarea lui.
Oare dezvoltarea internetului a contribuit la micsorarea magazinului de cunostinte generale ale individului? Cred ca da! Cati dintre noi nu consideram mai simpla varianta unui search pe un motor de cautare decat sa ne punem motorasul din capul nostru sa invarta rotitele memoriei pentru a retine anumite date? Suntem atrasi de divertisment si consum facil. Nu ne mai place sa gandim. Evadam intr-un imaginar care este departe de a se asemana cu realitatea. Traim intr-o lume cuprinsa de hegemonii virtuale, supravietuim prin si pe internet.
Nu mai exista unicitate si individualitate pentru ca toti consumam acelasi produs standardizat. Suntem setati sa gandim la fel, in aceeasi directie. Ne lasam controlati inconstient, devenind copii ale unui prototip. Nimeni nu mai gandeste in termeni de "estetica" ci de "comercial". Un produs nu mai "arata bine" ci se vinde sau nu.
Ingurgitam o cultura ieftina si imi este mila de copii care s-au nascut in "era internetului". Nu spun ca nu vor mai fi copii inteligenti. Departe de mine acest gand! Insa multi nu vor mai sti sa isi augumenteze inteligenta. Se vor plafona in gandire si vor deveni si ei " inca unul printre cei multi". Vor fi insa si copii care vor profita de avantajele aduse de internet si vor intra intr-o sfera a unei noi culturi.