Stiu cum este ... si mie mi se intampla adeseori. Ma trezesc dimineata, ma privesc in oglinda si zambesc. Zambesc pentru ca imi place ce vad, pentru ca uneori sunt multumita de ceea ce fac, pentru ca simt ca traiesc, pentru ca iubesc, pentru ca ma iubesc... Alteori insa parca nu imi vine sa ma trezesc. Parca mi-e frica sa ma privesc in oglinda ca sa nu ma sperii de ceea ce voi vedea. Imi vine sa stau inchisa ca un porumbel calator intr-o colivie. El niciodata nu se simte bine cand este acolo, intre acele gratii, departe de a face ceea ce ii place, departe de a-si intinde aripile si de a cuprinde intreg vazduhul din cateva fortari. Nu se simte bine inchis, cum nici eu nu ma simt bine cand stau in casa, insa uneori se conformeaza. Stie ca va veni momentul cand cineva va avea nevoie de el si atunci va putea sa ia din nou vantul in piept, sa se lupte cu distanta si in cele din urma sa ajunga la destinatie.
Nu stiu care este destinatia mea. Uneori ma trezesc si ma intreb ce oare vreau de la viata? Oare vreau sa ma fac mare si sa conduc un camion, sau vreau sa ma fac si mai mare si sa stau la un birou, imbracata intr-un costum negru asteptand sa se iveasca ceva mai interesant de facut? Oare vreau sa ma urc in masina si sa conduc mii de kilometri fara oprire, sa vad tari, sa cutreier munti si dealuri, sa descopar pajisti verzi si lacuri albastre, sa fug desculta prin zapada, sa stau cu fata la soarele galben de toamna, sa privesc stelele tolanita pe o brazda de fan proaspat cosit? sau vreau sa ma trezesc dimineata devreme, sa ma urc in masina, sa stau treizeci de minute la un semafor, sa ma duc la munca apoi sa ajung acasa obosita fara chef de nimic, sa locuiesc vesnic intre nuantele de gri ale Bucurestiului! ... Nu stiu ce vreau sa ma fac cand voi fi mare . Niciodata nu am fost buna in a da un raspuns la aceasta intrebare!
Dar stiu un lucru. Stiu ca sunt o ciudata intr-o lume normala pentru ca asa spun unii! De fapt cred ca sunt un om normal intr-o lume ciudata.
Astazi am avut o stare dinaceea ciudata, in care nu ai chef de nimic, vrei sa stai singur si sa meditezi ... am meditat la nimic si la tot in acelasi timp. Am stat ca o molie inchisa in coconul el. Cred ca am asteptat sa ma fac mare. Am uitat ca oamenii traiesc mai mult decat o molie si ca se dezvolta mai greu. Am uitat ca daca stau o zi inchisa in mine nu o sa cresc mai repede ci s-ar putea doar sa pierd o zi . Molia macar are un scop pentru care sta protejata in micul ei cocon ... ea stie ca va iesi de acolo cand va devebi un fluture frumos si liber. Dar eu? Eu in ce am sa ma transform oare?
Bianca Casaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu