miercuri, 12 august 2009

Acolo unde si-a rupt foamea gatul ….















Articol postat pe KleverTravel.ro

Am lipsit mult ... Am inceput sa scriu rar, foarte rar si din ce in ce mai rar. Tind sa cred ca nu voi mai fi in stare sa va transbit bucuria pe care o simt in fiecare calatorie, ca nu mai pot sa va descriu varful muntelui care cauta caldura soarelui si strapunge ceata deasa care il inconjoara pentru a-si lua energia. Nu mai imi permit sa ma plimb cum o faceam pana acum. Criza m-a afectat si pe mine. Dar cum si eu sunt om si muncesc, cred ca am aceeasi gandire ca toti cei din jurul meu … macar un mic concediu …
Asa se face ca week-end-ul trecut am avut o mica escapada. Dupa cum stiu o parte dintre cei care ne citesc, mie imi place Romania. Imi plac colturile acelea linistite in care nu ajunge orice pantofar, in care nu vezi zeci de gunoaie aruncate in locuri in care ar trebui sa nu existe altceva inafara de verdele intens al naturii sau cristalinul apei curgatoare. Imi plac locurile in care singurele sunete care iti incanta urechea sunt cel al vantului care se joaca printre frunzele copacilor, si cel al pasarelelor care simt ca le-ai invadat spatiul si pare ca te cearta.
De ceva timp aveam in plan sa fac Transalpina. Poate unii dintre voi stiti unde se afla. Pentru cei care inca nu au auzit de ea va spun eu acum: pe harta figureaza ca drumul national 67C, eu as spune ca este mai degraba un drum peste Parang care face legatura intre Sebes si Ranca, prin Voineasa. In momentul de fata este in curs de amenajare. Am inteles ca au fost acordate niste fonduri pentru asfaltarea lui, mai precis proiectul de reabilitare a DN67 C Bengesti- Sebes va necesita investitii de peste 385 milioane euro. Ca sa fiu mai exacta informatia o am de pe Newson iar lucrarile au fost demarate in prima parte a anului 2009 de catre firma Romstrade. Intr-un fel ma bucur, iar in alt fel imi pare rau. Unii vor fi revoltati ca am spus asta si ma vor intreba: cum sa imi para rau ca se asfalteaza? Dar va si raspund. Odata asfaltat, vor reusi toti pantofarii sa ajunga in zona respectiva si astfel odata cu asfaltul vor aprea si tonele de gunoaie.
Traseul meu porneste si de data aceasta din Bucuresti. Aveti mai multe variante sa ajungeti pe Transalpina. Puteti merge pe Pitesti, Ramnicu Valcea, iar undeva aproape de Targu Jiu trebuie sa faceti drepata spre Novaci, Ranca, sau puteti alege ruta ocolitoare pe care am ales-o eu: Bucuresti, Brasov, Sibiu, Sebes, iar in sebes faceti stanga spre Sugag, Obarsia Lotrului. Depinde de voi ce vrei sa vedeti. Am pornito astfel al drum, trei dacii si un espero.
Daca va decideti sa mergeti cu cortul, va dau un sfat: aveti grija unde il amplasati pentru ca muntele este casa ursilor si s-ar putea sa aveti “norocul” sa va faca o vizita. Din fericire pe noi ne-a vizitat doar un caine, dar a fost suficiente ca sa trag o sperietura zdravana. Imaginati-va ca eram singura care nu dormea pe la 6 dimineata, eram in cort asteptand sa se trezeasca lumea, cand aud niste pasi pe langa cortul meu, apoi ceva rontaind oasele ramase de la gratarul nostru. Nu stiam ce sa fac. Sa ma uit sa vad ce este sau mai bine sa astept? Mi-am trezit colegul de cort si speriati amandoi am aruncat o privare afara. Era doar un caine mare si negru, nu era ursul, insa nu se stie daca voi veti avea tot atat noroc cat am avut noi, asa ca aveti grija. Noi am innoptat in zona Sugag. De acolo in sus, se lucreaza la drum. Aaa si inca un sfat: sa nu uitati sa va luati mancare, pentru ca pe acolo nu prea mai aveti de unde sa cumparati.
Ploua destul de rau, insa noi tot am profitat de peisajul care ni se arata la fiecare curba. Baraje, paduri intinse, vai adanci, toate par sa te astepte cu bratele deschise. Acolo gasesti doar verdele padurilor, si albastrul lacurilor si al cerului. Cand am ajuns la Obarsia Lotrului ploaia s-a intetit si ne era si foarte foame. Am oprit la singurul restaurant care era in zona.Acolo, pe langa restaurantul acela vechi care mirosea ciudat mai exista un camping cu casute de lemn si o pensiune care arata binisor dar la care nu gasiti locuri decat cu rezervare. Ne-am facut curaj si ne-am comandat ceva de mancare: poti gasi ciorbite, carnati, mici, cartofi prajiti si poate si alte mancaruri. Am ras cred mai bine de jumatate de ora dupa ce am inceput sa gustam mancarea. Cirba de perisoare pe care am mancat-o eu, ar fi fost buna daca nu avea perisoare! J) Carnea cred ca era putin expirata, sau dupa cum radeau prietenii mei , cred ca era de la porcul de la craciunul trecut iar intre timp a fost tinuta la soare.
Din pacate nu am reusit sa ne continuam traseul de acolo in sus. Drumul nu este tocmai cel mai bun, iar noi nu aveam chiar cele mai bune masini pentru a termina traseul, iar ploaia ne-a ajutat sa luam decizia de a ne intoarce. Am pierdut astfel cea mai frumoasa parte a traseului, de unde incepea peisajul alpin. Am pierdut zona unde am fi putut sa o luam la picior pe creasta muntelui si sa ne admiram umbrele uriase pe care le lasam in urma la apusul soarelui. Am pierdut aspectul acela salbatic dar in acelasi timp de un calm aparte. Am pierdut sansa de a vedea caprele negre care se simt stapane ale tinutului in varful stancilor, unde doar alpinistii profesionisti pot ajunge. Am pierdut clipele de liniste pe care le ai cand ajungi in varful muntelui, privesti catre intinderea vailor si te crezi un zmeu. Am pierdut clipa mea, insa dat aviitoare voi avea grija sa nu se repete povestea. Am invatat din greseli si vom fi mai bine pregatiti pentru un astfel de traseu.
Am facut asadar stanga la Obarsia Lotrului catre Brezoi, Valea Oltului si ne-am intors la Sibiu. Nu puteam sa ne intoarcem acasa, inca mai avem cateva zile libere asa ca am profitat si am pornit spre Lacul Rosu, Cheile Bicaz. O zona care m-a fascinate cu vre-o 14 ani in urma. Nu va imaginati ca acum sunt batrana… nici decum! Doar ca am ajuns acolo pentru prima data in clasa a doua si de atunci mi-a ramas in minte maretia stancilor care strajuiesc soseaua. Raul Bicaz isi croieste drum printre munti si stanci si se ia la intrecere cu soseaua trecand cand pe stanga cand pe dreapta. Aerul este curat cu toate ca zona nu este lipsita de turisti. Zona Praid – Gheorgheni – Bicaz – Piatra Neamt are frumusetea ei. Aici pare ca natura s-a revoltat putin si nu i-a permis omului sa o strice, creandu-si un scut de aparare. Iar scutul acesta este tocami frumusetea care te lasa cu gura cascata. Am oprit la Lacul Rosu pentru a ne odihni. Pentru cei care nu au ajuns inca pe acolo, recomand locu pentru odihna. Nu cred ca este ceva mai relaxant ca o plimbare pe lac, acolo in inima muntilor. Sa auzi doar ratustele care te cearta ca le deranjezi cu vaslele, sa vezi doar apa din jurul tau si muntii acoperiti de copaci care stajuiesc lacul, asta cred ca se poate numi definitia calmului. Totul pare static, timpul nu mai are aceleasi dimensiuni. Nu te mai grabesti si parca nici nu iti mai vine sa pleci mai departe, sa iti vezi de drum. Despre traseele care se pot face in muntii din zona am scris intr-un articol trecut
http://www.klevertravel.ro/lifestyle/Cu_rucsacul_in_spate_prin_Carpati_(2)_.html . si tot in unul dintre articolele trecute am scris mai multe descpre aceasta zona http://www.klevertravel.ro/lifestyle/Cheile_Bicazului_-_Lacul_Rosu.html .
La intoarcere ne-am oprit putin la Mausoleul de la Marasesti - un monument dedicat eroilor Primului Razboi Mondial. Acesta a fost ridicat pe locul in care, in vara anului 1917, s-au desfasurat luptele de la Marasesti, soldate cu victoria trupelor romane. Actualmente mausoleul adaposteste 5073 de soldati si ofiteri in 154 de cripte individuale si 9 cripte comune de pe 18 culoare. A fost inaugurat in mod oficial pe 18 septembrie 1938.
Acum probabil ca va intrebati de unde vine titlul pe care l-am ales. Ei bine povestea lui este urmatoarea. Din Buzau ne-am despartit, unii au plecat spre Bisoca (am sa va vorbesc in alta zi despre aceasta zona), iar o parte ne-am intors cu trenul in Bucuresti. Aproape de bucuresti, un coleg de compartiment, pe care nu il cunosteam vorbea la telefon. Printre cuvintele pe care le-a pronuntat in conversatia sa s-au gasit si cuvintele din titlu „ vin de unde si-a rupt foamea gatul”. Dupa ce a terminat conversatia nu am putut sa ma abtin si l-am intrebat de la ce vine expresia.. Raspunsul a fost simplu : „ asa zice unchiul meu cand se refera la Moldova, mai ales de cand a inceput criza” ... asadar si eu ma intorceam tot de unde si-a rupt foamea gatul....
Pana la viitorul articol nu uitati sa va bucurati de ce aveti in jurul vostru si sa ocrotiti natura!





Bianca Casaru