Totul despre sex ..

... sau mai bine nimic.

scriu rar, foarte rar si din ce in ce mai rar. Aproape ca am uitat cum e sa scrii. Nu mai stiu cum este sa transformi niste idei in ceva concret si nu mai stiu sa dau viata dulapului vechi si decolorat de soare din camera mea.

M-am plictisit de toate lucrurile si cuvintele cu tenat sexuala. Nu am fost niciodata buna la discutii despre sex. Si nu sunt buna nici acum la asa ceva. Pentru mine sexul nu este altceva decat o experienta pe care trebuie sa o pastrezi pentru tine. Uras discutiile in care cei de langa mine isi povestesc experientele in aceasta directie. De ce trebuie eu sa ascult cu cine si cum si-a mai tras-o cineva? Nu am nevoie de lectii, cel putin nu acum.

Dar de ce am ajuns sa vorbesc despre asta? Probabil ca acum asta te intrebi, citind randurile astea! Le-am scris pentru ca am senzatia ca multa lume se rezuma doar la sex. De ce? De ce are voie un barbat sa se joace cu o femeie ca si cand ar fi un obiect si nu un om, care culmea dar mai are si sentimente? Asta daca nu cumva e mult prea proasta femeia si ii place doar sa fie folosita! De ce sa aiba dreptul un barbat sa ii vorbeasca urat unei femei? De ce femeia nu este considerata egala cu barbatul? Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.

De fapt cred ca nici nu este nevoie de prea multe raspunsuri. Unul este suficient: pentru ca femeia este proata iar barbatul este porc. Poate nu toti barbatii si poate nu toate femeile. Insa cand aceste doua specimene, caci asa imi place sa le numesc, se intalnesc, va dati seama ce se intampla. Nu este nevoie sa va spun eu, sa ma apuc sa insir aici cuvinte urate. Am sa vorbesc insa despre opusii lor. Despre femeia , cum ii place unui prieten sa o numeasca, curva in pat si doamna pe strada, si despre barbatul, cum il numeste acelasi prieten, bun amant si pe strada eleganta intruchipata.

Sunt oamenii pe care imi place sa ii privesc. Imi place sa vad cum acest tip de barbat nu intra niciodata in masina fara a-i deschide portiera femeii, iar cand se da jos din masina tot el o ajuta sa coboare. Imi place sa vad o femeie care este simpla dar de o eleganta de care nu multe dau dovada. Imi place sa aud barbatul spuna "sarumana" unei doamne. Imi place sa vad oamneii tinandu-se de mana chiar si la 60 de ani. Imi place sa privesc fiecare miscare, sa analizez pesoanele. Asa am ajuns sa imi placa sa privesc doar anumite genuri de oameni, anumite temperamente, sa ascult doar anumite gandiri, sa observ doar anumite gesturi.

Sunt complicata! Dar tocmai pentru ca sunt asa, am ajuns sa imi placa sa te privesc pe tine, cel care te-ai recunoscut in descrierea mea.

Bianca Casaru

in lumea lui Peter Pan ...

Mi-ar fi placut sa ma fi vazut aseara ... imbracata doar cu tricoul ala alb, cu pensula in mana si cu o bucata de lemn in fata mea. Da, aseara am pictat! Aseara m-am lasat dusa in lumea povestilor, in lumea lui Peter Pan. Aseara am construit o lume a mea. Pe o rama de oglinda i-am dat viata lui Peter Pan iar mai apoi, ca sa nu ramana singur, i-am adus-o alaturi si pe Clopotica. I-am asezat sub un cer senin, plin de stele.

Eram singura in camera, inconjurata doar de sticlute cu acrilic, tempera si vopsea. Nici nu mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul. Era ora 04.15 cand m-am apropiat de finalul creatiei mele. Eram atat de captivata de ceea ce faceam, de miscarile pensulei, si contururile care incepeau sa prinda viata, incat nici nu am observat ca eram plina de culoare. Verde, albastru, galben, maro, pe maini, pe picioare, pe tricou, pe fata. Eram atat de murdara incat aratam de parca as fi trait o viata in Neverland ... departe de apa, sapun si masina de spalat.

Am trait din nou experienta gradinitei. Mi-am hranit sufletul de copil cu un lucru relaxant. Am luat o pauza din lumea celor mari si m-am inchis pentru o seara in camera copilariei. Nu m-am mai gandit ca a doua zi trebuie sa fiu la munca. Nu m-am mai gandit ca in jurul meu sunt oamnei mari. Am uitat de barbatii bine facuti care ma fac sa imi pierd mintea. Pentru o seara nu am mai trait cu grija zilei ce va urma. Am trait intens senzatia de unicitate. Ma simteam mai puternica si mai lucida ca oricand ... insa deliram. Toata povestea s-a destramat cand mi-am aruncat ochii asupra ceasului si mi-am dat seama ca trebuie sa dorm si sa ma trezesc a doua zi pentru a continua rutina in care ma complac.

Si cu toate astea, chiar mi-ar placea sa traiesc in Neverland ....

Bianca Casaru

Este doar una ...

Bisoca, undeva in nord vestul Buzaului, un sat rasfirat, cu casele parca asezate cu prastia, in unele locuri mai multe in altele mai putine. Sunt locuri in care gasesti o singura casa, in mijlocul naturii, fara vecini sau alte forme de viata in jur. Dar imi place acest sat care mi se aseaza la picioare, la o distanta de 60 de km de Buzau. Aici am copilarit. Aici am invatat ce inseamna sa imparti cu ceilalti din putinul pe care il ai. Aici am invatat ca oamenii sunt oameni oriunde s-ar afla.

Este o zi de sfarsit de vara, 2008.
Parca este prima dimineata a lumii, iar starea asta de nou ma ameteste ca un drog....miroase a iarba uscata si totul se vede ca prin ceata printre razele portocalii ale soarelui care nu mai vrea sa se inalte deasupra mea si sa imi zambeasca. Stau pe pragul usii de la intrare, privind spre poarta care face trecerea catre o poiana intinsa, un platou care acum este de un verde galbui. Este sfarsit de vara iar iarba a imbatranit sub razele puternice ale soarelui. Pe cararea care vine de la grajduri isi face aparitia o mogaldeata de om, cu hainele vechi, cu baticul negru prins la ceafa. Aduce in mana ceanacul plin cu lapte proaspat de vaca. Spuma alba de deasupra ma imbie sa gust din laptele crud. Nu am mai nimic de facut. In fata mea se intinde o alta zi. O zi in varf de munte, in mijlocul naturii. O zi fara oameni ciufuti si fara galagie. Iubesc locul acesta. Imi place sa stau intinsa pe iarba din fata casei, sa aud concertul pasarilor care se joaca printre ramurile copacilor din padurea de langa casa. Imi place ca privesc in zare, si sa nu vad mai departe de dealurile care inconjoara casa. Ma simt protejata acolo, ca intr-o fortareata, doar ca zidurile mele sunt compuse din dealuri, si singurul meu strajer este mamaia. O mogaldeata de 79 de ani, dar care are mai multa energie decat mine. O admir foarte mult. La varsta ei inca mai coseste, praseste si strange brazde.

Acolo in mijlocul naturii simt ca sunt eu cea adevarata. Acolo ma simt libera. Pot sa alerg desculta prin iarba cruda a primaverii. Pot sa stau cu fata in sus in ploaia calda de vara si sa simt cum apa fuge de pe fata mea pe tot corpul. Pot sa dorm pe o claie, sa simt mirosul de fan proaspat cosit iar deasupra mea sa am doar cerul incarcat de stele. Pot sa ma dau cu sania, sa fac oameni de zapada si sa intru in casa deabia cand hainele mi s-au udat. Pot sa strig in gura mare ca sunt fericita fara sa deranjez pe nimeni. Nu am cum sa deranjez cand vecinii sunt la 10 minute departare!

Dar este frumoasa viata la tara, la fel de frumoasa ca in orice loc in care te simti acasa!

Daca ajungi intr-o zi in Bisoca nu uita ca si acolo traiesc tot oameni!

Bianca Casaru

I wanna be me ...

Daca ma intrebi ce caut eu aici nu am sa pot sa iti raspund pentru ca nici eu nu stiu. Initial am vrut sa fie un loc in care sa imi pot dezvolta, intr-un mod placut stilul de a scrie, dar acest lucru nu mi-a iesit. Am vrut sa scriu despre locuri in care am fost, despre mare, despre munti, despre calatorii prin viata facute alaturi de voi, dar nici asta nu mi-a iesit. Am vrut sa vorbesc despre lume, sentimente, idei dar cred ca a fost mai dificil de facut decat de trait si prin urmare nici la asta nu m-am priceput.Singurul lucru la care m-am descurcat a fost sa traiesc. Am vrut sa traiesc nu doar sa supravietuiesc si cred ca mi-a iesit. Nu atat de bine pe cat as fi vrut dar am reusit. Este frumos sa traiesti. A trai inseamna multe. Inseamna sa iubesti, sa razi, sa plangi, sa suferi, sa te bucuri, sa alergi, sa calatoresti, sa comunici, sa citesti, sa stai degeaba, sa muncesti. Da! sa muncesti. Sa simti ca ai facut ceva, ca tu ai facut ceva! Sa obtii un lucru prin sudoarea fruntii si prin eforturi disperate ... atunci simti ca traiesti ! A trai nu inseamna a avea totul. A trai inseamna a face totul ca sa ai ceva.Un lucru obtinut usor nu itiofera satisfactie. Implinirea o ai atunci cand lupti, lupti din greu, ca sa iti implinesti un ideal.
Acum am multe lucruri pentru care trebuie sa lupt...

Trebuie sa lupt pentru voi ... vreau inapoi acele nebunii, plecari, acea bucurie pe care am simtit-o alaturi de voi, acel mod de a simti fiecare zi, de a ma bucura de fiecare zambet. Vreau inapoi fiecare culoare pe care am pierdut-o prin nepasare.

Trebuie sa lupt pentru mine ... nu vreau sa ma schimb. Vreau sa traiesc, vreau sa zambesc, vreau sa am motive sa sar in sus de fericire. Vreau ca cei de langa mine sa se bucure de timpul petrecut langa mine. Vreau sa nu mai fac greseli. Vreau sa nu mai sufar si sa nu ii mai fac pe alti sa sufere. Vreau ... vreau ... sunt multe lucruri pe care le vreau

Trebuie sa lupt pentru ea ... da pentru ea. Pentru ca a fost mereu acolo. Pentru ca a stiut sa spuna si nu si da. Pentru ca m-a inteles si pentru ca ma iubeste cu tot cu defecte.

Trebuie sa lupt pentru tine ... pentru ca atunci cand ma vei cunoaste sa nu iti para rau ca ti-ai pierdut cateva clipe din viata in compania mea.

Am multe de facut ... nu imi pai pierd vremea aici.

Ne auzim mai tarziu, acum sunt ocupata sa traiesc ... si sa simt!

Bianca Casaru

Alexander Rybak ...Fairytale

Imi place atat de mult ... Fairytale ...

Years ago, when I was younger

I kind a liked, a girl I knew

She was mine and we were sweet hearts

That was then, but then it's true

I'm in love with a fairytale

Even though it hurts

Cause I don't care if I lose my mind,

I'm already cursed

Every day we started fighting

Every night we fell in love

No one else could make me sadder

But no one else could lift me high above

I don't know what I was doing

When suddenly we fell apart

Nowadays I cannot find her

But when I do we'll get a brand new start

I'm in love with a fairytale

Even though it hurts

Cause I don't care if I lose my mind,

I'm already cursed

She's a fairytale yeah

Even though it hurts cause

I don't care if I lose my mind, I'm already cursed

Despre CineM-a pus sa ...

Nu stiu ce mi-a venit! Cred ca din cauza licentei scriu despre lucruri care pana nu de mult imi erau indiferente. Ma preocupa cultura, ma preocupa Romania si imaginea pe care o avem. Ma intereseaza arta si tot ce este frumos. Imi place ce face sora mea si poate, daca as putea da timpul inapoi, as face si eu ceea ce ea face de atata timp. Gandindu-ma la tot ce imi place am ajuns sa vorbesc cu un prieten despre cinema, despre aparitia cinematografiei, despre pelicula aceea care surprindea doar imagini alb-negru fara sa poata capta si sunetul. Despre dezvoltarea imaginii si a sunetului. Despre serializarea care a acaparat si cinematografia si care a transformat filmele din "opere" in "produse" capabile nu sa incante sufletul persoanelor care le privesc ci sa incante buzunarele celor care le creeaza.Despre transmiterea primelor unde radio. Asa am ajuns la concluzia ca nu am nici o idee despre anul aparitiei cinematografiei in Romania sau despre primul film facut de romani.

Am apelat la aseasta sursa magnifica de informatii, ce se presupune a fi internetul, insa a reusit sa ma dezamageasca deoarece nu am putut afla aceste date. Stiu doar ca in anul 1911, a fost prezentat la Bucuresti primul film romanesc de fictiune de lungmetraj, Amor fatal, in regia lui Grigore Brezianu.

Si tot cautand eu date am ajuns din una in alta si mi-am dat seama ca nici macar istoria propriei tari nu o cunosc (de domnitori, care si in ce ani au domnit nu mai vorbesc ... sunt in concluzie praf la capitolul istorie :P) aici gasiti un link ce va trimite le wikipedia si unde gasiti o mare parte dintre domnitorii romaniei http://ro.wikipedia.org/wiki/Preşedinţii_României .

Am ajuns sa caut aceasta lista cu domnitori ai Romaniei pentru ca aflasem ca in anul 1948 a fost emisa legea cu privire la nationalizarea industriei cinematografice. Atunci mi-am dat seama ca nu stiu cine a condus tara in acel an, deci nu stiu cine a fost autorul acelei legi. (va las pe voi sa aflati cine a fost personalitatea) .Nu ca ar fi contat prea mult, pentru ca oricum nu voi iubi istoria nici de acum inainte si mai mult ca sigur maine nu voi mai sti nici acest an (vorbeam ieri de copii care nu stiu sa profite de informatiile care ii sunt puse pe tava. Cred ca fac parte dintre ei :( !). Prefer geografia si calatoriile! Sunt mai practica din fire. Retin doar ce imi foloseste pe o perioada mai lunga de timp.

Dar sa revenim la ale noastre oi. Mai bine zis la cinematograful nostru si nu numai. La cinematografie in general. Nu stiu daca sa ma bucur sau nu ca in decursul anilor cinematograful a fost vulgarizat si transformat, dintr-un ritual de iesire din casa a celor cu o pozitie sociala mai buna, intr-un produs accesibil tuturor. Si spun ca nu stiu daca sa ma bucur sau nu pentru ca acum la cinematograf ai ocazia sa intalnesti si pantofarul de Valea Prahovei si Pitzipoanca de Bamboo care nu mai stiu sa-i respecte pe cei din jur si pe care nu a avut nimeni ocazia sa ii invete ca la cinema nu se vorbeste (sau mai bine zis nu se urla) astfel incat el/ea aflati in spatele salii sa fie auziti de cel care deabia a intrat pe usa de langa ecran.

Dar m-am lungit prea mult si am trecut de la una la alta. Revin si maine, daca am timp, cu idei venite pe neasteptate si nelasate sa plece la fel!

Bianca Casaru

In timp ce unii invata alti fac sex ...

Deasupra mea sta o familie tanara. Aseara au facut sex salbatic. Cred ca nu prea au schimbat pozitia pentru ca patul a scartait la fel timp de vre-o 15 minute (poate chiar mai mult). Asta se intampla in timp ce eu incercam sa imi amintesc, sa imi reimprospatez memoria cu informatii pe care se presupune ca le-am acumulat cu vre-o doi ani in urma. Poate in alte conditii nici nu as fi bagat de seama ce se intampla deasupra mea, insa la mine in camera era atat de liniste incat ma deranjau si bataile ceasului pe care il am atarnat pe peretele din bucatarie.
J Michelet : " S-a vazut in acea clipa ce consumator urias si puternic este poporul, atunci cand intra in joc" .
La acest pasaj ajunsesesm cu cititul cand au inceput sa ma deranjeze sunetele vecinilor de deasupra si m-am oprit la el. Nu pentru ca in momentul ala ar fi avut o mare importanta ci pentru ca zgomotele m-au facut sa nu mai fiu atat de concentrata la lectura. Dar cred ca intreruperea a fost cu folos caci m-a facut sa ma gandesc la o multime de alte implicatii ale acelui pasaj, la lucruri la care altfel nu cred ca as fi avut ocazia sa meditez. Am ajuns astfel sa ma gandesc la dezvoltarea culturala, la revolutiile industriale si importanta lor in dezvoltarea omenirii. Am inceput sa imi pun tot felul de intrebari in ceea ce priveste Internetul si implicatiile care decurg din utilizarea lui.
Oare dezvoltarea internetului a contribuit la micsorarea magazinului de cunostinte generale ale individului? Cred ca da! Cati dintre noi nu consideram mai simpla varianta unui search pe un motor de cautare decat sa ne punem motorasul din capul nostru sa invarta rotitele memoriei pentru a retine anumite date? Suntem atrasi de divertisment si consum facil. Nu ne mai place sa gandim. Evadam intr-un imaginar care este departe de a se asemana cu realitatea. Traim intr-o lume cuprinsa de hegemonii virtuale, supravietuim prin si pe internet.
Nu mai exista unicitate si individualitate pentru ca toti consumam acelasi produs standardizat. Suntem setati sa gandim la fel, in aceeasi directie. Ne lasam controlati inconstient, devenind copii ale unui prototip. Nimeni nu mai gandeste in termeni de "estetica" ci de "comercial". Un produs nu mai "arata bine" ci se vinde sau nu.
Ingurgitam o cultura ieftina si imi este mila de copii care s-au nascut in "era internetului". Nu spun ca nu vor mai fi copii inteligenti. Departe de mine acest gand! Insa multi nu vor mai sti sa isi augumenteze inteligenta. Se vor plafona in gandire si vor deveni si ei " inca unul printre cei multi". Vor fi insa si copii care vor profita de avantajele aduse de internet si vor intra intr-o sfera a unei noi culturi.

Bianca Casaru