Pentru ca m-ai rugat sa iti scriu si pentru ca mi s-a parut atat de frumoasa ideea.
Imagineaza-ti ca asta este o coala alba de hartie. De fapt nu atat de alba ... o foaie veche, cu marginile stricate din cauza schimbarii permanente a locului in care a stat ... la inceput a facut parte dintr-un caiet, apoi a stat singura pe o masa, dupa ceva timp a fost pusa pe un morman de hartii vechi pe care le pastram cu gandul ca le voi mai folosi candva. Astazi i-am schimbat iar locul. Sta aici in fata mea si incerc sa ma simt pregatita sa astern pe ea ganduri pentru tine. Ma uit la pixul pe care il tin in mana si imi doresc sa fi putut el sa picteze acest tablou, sunt sigura ca s-ar fi descurcat mai bine ... dar stii cum e, nimic nu e atat de usor precum am vrea.
Nu imi place sa fac asta! Nu imi place sa scriu cuiva, de obicei scriu pentru mine. As vrea sa pot sa pun literele una langa alta astfel incat sa iasa cea mai frumoasa scrisoare dar ma tem ca nu voi putea scrie nimic. Ma inec in cuvinte ca de fiecare data. Mi se ravasesc gandurile si mi se imprastie. Cred ca am nevoie de o sfoara ca sa le leg. Vreau sa le leg atat de strans incat sa nu mai raman niciodata fara ele. Vreau sa ma asigur ca voi putea spune mereu ceva.
Si uite asa ajung sa imi scriu iar mie, nu tie ... tie, care m-ai rugat atat de frumos sa imi cimentez gandurile pe o bucata de lemn transformata in hartie. E straniu acest sentiment pe care il incerc acum. Imi tremura mana in timp ce conduc pixul ce potriveste conturul slovelor rand pe rand. Nu am mai scris de mult o scrisoare. Nu i-am mai scris nici macar mogaldetei mele. E mai simplu sa o sun si sa ii spun cateva cuvinte. E incredibil cat de mult a ajuns sa insemne o scrisoare pentru mine ... cred ca mi se pare mult prea oficiala, sau am sentimentul ca nu imi da voie sa mint, sau ...
De fapt cred ca nu mai stiu sa scriu scrisori. Tot ce pot sa scrijelesc este un banal Multumesc. Insa un Multumesc venit din inima. Nu multumesc oricui si nici oricum ...
Multumesc prietenul meu drag ...
Asta a fost o scrisoare pentru tine!
Bianca Casaru!
luni, 8 noiembrie 2010
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Week-end de Septembrie ...
“Departe de agitatie, griji si nebunie am gasit o oaza de liniste si relaxare, un loc cu suflet si cu oameni calzi ... va multumim pentru clipele minunate pe care ne-ati oferit ocazia sa le petrecem aici in inima Bucovinei!” - Aceste cuvinte se regasesc pe paginile albe ale unei Carti de Oaspeti din tinutul indepartat al Vamii. Spun indepartat caci este departe de Bucuresti, si parca rupt dintr-un basm.
Acest tinut fermecat se afla in Nordul Romaniei, aproape de punctul in care se agata harta in cui. Este o zona in care linistea te cuprinde fara sa iti dai seama. Un loc in care parca oamenii au uitat cum este sa te incrunti, cum este sa tipi, cum este sa fii suparat. Un loc in care iti dai seama ca respectul pentru natura inca mai este pastrat.
Am avut putin timp la dispozitie pentru a descoperi aceasta zona, insa timpul petrecut acolo a fost suficient pentru a ma face sa imi doresc sa ma intorc. Eu am simtit razele calde de septembrie, am vazut culorile jucause in frunzele toamnei, am privit razele peste coamele padurilor. Incerc acum sa imi imaginez cum arata zona primavara. Cred ca e proaspata ca roua care atinge primi muguri de iarba. Tanara, de un verde stralucitor – asa trebuie sa fie. Ma trec fiorii cand imi imaginez iarna, scaldata in raze albe si pufoase, atinsa de fulgi mari de zapada. Aici cred ca nu exista anotimp care sa nu fie frumos!
Am avut norocul de a ajunge anul acesta la Festivalul Hribului – editia a II-a - care a avut loc aici, in comuna suceveana Vama - un targ de produse traditionale locale, organizat de Asociatia Turistica Vama–Bucovina. Printre produsele pe care le-am putut degusta aici va pot enumere: ciuperci si fructe de padure, branza, lapte, carne, peste/pastrav in cobza sau afumat, dulceturi, muraturi si alte bunatati pe care nu vi le mai insir caci deja imi lasa gura apa, iar distanta de la Bucuresti la Vama nu se face chiar in jumatate de ora :P.
Festivalul este organizat cu pasiune si o dorinta mare de afirmare a zonei. Ce-i drept, au cu se sa se mandreasca! Aici traditiile inca se mai pastreaza, iar produsele din gastronomia locala pe care ei incearca sa le promoveze sunt delicioase. Tata daca ar fi fost acolo cu siguranta si-ar fi lins degetele la final si ar fi vrut sa ia cu el savoarea si gustul special al Bucovinei.
Cazarea in zona se face la pensiuni. Daca vreti hoteluri le puteti cauta in Gura Humorului. Distanta dintre cele doua asezari este de cca 17 km. Noi am stat la Casa Calin din Vama. O pensiune a carei caldura interioara te cuprinde de indata ce ii treci pragul. Aici linistea si relaxarea sunt la ele acasa. Masa este in mare parte cu bucate preparate in casa, iar afinata pe care o au aici iti pune sangele lenes in miscare, te invioreaza si iti reda puterea.
Din Vama poti ajunge cu usurinta si la manastirile din nordul Bucovinei : Voronet, Sucevita, Humor, Moldovita, Arbore, Putna si altele. La intoarcere am avut timp sa vizitam doar Voronetul. Timpul scurt si drumul lung catre casa ne presau. Manastirea este in plin proces de restaurare. Cerul era acoperit de nori asa ca albastrul picturii era ca cel al unei mari agitate in timpul furtunii.
Am plecat lasand in urma imaginile vizuale, insa am luat cu noi imaginile creata in adancul sufletului.
Ma voi intoarce!
Bianca Casaru
Acest tinut fermecat se afla in Nordul Romaniei, aproape de punctul in care se agata harta in cui. Este o zona in care linistea te cuprinde fara sa iti dai seama. Un loc in care parca oamenii au uitat cum este sa te incrunti, cum este sa tipi, cum este sa fii suparat. Un loc in care iti dai seama ca respectul pentru natura inca mai este pastrat.
Am avut putin timp la dispozitie pentru a descoperi aceasta zona, insa timpul petrecut acolo a fost suficient pentru a ma face sa imi doresc sa ma intorc. Eu am simtit razele calde de septembrie, am vazut culorile jucause in frunzele toamnei, am privit razele peste coamele padurilor. Incerc acum sa imi imaginez cum arata zona primavara. Cred ca e proaspata ca roua care atinge primi muguri de iarba. Tanara, de un verde stralucitor – asa trebuie sa fie. Ma trec fiorii cand imi imaginez iarna, scaldata in raze albe si pufoase, atinsa de fulgi mari de zapada. Aici cred ca nu exista anotimp care sa nu fie frumos!
Am avut norocul de a ajunge anul acesta la Festivalul Hribului – editia a II-a - care a avut loc aici, in comuna suceveana Vama - un targ de produse traditionale locale, organizat de Asociatia Turistica Vama–Bucovina. Printre produsele pe care le-am putut degusta aici va pot enumere: ciuperci si fructe de padure, branza, lapte, carne, peste/pastrav in cobza sau afumat, dulceturi, muraturi si alte bunatati pe care nu vi le mai insir caci deja imi lasa gura apa, iar distanta de la Bucuresti la Vama nu se face chiar in jumatate de ora :P.
Festivalul este organizat cu pasiune si o dorinta mare de afirmare a zonei. Ce-i drept, au cu se sa se mandreasca! Aici traditiile inca se mai pastreaza, iar produsele din gastronomia locala pe care ei incearca sa le promoveze sunt delicioase. Tata daca ar fi fost acolo cu siguranta si-ar fi lins degetele la final si ar fi vrut sa ia cu el savoarea si gustul special al Bucovinei.
Cazarea in zona se face la pensiuni. Daca vreti hoteluri le puteti cauta in Gura Humorului. Distanta dintre cele doua asezari este de cca 17 km. Noi am stat la Casa Calin din Vama. O pensiune a carei caldura interioara te cuprinde de indata ce ii treci pragul. Aici linistea si relaxarea sunt la ele acasa. Masa este in mare parte cu bucate preparate in casa, iar afinata pe care o au aici iti pune sangele lenes in miscare, te invioreaza si iti reda puterea.
Din Vama poti ajunge cu usurinta si la manastirile din nordul Bucovinei : Voronet, Sucevita, Humor, Moldovita, Arbore, Putna si altele. La intoarcere am avut timp sa vizitam doar Voronetul. Timpul scurt si drumul lung catre casa ne presau. Manastirea este in plin proces de restaurare. Cerul era acoperit de nori asa ca albastrul picturii era ca cel al unei mari agitate in timpul furtunii.
Am plecat lasand in urma imaginile vizuale, insa am luat cu noi imaginile creata in adancul sufletului.
Ma voi intoarce!
Bianca Casaru
miercuri, 1 septembrie 2010
Povesti de adormit copii ...
Asta as vrea sa stau s-ascult ... la gura sobei, pe o zi ploioasa de toamna, citite dintr-o carte sau spuse din aduceri aminte, stand ghemuita pe un scaun si privind in gol sclipirile de lumina. Sau mi-ar mai placea sa lenevesc in varf de claie, cu miros de fan in jurul meu, deasupra doar cerul acoperit de stele iar auzul sa mi-l gadile un greiere.
E frumos. Pentru prima data imi place toamna, cu soare si cu ploi, cu frunze ce aluneca usor din teaca. Nu ma mai deranjeaza ca trebuie sa sar o balta ... chiar cred ca n-ar fi rau sa ma descalt si sa ma joc asemeni un copil prin ea! O sa imi spui ca nu mai sunt un tanc, dar ce conteaza!?
Imi scutur capul si sar dintr-o idee-n alta, si fuge gandul si ma trec fiori ... dar serios iti spun ca imi cam place caci as putea trai cu un gand frumos o viata ... si o viata mi-as dori sa am un gand frumos. Dar a venit toamna si nu vreau inimi umbrite, vreau zambete, momente si un morman de frunze ... sa le arunc spre cer si sa le prind in palma ... ca sa ma bucur de atingerea a mii de culori.
Asta e toamna la care visez ... e toamna pe care o pictez! E un gand frumos ...
Bianca Casaru
E frumos. Pentru prima data imi place toamna, cu soare si cu ploi, cu frunze ce aluneca usor din teaca. Nu ma mai deranjeaza ca trebuie sa sar o balta ... chiar cred ca n-ar fi rau sa ma descalt si sa ma joc asemeni un copil prin ea! O sa imi spui ca nu mai sunt un tanc, dar ce conteaza!?
Imi scutur capul si sar dintr-o idee-n alta, si fuge gandul si ma trec fiori ... dar serios iti spun ca imi cam place caci as putea trai cu un gand frumos o viata ... si o viata mi-as dori sa am un gand frumos. Dar a venit toamna si nu vreau inimi umbrite, vreau zambete, momente si un morman de frunze ... sa le arunc spre cer si sa le prind in palma ... ca sa ma bucur de atingerea a mii de culori.
Asta e toamna la care visez ... e toamna pe care o pictez! E un gand frumos ...
Bianca Casaru
duminică, 29 august 2010
Pentru tine ...
Da, pentru tine voi scrie atat de frumos. Pentru tine voi alunga umbrele si voi lasa razele soarelui sa patrunda. Pentru tine am sa vorbesc despre locul meu special. Pentru tine am sa imi port gandul in locul de unde mi s-a intors trupul.
Am avut un week-end pentru mine, asa cum mi-l doresc pentru ... multi. Am plecat undeva aproape si totusi atat de departe. Am plecat la mai putin de 200 de km de perna pe care imi sprijin capul acum, dar am ajuns acolo unde las grijile parca pe un alt taram. Probabil ai ghicit ... am ajuns din nou in Bisoca mea, intr-o sambata cu mult soare si multa liniste si o mare de verde.
Am mancat prune, multe prune brumarii,mere si coarne, Am lenevit si am rasfoit Procesul lui Kafka, in timp ce asteptam ca soarele sa imi mangaie pielea. Am colindat dealuri si vai, am privit cerul printre frunzele copacilor. Am inumarat stelele. Am stat intinsa in iarba si am ascultata greierii si lacustele intrecandu-se in corzi de vioara. Mi-am purtat gandul peste aceleasi varfuri peste care zboara numai vantul. Am ascultat stropii de ploaie certandu-se cu pamantul. Mi-am strecurat picioarele printre firele de iarba. Am privit paianjenii insirandu-si alene panza.
M-am bucurat de liniste si am savurat clipa. Am trait atunci, nu trecutul sau viitorul. M-am gandtit la tot si la nimic. Am imprastiat zambete si am impartasit fericirea.
Astazi m-am intors de la dealuri si paduri, la mormane de blocuri, frunti incretite si ganduri apasatoare. Dar pare ca tot ce vad acum e mai putin trist si cu mai multa culoare.
Vreau sa invat sa iubesc!
PS: Multumesc Oana
Bianca Casaru
Am avut un week-end pentru mine, asa cum mi-l doresc pentru ... multi. Am plecat undeva aproape si totusi atat de departe. Am plecat la mai putin de 200 de km de perna pe care imi sprijin capul acum, dar am ajuns acolo unde las grijile parca pe un alt taram. Probabil ai ghicit ... am ajuns din nou in Bisoca mea, intr-o sambata cu mult soare si multa liniste si o mare de verde.
Am mancat prune, multe prune brumarii,mere si coarne, Am lenevit si am rasfoit Procesul lui Kafka, in timp ce asteptam ca soarele sa imi mangaie pielea. Am colindat dealuri si vai, am privit cerul printre frunzele copacilor. Am inumarat stelele. Am stat intinsa in iarba si am ascultata greierii si lacustele intrecandu-se in corzi de vioara. Mi-am purtat gandul peste aceleasi varfuri peste care zboara numai vantul. Am ascultat stropii de ploaie certandu-se cu pamantul. Mi-am strecurat picioarele printre firele de iarba. Am privit paianjenii insirandu-si alene panza.
M-am bucurat de liniste si am savurat clipa. Am trait atunci, nu trecutul sau viitorul. M-am gandtit la tot si la nimic. Am imprastiat zambete si am impartasit fericirea.
Astazi m-am intors de la dealuri si paduri, la mormane de blocuri, frunti incretite si ganduri apasatoare. Dar pare ca tot ce vad acum e mai putin trist si cu mai multa culoare.
Vreau sa invat sa iubesc!
PS: Multumesc Oana
Bianca Casaru
duminică, 22 august 2010
Don't be a victim of things I do to survive...
Nu este o constatare noua ... si probabil ca nu sunt nici prima persoana care spune asta.
Da, este adevarat ca fiecare persoana ia decizii, fiecare persoana traieste ... sau supravietuieste. Dar este la fel de real ca fiecare gest, gand, idee, fapta, cuvant pe care il exprimi sau il faci, va avea consecinte asupra altor persoane din jurul tau. Din cauza asta as vrea sa traiesc intr-o lume fara oameni, intr-o lume in care o privire nu va supara pe nimeni, un gest nu va incomoda, o idee nu va distruge, o fapta nu va afecta pe nimeni.
Astazi le multumesc celor care au stiut sa nu devina victime ale existentei mele. Dar oare cati oameni au trecut pe langa mine total neafectati? O privire urata in loc de sustinere, un gand trist in loc de o alinare, o idee absurda in loc de o mana intinsa si multe alte zambete inlocuite cu cristale de lacrimi amare. Imi dau seama acum ca este trist, caci realizez ca de fapt multumesc ... nimanui!
Am scris asta ca sa va dati seama ca lucrurile, din giganticul univers mic in care traim, sunt corelate. Fiecare rotita miscata o pune in functiune pe o alta. Nu poti opri lumea in loc, caci ar insemna sa ucizi tot. Poti insa sa nu te consideri o victima, caci nu stii de unde a inceput tot.
Bianca Casaru
Da, este adevarat ca fiecare persoana ia decizii, fiecare persoana traieste ... sau supravietuieste. Dar este la fel de real ca fiecare gest, gand, idee, fapta, cuvant pe care il exprimi sau il faci, va avea consecinte asupra altor persoane din jurul tau. Din cauza asta as vrea sa traiesc intr-o lume fara oameni, intr-o lume in care o privire nu va supara pe nimeni, un gest nu va incomoda, o idee nu va distruge, o fapta nu va afecta pe nimeni.
Astazi le multumesc celor care au stiut sa nu devina victime ale existentei mele. Dar oare cati oameni au trecut pe langa mine total neafectati? O privire urata in loc de sustinere, un gand trist in loc de o alinare, o idee absurda in loc de o mana intinsa si multe alte zambete inlocuite cu cristale de lacrimi amare. Imi dau seama acum ca este trist, caci realizez ca de fapt multumesc ... nimanui!
Am scris asta ca sa va dati seama ca lucrurile, din giganticul univers mic in care traim, sunt corelate. Fiecare rotita miscata o pune in functiune pe o alta. Nu poti opri lumea in loc, caci ar insemna sa ucizi tot. Poti insa sa nu te consideri o victima, caci nu stii de unde a inceput tot.
Bianca Casaru
miercuri, 28 iulie 2010
Nu spune nu ...
Nu stii daca vei ajunge la capat dar pornesti ... cu pasi marunti, timid/a , respirand doar cand iti aduci aminte. Apoi crezi ca ai invatat, incepi sa faci pasii mai mari, mai rapizi, mai apasati ... lumea chiar te-ar invidia pentru curajul tau. Ei, restul, nu stiu ca inca iti este frica dar ca ai invatat sa gresesti, sa accepti ceea ce se intampla, ca esti sigur/a tocmai pentru ca stii ca nimic nu este sigur. Urmatorul pas pe care il faci poate fi ultimul, sau poate fi primul dintr-ul lung sir de alti pasi.
Am pasit si eu si mergand inainte am invatat ca trebuie sa iti misti singur/a picioarele pentru ca nu o va face altcineva in locul tau. Am invatat ca nu trebuie sa iti fie frica sa continui. Ai dreptul sa alegi, ai dreptul sa refuzi, ai dreptul sa schimbi directia si ai chiar dreptul sa te opresti in loc. Dar de ce sa te opresti? De ce sa dai inapoi? Aceste locuri iti sunt deja cunoscute. Mai fa un pas, descopera ce se ascunde sub urmatoarea atingere, afla ce carari se incruciseaza in imediata ta apropiere. Nu-ti fie teama de emotii si nu incerca sa le ascunzi. Descopera cu toate simturile : priveste fara sa lasi culorile sa se transforme in nuante de gri, asculta si diferentiaza sunetele, simte mirosul verdelui, albastrului si a tot ce este mai gingas si placut, distinge texturi atingand, gusta ... nu doar mancare, ci tot ce poate fi dulce, acru, amar si de ce nu, piperat ...
Nu cauta perfectiunea ... ea nu exista! Nici macar nu stii sa o definesti. Ce inseamna acest cuvant pentru tine? O forma? Un sentiment? O idee? Toate sunt relative. Nimic nu este sigur. Perfectiunea este la fel de incerta ca si urmatorul pas pe care il vei face. Nu stii ce sau cine va spulbera acest cuvant, cum nu stii daca piciorul tau va atinge un punct fix sau va aluneca fara sa il poti controla. Si cu toate astea nu trebuie sa iti fie frica ... ai incredere in tine ...
Mai fa un pas!
Bianca Casaru
Am pasit si eu si mergand inainte am invatat ca trebuie sa iti misti singur/a picioarele pentru ca nu o va face altcineva in locul tau. Am invatat ca nu trebuie sa iti fie frica sa continui. Ai dreptul sa alegi, ai dreptul sa refuzi, ai dreptul sa schimbi directia si ai chiar dreptul sa te opresti in loc. Dar de ce sa te opresti? De ce sa dai inapoi? Aceste locuri iti sunt deja cunoscute. Mai fa un pas, descopera ce se ascunde sub urmatoarea atingere, afla ce carari se incruciseaza in imediata ta apropiere. Nu-ti fie teama de emotii si nu incerca sa le ascunzi. Descopera cu toate simturile : priveste fara sa lasi culorile sa se transforme in nuante de gri, asculta si diferentiaza sunetele, simte mirosul verdelui, albastrului si a tot ce este mai gingas si placut, distinge texturi atingand, gusta ... nu doar mancare, ci tot ce poate fi dulce, acru, amar si de ce nu, piperat ...
Nu cauta perfectiunea ... ea nu exista! Nici macar nu stii sa o definesti. Ce inseamna acest cuvant pentru tine? O forma? Un sentiment? O idee? Toate sunt relative. Nimic nu este sigur. Perfectiunea este la fel de incerta ca si urmatorul pas pe care il vei face. Nu stii ce sau cine va spulbera acest cuvant, cum nu stii daca piciorul tau va atinge un punct fix sau va aluneca fara sa il poti controla. Si cu toate astea nu trebuie sa iti fie frica ... ai incredere in tine ...
Mai fa un pas!
Bianca Casaru
luni, 5 iulie 2010
Et in Arcadia Ego!
... si stii ce mai cred? cred si ca ar trebui sa fim mai atenti in ceea ce priveste cautarea. Cateodata cel mai bun lucru este chiar in fata ta, chiar in viata ta si tu nu il vezi. Atunci il pierzi. Cateodata cel mai bun lucru este chiar acolo, in tinutul tau, in curtea ta, si prea multa cautare te poate duce in juru lumii si te face sa pierzi totul in viata. Cred ca viata este simpla. Imi place viata simpla. Prea multa agitatie si griji despre tot felul de lucruri sunt pierdere de vreme. Placerile simple, acestea conteaza. Sa te multumesti cu ceea ce ai, cu prietenii pe care ii ai, cu viata ta, desigur. Asadar, daca ar fi ca eu sa am o Arcadie, ar trebui sa fie ceva simplu, ceva ce este acolo si aici si ceva ce nu pot pierde niciodata. Dar nu pot spune ca as avea acel lucru acum! ... Acum tot ce am este ceva ce poate fi pierdut, nu este nici aici , nici acolo, exista dar nu stiu unde, se desfasoara si trece prin timp fara sa imi dau seama daca va lasa vreo urma ... as fi vrut sa lase o urma, asa mai aveam o sansa sa o gasesc! Dar se va pierde in intunericul nopti si va fi de negasit in lumina soarelui. Mai am totusi o speranta. Sa reusesc sa aflu unde e atunci cand soarele se cearta cu luna pentru stapanirea timpului ... pierdut! Doar atunci intunericul nu este atat de intunecat si lumina nu este atat de puternica! Atunci va fi Arcadia mea! ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)