Sunt curioasa daca exista macar o persoana care sa nu fi vrut la un moment dat sa renunte la ceva. Eu cred ca nu! Cred ca fiecare fiinta care poseda o constiinta, un suflet si posibilitatea de a gandi, a vrut macar odata sa renunte. Doar ca, dupa cum este normal, noi oamenii renuntam la lucruri diferite. Nu stiu ce este mai greu. Sa-i fie oare mai dificil individului care s-a trezit dimineata sleit de puteri si a avut gandul de a renunta la locul de munca, sa-i fie mai greu aceluia care s-a certat cu iubita/iubitul si a vrut sa termine relatia aceea care a devenit monotona si amorfa sau sa-i fie mai greu copilei aceea plina de viata ce s-a saturat de atata ploaie si a renuntat la a mai iesi din casa?
Sunt diferite lucruri la care putem renunta si fiecare lucru poate insemna totul pentru noi. Pentru barbatul acela inalt, imbracat in costum, care lucreaza in vanzari si deabia asteapta sa ajunga acasa ca sa ii deschida usa un ghindoc descult totul poate insemna familia, pentru copilul cu ochii mari si negrii de la coltul strazii totul poate fi o bucata de paine, pentru mogaldeata mea cu parul mai mult alb decat sur totul inseamna copii si nepotii aflati la 200 de km.
Tuturor ne e frica sa renuntam la lucruri. Probabil pentru ca le iubim prea mult sau poate pentru ca ne e frica de un nou inceput. Eu nu stiu ce inseamna totul pentru mine, pentru ca am mai multe lucruri fara de care nu as putea trai. Nu as putea alege niciodata doar un lucru pe care sa il pastrez mereu. Imi iubesc famili, imi iubesc prietenii, iubesc soarele dimineata si ploaia calda de vara, iubesc sa umblu descuta in iarba cruda de la marginea raului, iubesc fulgii de nea in ziua de Craciun.
Si cu toate astea am avut momente in care am vrut sa renunt la tot, in care nu gaseam rostul zilei de maine. Mi-am revenit din acea stare in momentul in care o persoana mi-a spus ca nu destinatia finala este importanta, ci calatoria, drumul in sine. Mi s-a spus ca nu este important unde ajungi, ci ce faci si pe unde alegi sa mergi pentru a reusi sa atingi varful. Asa ca am inceput sa nu ma mai gandesc la ziua de maine si sa traiesc ziua de azi. Nu vreau sa mai renunt la nimic si de fapt nici nu am la ce sa renunt. Tot ce iubesc, nu posed, deci nu pot renunta la ceva ce de fapt nu am.
Bianca Casaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu