marți, 21 iunie 2011

Acolo ...



Mult, mult prea mult timp ... de cand nu am mai incercat sa zgarii pietrele pentru a lasa o uram trecatoare ... de cand nu am mai gadilat fluturii ca sa ii oblig sa zboare ... de cand nu am mai ascultat picaturile rostogolindu-se la vale ... de cand am uitat ca a trai nu inseamna umbre miscatoare.


Am fost din nou acolo, in oaza mea de liniste, in cuibul meu de relaxare. Am vazut din nou dealuri, vai si o casa pierduta printre amintiri si sentimente vesnic arzatoare. Mi-am potolit setea de natura, de crud, de verde ... da, de mult verde! Mi-am regasit puterea de a crede.



...


Nu pot insa sa scriu mai departe. Gandurile sunt prea multe si cuvintele prea putin ajutatoare. Sunt ganduri ravasite ... dar sunt sigura ca ma intelegeti, pentru ca aveti si voi locul vostru despre care ati vrea sa vorbiti neincetat si cu toate astea il pastrati ascuns in gandurile voastre si va hraniti cu amintirea lui si cu visul revederii viitoare!

Traiesc ... visand la Bisoca mea!

Bianca Casaru

vineri, 18 februarie 2011

O ceasca de relaxare si un fum de dorinta, va rog!


A inceput ca un gand si apoi a continuat sa se materializeze ... a capatat forma, a primit un continut, au aparut detaliile precum stropii de ploaie si usor, usor, si-a descfacut aripile si a inceput sa zboare. Asa consideri ca au inceput toate lucrurile pe care le-ai realizat. Toate proiectele au pornit din mintea ta, din dorinta ta, din ideile tale mistuite de timp.

Ideile erau atat de vagi, precum o ceata aproape imperceptibila, insa pe masura ce pasiunea a crescut, ceata s-a transformat in fum. Un fum atat de gros ... incat singura sansa sa nu te sufoci, era sa il dai afara. Te-ai pregatit, ti-ai aerisit micul creier si ai permis gandurilor sa iasa sub forma de cuvinte, schite, proiecte, planuri, lucrari, dorinte ... lucruri care acum te definesc. Oamenii te analizeaza dupa faptele tale, dupa porumbeii pe care ii eliberezi din cand in cand din colivia numita "minte".

Si cand te gandesti ca aste lucruri pot fi controlate. Cand te gandesti ca poti spune doar ce vrei, ca poti face doar ce vrei si cum vrei, ca totul este asa cum vrei, nu intelegi in cazul asta de ce oamenii te percep altfel. Si ajungi sa te intrebi oare ... cum? ... ce? ... cine? ... esti tu de fapt!

Toata nebunia asta a inceput astazi la curs. Ni s-a dat o tema. Trebuia sa fie simplu, adica avem de facut un filmulet de un minut care sa se intituleze simplu : "EU sunt!". Si de aici au inceput toate intrebarile. Cine sunt eu de fapt, sau cine as vrea sa fiu? Cum pot sa definesc un lucru atat de dificil, de abstract, de schimbator, de ... . Cred ca as putea spune mai simplu cine sunt ceilalti, insa nu pot spune cine sunt eu, sau cum sunt eu, sau ce sunt eu.

Ai sa imi spui ca nu am dreptate, ca te poti analiza cu usurinta si ca te cunosti ... iar eu am sa-ti raspund ca te inseli. In fiecare persoana exista o doza de subiectivism care te face sa vezi lucrurile intr-un anumit mod. Poate te critici prea mult sau poate te iubesti prea mult, poate nu ai incredere in tine sau poate te crezi prea bun ... nu exista activitate pe care sa o facem si despre care sa putem spune ca am fost complet obiectivi.

Bianca Casaru

miercuri, 26 ianuarie 2011

O adiere a gandului


Pentru tine, fiinta cu chipul calm, am inceput sa scriu aceste randuri.


Stateam si ma gandeam in seara asta la oamenii cu care am intrat in contact de-a lungul vietii si mi-am dat seama de un lucru: unora le-am spus de prea putine ori cuvinte frumoase, cuvinte pe care le meritau, cuvinte spuse din coltul indepartat al inimii ciudate ce bate in pieptul meu.


De ce oare ne este atat de greu sa spunem ce simtim, sau sa spunem ce gandim instinctiv, fara sa triem cuvintele printr-o sita deasa? In schimb ne este atat de usor sa ne schimonosim gandurile pana cand, intr-un final, reusim sa oprim acele cuvinte ce ne pot trada sentimentele, euforia, dragostea, uimirea, daruirea, credinta. (nu am sa insir nici o stare negativa, caci vorbesc acum despre oamenii frumosi care nu iti pot smulge ganduri negre ci iti daruiesc doar clipe pufoase).


Nu ar fi mai simplu sa ii spui cuiva ca iti este drag, in loc sa il/o privesti cu ochii lungiti de placere si sa iti inghiti cuvintele de parca ai inghitii pietre? Dar in cazul asta lumea s-ar simplifica, ar fi o reducere la un adevar absolut si stim ca absolutul nu exista, ci doar am ajunge sa traiam intr-o stare relativa. Ne place concretul si cu toate astea il ocolim. Ne lasam sedusi de ceea ce ne imaginam si cadem prada propriei imaginatii pana cand ajungem sa o confundam cu realul. Ne ordonam viata dupa impresii si pareri proprii cand de fapt avem nevoie de concret.


Iar acum ma intorc iar la chipul frumos ce poate fi al oricui, si ii multumesc ca a trecut prin fata mea si s-a oprit pret de o clipa, suficient cat sa imi dea taria sa zambesc, apoi si-a continuat drumul fara sa fie afectat/a de neputinta mea de a-i sopti macar o adiere a gandurilor mele ravasite.


Bianca Casaru

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Fara titlu, doar pentru ca ...

In fiecare zi esti navalit de zeci, mii de stari, idei, ganduri. Uneori ai vrea sa renunti iar alteori crezi ca poti atinge soarele.

Mi se intampla si mie, sa nu cumva sa credeti ca sunt altfel, si eu rad, plang, sunt indiferenta, ma straduiesc, continui, ma prabusesc, o iau de la capat, clachez, sunt trista, sunt fericita, sunt emotionata, rosesc, ma blochez, sunt puternica, sunt slaba, sunt importanta, sunt ca si invizibila, cred, renunt, sper, visez ... si pot continua cu alte zeci de stari prin care poti trece intr-o singura zi.

Important este sa ai taria sa mergi ... sa nu te opresti. Atunci cand simti sa nu mai ai pamant sub picioare si nici oameni in jurul tau, cand simti ca viata nu este deloc cum credeai si iti este frica de orice miscare, trebuie sa iti gasesti puterea interioara, motivul pentru care merita sa repari lucrurile, motivul care te determina sa iti sufleci manecile, sa transpiri chinuidu-te pana cand totul va fi perfect. Si toate astea depind doar de tine si de vointa ta, nu depind de ceilalti.

Tu esti cel care poate merge mai departe ... nu o poate face altcineva in locul tau. TU DECIZI PENTRU TINE. Viata este ca un puzzle, facut din reusite si greseli, fiecare exeperienta isi are rolul ei si trebuie luata ca atare.

Crede in tine, traieste! Doar asa poti face lucrurile sa existe ...

Bianca Casaru

joi, 6 ianuarie 2011

Un fel de ... ceva

Am fost intrebata de curand daca mi-am pus o dorinta pentru noul an, daca vreau ceva in mod special. Pe moment nu am stiut sa raspund, am facut doar glume pe seama mea, astazi insa intrebarea mi-a revenit in minte cerand un raspuns asa ca am inceput sa ma gandesc ... sa descopar acel ceva special pe care mi-l doresc cu adevarat pentru noul an.

Imi este greu sa imi dau seama ce imi doresc cel mai mult ... imi este greu sa aflu care este lucrul pentru care as fi in stare sa imbratisez soarele stiind ca daca o fac ma va arde ... imi este greu sa spun ca am descoperit acel lucru . Imi este greu ... nu pentru ca nu exista ci pentru ca sunt foarte multe.

In 2011 vreau sa fac mai multe. Da ... vreau sa fiu mai buna, vreau ceva nou dar vreau si tot ce este vechi, vreau sa spun da si vreau sa spun nu, vreau sa rad si vreau sa plang, vreau sa ma plimb si vreau sa stau, vreau sa alerg, vreau sa citesc, sa scriu, sa ascult, sa vorbesc, sa strig, sa soptesc. Vreau sa fiu privita, vreau sa iubesc si sa fiu iubita, vreau sa creez si vreau sa stric, vreau sa pierd timpul si vreau sa admir. Vreau sa simt iarba, vantul si apa. Vreau sa ajung de pe fundul marii in varful muntilor. Vreau sa fiu uneori o umbra si alteori o lumina puternica. Vreau sa fiu imprevizibila, vreau sa fiu surprinsa , vreau sa imi inving toate temerile, vreau sa fiu ... da, vreau sa exist.

Si uite asa am descoperit ce vreau! Vreau sa exist, sa fiu neobisnuita, ciudata, vreau sa fac ce vreau.

Am inceput anul crezand ca mi se intampla lucruri rele, ca nu pot sa fac ce vreau si ca nu am voie sa fiu altfel, insa m-am inselat. Am avut norocul inca odata sa am langa mine oameni care mi-au daruit cuvinte, cuvinte care s-au asezat unul peste altul precum caramizile si mi-au creat un zid de care sa ma sprijin. Atunci am descoperit ca oamenii sunt importanti, nu anii. Momentele, clipele frumoase pe care le traiesti sunt cele care conteaza. Vreau sa exist pentru a prinde clipe, pentru a crea clipe, pentru a le primi, pentru a le darui, pentru a le fura, pentru a le trai.

Traiesc pentru a simti vibratiile!


Si pentru ca sunt ganduri ravasite am sa transcriu mai jos cateva cuvinte pe care le-am recitit in seara asta si care imi plac ... sa nu le uiti niciodata pentru ca sunt adevarate, chiar daca nu sunt cuvintele mele:

"Dacă într-o zi iţi vine să plângi,caută-mă..nu promit să te fac să râzi dar pot să plâng cu tine...
Dacă într-o zi iţi vine să fugi,caută-mă..nu promit că am să te opresc dar pot să fug cu tine...
Dacă într-o zi nu ai chef să asculţi pe nimeni,caută-mă, promit să tac cât vrei ..şi să te ascult...
Dacă într-o zi mă cauţi şi nu răspund vino repede să mă vezi... POATE CĂ EU AM NEVOIE DE TINE!!!! "


Bianca Casaru