Ganduri ravasite

Acolo ...

2011-06-21T01:28:00.001+03:00

Mult, mult prea mult timp ... de cand nu am mai incercat sa zgarii pietrele pentru a lasa o uram trecatoare ... de cand nu am mai gadilat fluturii ca sa ii oblig sa zboare ... de cand nu am mai ascultat picaturile rostogolindu-se la vale ... de cand am uitat ca a trai nu inseamna umbre miscatoare.

Am fost din nou acolo, in oaza mea de liniste, in cuibul meu de relaxare. Am vazut din nou dealuri, vai si o casa pierduta printre amintiri si sentimente vesnic arzatoare. Mi-am potolit setea de natura, de crud, de verde ... da, de mult verde! Mi-am regasit puterea de a crede.

...

Nu pot insa sa scriu mai departe. Gandurile sunt prea multe si cuvintele prea putin ajutatoare. Sunt ganduri ravasite ... dar sunt sigura ca ma intelegeti, pentru ca aveti si voi locul vostru despre care ati vrea sa vorbiti neincetat si cu toate astea il pastrati ascuns in gandurile voastre si va hraniti cu amintirea lui si cu visul revederii viitoare!

Traiesc ... visand la Bisoca mea!

Bianca Casaru

O ceasca de relaxare si un fum de dorinta, va rog!

2011-02-18T00:15:00.004+02:00

A inceput ca un gand si apoi a continuat sa se materializeze ... a capatat forma, a primit un continut, au aparut detaliile precum stropii de ploaie si usor, usor, si-a descfacut aripile si a inceput sa zboare. Asa consideri ca au inceput toate lucrurile pe care le-ai realizat. Toate proiectele au pornit din mintea ta, din dorinta ta, din ideile tale mistuite de timp.

Ideile erau atat de vagi, precum o ceata aproape imperceptibila, insa pe masura ce pasiunea a crescut, ceata s-a transformat in fum. Un fum atat de gros ... incat singura sansa sa nu te sufoci, era sa il dai afara. Te-ai pregatit, ti-ai aerisit micul creier si ai permis gandurilor sa iasa sub forma de cuvinte, schite, proiecte, planuri, lucrari, dorinte ... lucruri care acum te definesc. Oamenii te analizeaza dupa faptele tale, dupa porumbeii pe care ii eliberezi din cand in cand din colivia numita "minte".

Si cand te gandesti ca aste lucruri pot fi controlate. Cand te gandesti ca poti spune doar ce vrei, ca poti face doar ce vrei si cum vrei, ca totul este asa cum vrei, nu intelegi in cazul asta de ce oamenii te percep altfel. Si ajungi sa te intrebi oare ... cum? ... ce? ... cine? ... esti tu de fapt!

Toata nebunia asta a inceput astazi la curs. Ni s-a dat o tema. Trebuia sa fie simplu, adica avem de facut un filmulet de un minut care sa se intituleze simplu : "EU sunt!". Si de aici au inceput toate intrebarile. Cine sunt eu de fapt, sau cine as vrea sa fiu? Cum pot sa definesc un lucru atat de dificil, de abstract, de schimbator, de ... . Cred ca as putea spune mai simplu cine sunt ceilalti, insa nu pot spune cine sunt eu, sau cum sunt eu, sau ce sunt eu.

Ai sa imi spui ca nu am dreptate, ca te poti analiza cu usurinta si ca te cunosti ... iar eu am sa-ti raspund ca te inseli. In fiecare persoana exista o doza de subiectivism care te face sa vezi lucrurile intr-un anumit mod. Poate te critici prea mult sau poate te iubesti prea mult, poate nu ai incredere in tine sau poate te crezi prea bun ... nu exista activitate pe care sa o facem si despre care sa putem spune ca am fost complet obiectivi.

Bianca Casaru

O adiere a gandului

2011-01-26T02:45:00.004+02:00

Pentru tine, fiinta cu chipul calm, am inceput sa scriu aceste randuri.

Stateam si ma gandeam in seara asta la oamenii cu care am intrat in contact de-a lungul vietii si mi-am dat seama de un lucru: unora le-am spus de prea putine ori cuvinte frumoase, cuvinte pe care le meritau, cuvinte spuse din coltul indepartat al inimii ciudate ce bate in pieptul meu.

De ce oare ne este atat de greu sa spunem ce simtim, sau sa spunem ce gandim instinctiv, fara sa triem cuvintele printr-o sita deasa? In schimb ne este atat de usor sa ne schimonosim gandurile pana cand, intr-un final, reusim sa oprim acele cuvinte ce ne pot trada sentimentele, euforia, dragostea, uimirea, daruirea, credinta. (nu am sa insir nici o stare negativa, caci vorbesc acum despre oamenii frumosi care nu iti pot smulge ganduri negre ci iti daruiesc doar clipe pufoase).

Nu ar fi mai simplu sa ii spui cuiva ca iti este drag, in loc sa il/o privesti cu ochii lungiti de placere si sa iti inghiti cuvintele de parca ai inghitii pietre? Dar in cazul asta lumea s-ar simplifica, ar fi o reducere la un adevar absolut si stim ca absolutul nu exista, ci doar am ajunge sa traiam intr-o stare relativa. Ne place concretul si cu toate astea il ocolim. Ne lasam sedusi de ceea ce ne imaginam si cadem prada propriei imaginatii pana cand ajungem sa o confundam cu realul. Ne ordonam viata dupa impresii si pareri proprii cand de fapt avem nevoie de concret.

Iar acum ma intorc iar la chipul frumos ce poate fi al oricui, si ii multumesc ca a trecut prin fata mea si s-a oprit pret de o clipa, suficient cat sa imi dea taria sa zambesc, apoi si-a continuat drumul fara sa fie afectat/a de neputinta mea de a-i sopti macar o adiere a gandurilor mele ravasite.

Bianca Casaru

Fara titlu, doar pentru ca ...

2011-01-22T23:53:00.003+02:00

In fiecare zi esti navalit de zeci, mii de stari, idei, ganduri. Uneori ai vrea sa renunti iar alteori crezi ca poti atinge soarele.

Mi se intampla si mie, sa nu cumva sa credeti ca sunt altfel, si eu rad, plang, sunt indiferenta, ma straduiesc, continui, ma prabusesc, o iau de la capat, clachez, sunt trista, sunt fericita, sunt emotionata, rosesc, ma blochez, sunt puternica, sunt slaba, sunt importanta, sunt ca si invizibila, cred, renunt, sper, visez ... si pot continua cu alte zeci de stari prin care poti trece intr-o singura zi.

Important este sa ai taria sa mergi ... sa nu te opresti. Atunci cand simti sa nu mai ai pamant sub picioare si nici oameni in jurul tau, cand simti ca viata nu este deloc cum credeai si iti este frica de orice miscare, trebuie sa iti gasesti puterea interioara, motivul pentru care merita sa repari lucrurile, motivul care te determina sa iti sufleci manecile, sa transpiri chinuidu-te pana cand totul va fi perfect. Si toate astea depind doar de tine si de vointa ta, nu depind de ceilalti.

Tu esti cel care poate merge mai departe ... nu o poate face altcineva in locul tau. TU DECIZI PENTRU TINE. Viata este ca un puzzle, facut din reusite si greseli, fiecare exeperienta isi are rolul ei si trebuie luata ca atare.

Crede in tine, traieste! Doar asa poti face lucrurile sa existe ...

Bianca Casaru

Un fel de ... ceva

2011-01-06T22:16:00.007+02:00

Am fost intrebata de curand daca mi-am pus o dorinta pentru noul an, daca vreau ceva in mod special. Pe moment nu am stiut sa raspund, am facut doar glume pe seama mea, astazi insa intrebarea mi-a revenit in minte cerand un raspuns asa ca am inceput sa ma gandesc ... sa descopar acel ceva special pe care mi-l doresc cu adevarat pentru noul an.

Imi este greu sa imi dau seama ce imi doresc cel mai mult ... imi este greu sa aflu care este lucrul pentru care as fi in stare sa imbratisez soarele stiind ca daca o fac ma va arde ... imi este greu sa spun ca am descoperit acel lucru . Imi este greu ... nu pentru ca nu exista ci pentru ca sunt foarte multe.

In 2011 vreau sa fac mai multe. Da ... vreau sa fiu mai buna, vreau ceva nou dar vreau si tot ce este vechi, vreau sa spun da si vreau sa spun nu, vreau sa rad si vreau sa plang, vreau sa ma plimb si vreau sa stau, vreau sa alerg, vreau sa citesc, sa scriu, sa ascult, sa vorbesc, sa strig, sa soptesc. Vreau sa fiu privita, vreau sa iubesc si sa fiu iubita, vreau sa creez si vreau sa stric, vreau sa pierd timpul si vreau sa admir. Vreau sa simt iarba, vantul si apa. Vreau sa ajung de pe fundul marii in varful muntilor. Vreau sa fiu uneori o umbra si alteori o lumina puternica. Vreau sa fiu imprevizibila, vreau sa fiu surprinsa , vreau sa imi inving toate temerile, vreau sa fiu ... da, vreau sa exist.

Si uite asa am descoperit ce vreau! Vreau sa exist, sa fiu neobisnuita, ciudata, vreau sa fac ce vreau.

Am inceput anul crezand ca mi se intampla lucruri rele, ca nu pot sa fac ce vreau si ca nu am voie sa fiu altfel, insa m-am inselat. Am avut norocul inca odata sa am langa mine oameni care mi-au daruit cuvinte, cuvinte care s-au asezat unul peste altul precum caramizile si mi-au creat un zid de care sa ma sprijin. Atunci am descoperit ca oamenii sunt importanti, nu anii. Momentele, clipele frumoase pe care le traiesti sunt cele care conteaza. Vreau sa exist pentru a prinde clipe, pentru a crea clipe, pentru a le primi, pentru a le darui, pentru a le fura, pentru a le trai.

Traiesc pentru a simti vibratiile!

Si pentru ca sunt ganduri ravasite am sa transcriu mai jos cateva cuvinte pe care le-am recitit in seara asta si care imi plac ... sa nu le uiti niciodata pentru ca sunt adevarate, chiar daca nu sunt cuvintele mele:

"Dacă într-o zi iţi vine să plângi,caută-mă..nu promit să te fac să râzi dar pot să plâng cu tine...
Dacă într-o zi iţi vine să fugi,caută-mă..nu promit că am să te opresc dar pot să fug cu tine...
Dacă într-o zi nu ai chef să asculţi pe nimeni,caută-mă, promit să tac cât vrei ..şi să te ascult...
Dacă într-o zi mă cauţi şi nu răspund vino repede să mă vezi... POATE CĂ EU AM NEVOIE DE TINE!!!! "

Bianca Casaru

Scrisoare pentru ... tine!

2010-11-08T21:15:00.003+02:00

Pentru ca m-ai rugat sa iti scriu si pentru ca mi s-a parut atat de frumoasa ideea.

Imagineaza-ti ca asta este o coala alba de hartie. De fapt nu atat de alba ... o foaie veche, cu marginile stricate din cauza schimbarii permanente a locului in care a stat ... la inceput a facut parte dintr-un caiet, apoi a stat singura pe o masa, dupa ceva timp a fost pusa pe un morman de hartii vechi pe care le pastram cu gandul ca le voi mai folosi candva. Astazi i-am schimbat iar locul. Sta aici in fata mea si incerc sa ma simt pregatita sa astern pe ea ganduri pentru tine. Ma uit la pixul pe care il tin in mana si imi doresc sa fi putut el sa picteze acest tablou, sunt sigura ca s-ar fi descurcat mai bine ... dar stii cum e, nimic nu e atat de usor precum am vrea.

Nu imi place sa fac asta! Nu imi place sa scriu cuiva, de obicei scriu pentru mine. As vrea sa pot sa pun literele una langa alta astfel incat sa iasa cea mai frumoasa scrisoare dar ma tem ca nu voi putea scrie nimic. Ma inec in cuvinte ca de fiecare data. Mi se ravasesc gandurile si mi se imprastie. Cred ca am nevoie de o sfoara ca sa le leg. Vreau sa le leg atat de strans incat sa nu mai raman niciodata fara ele. Vreau sa ma asigur ca voi putea spune mereu ceva.

Si uite asa ajung sa imi scriu iar mie, nu tie ... tie, care m-ai rugat atat de frumos sa imi cimentez gandurile pe o bucata de lemn transformata in hartie. E straniu acest sentiment pe care il incerc acum. Imi tremura mana in timp ce conduc pixul ce potriveste conturul slovelor rand pe rand. Nu am mai scris de mult o scrisoare. Nu i-am mai scris nici macar mogaldetei mele. E mai simplu sa o sun si sa ii spun cateva cuvinte. E incredibil cat de mult a ajuns sa insemne o scrisoare pentru mine ... cred ca mi se pare mult prea oficiala, sau am sentimentul ca nu imi da voie sa mint, sau ...

De fapt cred ca nu mai stiu sa scriu scrisori. Tot ce pot sa scrijelesc este un banal Multumesc. Insa un Multumesc venit din inima. Nu multumesc oricui si nici oricum ...

Multumesc prietenul meu drag ...

Asta a fost o scrisoare pentru tine!

Bianca Casaru!

Week-end de Septembrie ...

2010-10-02T22:55:00.002+03:00

“Departe de agitatie, griji si nebunie am gasit o oaza de liniste si relaxare, un loc cu suflet si cu oameni calzi ... va multumim pentru clipele minunate pe care ne-ati oferit ocazia sa le petrecem aici in inima Bucovinei!” - Aceste cuvinte se regasesc pe paginile albe ale unei Carti de Oaspeti din tinutul indepartat al Vamii. Spun indepartat caci este departe de Bucuresti, si parca rupt dintr-un basm.

Acest tinut fermecat se afla in Nordul Romaniei, aproape de punctul in care se agata harta in cui. Este o zona in care linistea te cuprinde fara sa iti dai seama. Un loc in care parca oamenii au uitat cum este sa te incrunti, cum este sa tipi, cum este sa fii suparat. Un loc in care iti dai seama ca respectul pentru natura inca mai este pastrat.

Am avut putin timp la dispozitie pentru a descoperi aceasta zona, insa timpul petrecut acolo a fost suficient pentru a ma face sa imi doresc sa ma intorc. Eu am simtit razele calde de septembrie, am vazut culorile jucause in frunzele toamnei, am privit razele peste coamele padurilor. Incerc acum sa imi imaginez cum arata zona primavara. Cred ca e proaspata ca roua care atinge primi muguri de iarba. Tanara, de un verde stralucitor – asa trebuie sa fie. Ma trec fiorii cand imi imaginez iarna, scaldata in raze albe si pufoase, atinsa de fulgi mari de zapada. Aici cred ca nu exista anotimp care sa nu fie frumos!

Am avut norocul de a ajunge anul acesta la Festivalul Hribului – editia a II-a - care a avut loc aici, in comuna suceveana Vama - un targ de produse traditionale locale, organizat de Asociatia Turistica Vama–Bucovina. Printre produsele pe care le-am putut degusta aici va pot enumere: ciuperci si fructe de padure, branza, lapte, carne, peste/pastrav in cobza sau afumat, dulceturi, muraturi si alte bunatati pe care nu vi le mai insir caci deja imi lasa gura apa, iar distanta de la Bucuresti la Vama nu se face chiar in jumatate de ora :P.

Festivalul este organizat cu pasiune si o dorinta mare de afirmare a zonei. Ce-i drept, au cu se sa se mandreasca! Aici traditiile inca se mai pastreaza, iar produsele din gastronomia locala pe care ei incearca sa le promoveze sunt delicioase. Tata daca ar fi fost acolo cu siguranta si-ar fi lins degetele la final si ar fi vrut sa ia cu el savoarea si gustul special al Bucovinei.

Cazarea in zona se face la pensiuni. Daca vreti hoteluri le puteti cauta in Gura Humorului. Distanta dintre cele doua asezari este de cca 17 km. Noi am stat la Casa Calin din Vama. O pensiune a carei caldura interioara te cuprinde de indata ce ii treci pragul. Aici linistea si relaxarea sunt la ele acasa. Masa este in mare parte cu bucate preparate in casa, iar afinata pe care o au aici iti pune sangele lenes in miscare, te invioreaza si iti reda puterea.

Din Vama poti ajunge cu usurinta si la manastirile din nordul Bucovinei : Voronet, Sucevita, Humor, Moldovita, Arbore, Putna si altele. La intoarcere am avut timp sa vizitam doar Voronetul. Timpul scurt si drumul lung catre casa ne presau. Manastirea este in plin proces de restaurare. Cerul era acoperit de nori asa ca albastrul picturii era ca cel al unei mari agitate in timpul furtunii.

Am plecat lasand in urma imaginile vizuale, insa am luat cu noi imaginile creata in adancul sufletului.

Ma voi intoarce!

Bianca Casaru

Povesti de adormit copii ...

2010-09-01T22:36:00.004+03:00

Asta as vrea sa stau s-ascult ... la gura sobei, pe o zi ploioasa de toamna, citite dintr-o carte sau spuse din aduceri aminte, stand ghemuita pe un scaun si privind in gol sclipirile de lumina. Sau mi-ar mai placea sa lenevesc in varf de claie, cu miros de fan in jurul meu, deasupra doar cerul acoperit de stele iar auzul sa mi-l gadile un greiere.

E frumos. Pentru prima data imi place toamna, cu soare si cu ploi, cu frunze ce aluneca usor din teaca. Nu ma mai deranjeaza ca trebuie sa sar o balta ... chiar cred ca n-ar fi rau sa ma descalt si sa ma joc asemeni un copil prin ea! O sa imi spui ca nu mai sunt un tanc, dar ce conteaza!?

Imi scutur capul si sar dintr-o idee-n alta, si fuge gandul si ma trec fiori ... dar serios iti spun ca imi cam place caci as putea trai cu un gand frumos o viata ... si o viata mi-as dori sa am un gand frumos. Dar a venit toamna si nu vreau inimi umbrite, vreau zambete, momente si un morman de frunze ... sa le arunc spre cer si sa le prind in palma ... ca sa ma bucur de atingerea a mii de culori.

Asta e toamna la care visez ... e toamna pe care o pictez! E un gand frumos ...

Bianca Casaru

Pentru tine ...

2010-08-29T23:44:00.003+03:00

Da, pentru tine voi scrie atat de frumos. Pentru tine voi alunga umbrele si voi lasa razele soarelui sa patrunda. Pentru tine am sa vorbesc despre locul meu special. Pentru tine am sa imi port gandul in locul de unde mi s-a intors trupul.

Am avut un week-end pentru mine, asa cum mi-l doresc pentru ... multi. Am plecat undeva aproape si totusi atat de departe. Am plecat la mai putin de 200 de km de perna pe care imi sprijin capul acum, dar am ajuns acolo unde las grijile parca pe un alt taram. Probabil ai ghicit ... am ajuns din nou in Bisoca mea, intr-o sambata cu mult soare si multa liniste si o mare de verde.

Am mancat prune, multe prune brumarii,mere si coarne, Am lenevit si am rasfoit Procesul lui Kafka, in timp ce asteptam ca soarele sa imi mangaie pielea. Am colindat dealuri si vai, am privit cerul printre frunzele copacilor. Am inumarat stelele. Am stat intinsa in iarba si am ascultata greierii si lacustele intrecandu-se in corzi de vioara. Mi-am purtat gandul peste aceleasi varfuri peste care zboara numai vantul. Am ascultat stropii de ploaie certandu-se cu pamantul. Mi-am strecurat picioarele printre firele de iarba. Am privit paianjenii insirandu-si alene panza.

M-am bucurat de liniste si am savurat clipa. Am trait atunci, nu trecutul sau viitorul. M-am gandtit la tot si la nimic. Am imprastiat zambete si am impartasit fericirea.

Astazi m-am intors de la dealuri si paduri, la mormane de blocuri, frunti incretite si ganduri apasatoare. Dar pare ca tot ce vad acum e mai putin trist si cu mai multa culoare.

Vreau sa invat sa iubesc!

PS: Multumesc Oana

Bianca Casaru

Don't be a victim of things I do to survive...

2010-08-22T23:16:00.004+03:00

Nu este o constatare noua ... si probabil ca nu sunt nici prima persoana care spune asta.

Da, este adevarat ca fiecare persoana ia decizii, fiecare persoana traieste ... sau supravietuieste. Dar este la fel de real ca fiecare gest, gand, idee, fapta, cuvant pe care il exprimi sau il faci, va avea consecinte asupra altor persoane din jurul tau. Din cauza asta as vrea sa traiesc intr-o lume fara oameni, intr-o lume in care o privire nu va supara pe nimeni, un gest nu va incomoda, o idee nu va distruge, o fapta nu va afecta pe nimeni.

Astazi le multumesc celor care au stiut sa nu devina victime ale existentei mele. Dar oare cati oameni au trecut pe langa mine total neafectati? O privire urata in loc de sustinere, un gand trist in loc de o alinare, o idee absurda in loc de o mana intinsa si multe alte zambete inlocuite cu cristale de lacrimi amare. Imi dau seama acum ca este trist, caci realizez ca de fapt multumesc ... nimanui!

Am scris asta ca sa va dati seama ca lucrurile, din giganticul univers mic in care traim, sunt corelate. Fiecare rotita miscata o pune in functiune pe o alta. Nu poti opri lumea in loc, caci ar insemna sa ucizi tot. Poti insa sa nu te consideri o victima, caci nu stii de unde a inceput tot.

Bianca Casaru

Nu spune nu ...

2010-07-28T10:36:00.002+03:00

Nu stii daca vei ajunge la capat dar pornesti ... cu pasi marunti, timid/a , respirand doar cand iti aduci aminte. Apoi crezi ca ai invatat, incepi sa faci pasii mai mari, mai rapizi, mai apasati ... lumea chiar te-ar invidia pentru curajul tau. Ei, restul, nu stiu ca inca iti este frica dar ca ai invatat sa gresesti, sa accepti ceea ce se intampla, ca esti sigur/a tocmai pentru ca stii ca nimic nu este sigur. Urmatorul pas pe care il faci poate fi ultimul, sau poate fi primul dintr-ul lung sir de alti pasi.

Am pasit si eu si mergand inainte am invatat ca trebuie sa iti misti singur/a picioarele pentru ca nu o va face altcineva in locul tau. Am invatat ca nu trebuie sa iti fie frica sa continui. Ai dreptul sa alegi, ai dreptul sa refuzi, ai dreptul sa schimbi directia si ai chiar dreptul sa te opresti in loc. Dar de ce sa te opresti? De ce sa dai inapoi? Aceste locuri iti sunt deja cunoscute. Mai fa un pas, descopera ce se ascunde sub urmatoarea atingere, afla ce carari se incruciseaza in imediata ta apropiere. Nu-ti fie teama de emotii si nu incerca sa le ascunzi. Descopera cu toate simturile : priveste fara sa lasi culorile sa se transforme in nuante de gri, asculta si diferentiaza sunetele, simte mirosul verdelui, albastrului si a tot ce este mai gingas si placut, distinge texturi atingand, gusta ... nu doar mancare, ci tot ce poate fi dulce, acru, amar si de ce nu, piperat ...

Nu cauta perfectiunea ... ea nu exista! Nici macar nu stii sa o definesti. Ce inseamna acest cuvant pentru tine? O forma? Un sentiment? O idee? Toate sunt relative. Nimic nu este sigur. Perfectiunea este la fel de incerta ca si urmatorul pas pe care il vei face. Nu stii ce sau cine va spulbera acest cuvant, cum nu stii daca piciorul tau va atinge un punct fix sau va aluneca fara sa il poti controla. Si cu toate astea nu trebuie sa iti fie frica ... ai incredere in tine ...

Mai fa un pas!
Bianca Casaru

Et in Arcadia Ego!

2010-07-05T23:53:00.000+03:00

... si stii ce mai cred? cred si ca ar trebui sa fim mai atenti in ceea ce priveste cautarea. Cateodata cel mai bun lucru este chiar in fata ta, chiar in viata ta si tu nu il vezi. Atunci il pierzi. Cateodata cel mai bun lucru este chiar acolo, in tinutul tau, in curtea ta, si prea multa cautare te poate duce in juru lumii si te face sa pierzi totul in viata. Cred ca viata este simpla. Imi place viata simpla. Prea multa agitatie si griji despre tot felul de lucruri sunt pierdere de vreme. Placerile simple, acestea conteaza. Sa te multumesti cu ceea ce ai, cu prietenii pe care ii ai, cu viata ta, desigur. Asadar, daca ar fi ca eu sa am o Arcadie, ar trebui sa fie ceva simplu, ceva ce este acolo si aici si ceva ce nu pot pierde niciodata. Dar nu pot spune ca as avea acel lucru acum! ... Acum tot ce am este ceva ce poate fi pierdut, nu este nici aici , nici acolo, exista dar nu stiu unde, se desfasoara si trece prin timp fara sa imi dau seama daca va lasa vreo urma ... as fi vrut sa lase o urma, asa mai aveam o sansa sa o gasesc! Dar se va pierde in intunericul nopti si va fi de negasit in lumina soarelui. Mai am totusi o speranta. Sa reusesc sa aflu unde e atunci cand soarele se cearta cu luna pentru stapanirea timpului ... pierdut! Doar atunci intunericul nu este atat de intunecat si lumina nu este atat de puternica! Atunci va fi Arcadia mea! ...

Un zambet ...

2010-07-05T23:48:00.002+03:00

Am sa va pun o intrebare : De cate ori ati stat intinsi in iarba cruda a primaverii privind stelele alaturi de cineva drag?

Raspunsul il stiu ... probabil niciodata! Nu ratati momentul ... ganditiva la cineva drag, luati-i mana in mana voastra si plecati!

Unde? Acolo unde cerul este senin si linistea va cuprinde ... acolo unde nu trebuie sa va ganditi la altii ci la voi... acolo unde o stea te poate face sa zambesti iar cerul te poate face fericit, acolo unde cuvintele nu isi au locul iar privirea poate vorbi, acolo unde toti porii vibreaza si unde bataile inimii nu se vor opri.

Astazi vad toate stelele si chiar mai mult de atat ... vad un motiv pentru care sa zambesc ...

Ce cer senin!...

Bianca Casaru

Vis si realitate ...

2010-07-05T23:14:00.004+03:00

Din cand in cand ma mai gandesc la cum mi-ar fi placut sa fie viata mea, la ce mi-ar fi placut sa fiu cand as fi fost mare... si la multe alte lucruri care ar putea sa ma faca fericita. Ma mai gandesc uneori si la un print calare pe un cal negru nu alb, care sa apara ne nicaieri si care sa ma ia cu el in acest nicaieri al lui. Alteori ma gandesc la cat de frumos ar fi sa fie mereu cald si sa nu mai tremur de frig, adica la cat de frumos ar fi sa nu mai fie iarna, dar apoi ma razgandesc, ar fi foarte trist un Craciun fara zapada!. Si imi trec astfel de ganduri mereu prin minte si de multe ori sunt ganduri care se contrazic.

Astazi ma gandeam la cat de frumos ar fi sa ma trezesc pe o plaja cu un nisip fin, cum foarte rar ai ocazia sa atingi, sub o umbrela de paie, cu capul sprijinit de o perna crem, de catifea cu ciucuri, in mireasma unei narghilea de portocale. Din cand in cand sa mai simti atingerea fina a brizei racoroase a oceanului. Sa fie atat de liniste incat doar delfinii sa te mai deranjeze din cand in cand, sau broastele testoase. Dar stai!, am uitat , broastele testoase nu fac zgomot, iar delfinii nu ar putea sa te deranjeze asa ca nu ti-ar mai ramane decat sa te simti ca in paradis.

Sa te trezesti intr-o dimineata cu un cer senin, turcoaz si sa astepti primele raze de soare sa iti alinte privirea. Sa stai acolo pe un ponton asteptand o noua zi plina de calm si sa te simti luata in brate, alintata si rasfatata. Sa-ti plimbi privirea de-a lungul tarmului si sa nu vezi altceva decat o alee - alea stelelor de mare! Sa iti trezeasca mirosul un ceai de iasomie, si gustul un mic dejun cu fructe exotice. Sa fii asadar intr-un astfel de loc in care se poate adeveri zicala: "Trezeste-te dis de dimineata pentru ca ora de dinaintea rasaritului este imprumutata din paradis".

Dar apoi ma trezesc din acest vis. Imi dau seama ca sunt in Bucuresti iar aici singurul nisip fin pe care pot sa il ating este praful care se asterne zi de zi pe mobil mea. Incerc sa privesc un rasarit pe care insa nu il pot vedea din cauza blocului ce se inalta in fata geamului de la dormitorul meu si singura perioada de liniste pe care o pot avea este atunci cand dorm, dar nici atunci mereu caci se mai intampla uneori sa visez, ba chiar sa am un cosmar. Dimineata nu imi permit sa beau doar un ceai si sa mananc un fruct, si nici nu pot sa pierd prea mult timp uitandu-ma pe geam, caci trebuie sa plec la serviciu. De linistea si spatiul imens pe care ti-l ofera plaja nu mai vorbim, cand ies din casa ma ateapta doar o mare de masini si blocuri, oameni agitati si mult praf, nici urma de aer curat si atmosfera linistita... Adio vis, m-am trezit iar in orasul asta gri!

Bianca Casaru

De ce "Ipotetic"?

2010-06-24T23:27:00.001+03:00

"Ipotetic vorbind este posibil orice" - asta aud mereu.

M-am saturat insa de ideile spuse intr-o doara, de lucrurile care nu se intampla niciodata. Cei care ma stiu, au observat deja ca nu imi place sa vorbesc prea mult despre mine, cum de altfel nu obisnuiesc sa promit. Mi se par inutile cuvintele multe, sunt de prisos.

Nu stiu ce m-a apucat. M-a enervat astazi cuvatul "Ipotetic", atat de tare incat nu mai vreau sa aud ca "ar fi posibil", vreau ceva concret.

De exemplu, luni m-am saturat sa astept. De obicei nu prea fac asta, adica nu astept si nu pentru ca nu as vrea ci pentru ca nu am rabdare. La mine lucrurile trebuie sa se intample, fara sa imi lase un ragaz prea mare. A fost una dintre situatiile ipotetice in care oamenii pot fi fericiti, la fel de ipotetic insa ca si afirmatiile cum ca pinguinii pot sa zboare, fulgii de zapada rezista si in Egypt, fluturii albi traiesc la Polul Nord.

Astazi sunt ca un copil caruia ii trebuiesc lucruri concrete ca sa inteleaga, nu vorbe si nu descrieri, nu idei, concepte sau teorii. Astazi simt nevoia sa ma iei in brate ca sa inteleg ca ma iubesti, sa imi arati usa ca sa stiu pe unde trebuie sa intru, sa imi misti picioarele ca sa pot sa merg, sa ma intrebi ca sa iti pot raspunde.

Astazi sunt lipsita de idei si plina de ganduri. Stau ingramadita pe un scaun in fata acvariului si nu pot sa vad pestii, imi vad doar gandurile.

Bianca Casaru

Sharm-ul Egyptului l-am gasit in Sharm!

2010-06-17T11:28:00.003+03:00

De obicei oamenii isi fac planuri pentru calatorii, cauta din timp ce pot vedea in vancanta mult dorita, isi iau suficienti bani incat sa poata explora locurile necunoscute si se asigura ca si-au luat tot ce au nevoie pentru a se simti confortabil.

In aceeasi ordine de idei, cand vor sa calatoreasca, oamenii se asigura ca vor ajunge la timp la autocar/avion. Desi sunt agent de turism cu experienta si de fiecare data cand am turisti care pleaca cu avionul ii atentionez ca trebuie sa fie cu 2 ore inainte de decolare pe aeroport, pot spune ca in cazul vacantei mele in Egipt (din perioada 01-08 iunie 2010), eu nu am fost tocmai cel mai "responsabil" turist.

Iata cum incepe aventura mea de 7 nopti in "Perla Africii" - Egipt...

Desi stiam de ceva timp ca pe 1 Iunie va fi greva (eu plecand pe 1 iunie in Egipt), nu m-am gandit in nici o clipa ca trebuie sa plec mult mai devreme de acasa pentru a avea suficient timp sa ajung la avion astfel incat sa nu am probleme. S-a inteles, cred, ca nu am reusit sa ajung cu 2 ore inainte ca pasarea de fier cu aripile mari sa isi ia zborul. Nu am ajuns nici macar cu o ora mai devreme, pentru a-mi lua actele ... am ajuns deabia dupa ce s-a inchis check-in-ul... In mod normal nu as fi reusit sa ma mai urc in avion, insa cu putin ajutor din partea colegului meu (multumesc Cristi ;-) ), am reusit sa ma imbarc in calatoria spre Nord-Estul Africii.

Sincer nu credeam ca voi mai prinde zborul, ca voi vedea Egiptul, ca ii voi descoperi misterele, ca voi simti nisipul desertului sub picioare sau ca voi privi reciful de corali ascuns sub apele limpezi ale Marii Rosii. Nu pot descrie in cuvinte cum adrenalina tropaia in interiorul meu, doar la gandul ca voi rata toate aceste lucruri.

Cand am ajuns pe aeroportul din Hurghada, inca nu imi venea sa cred ca sunt acolo. Mainile imi tremurau in momentul in care am dat pasaportul pentru a fi vizat. Cand am iesit insa din aeroport, caldura m-a fortat sa rostesc primele cuvinte "Vreau acasa", pe care aveam sa le regret mai tarziu.

Ne-au intampinat ghizi vorbitori de limba romana, care pe tot parcursul sejurului ne-au povestit despre Egipt, despre cultura egiptenilor, despre istoria si economia acestei tari, precum si legende legate de faraoni. In jur de ora 14.00 eram la hotel, cazati in Hurghada.
Hurghada are doua centre : centrul vechi, cu "old medina" si bazarul vechi, si centrul nou, numit si centrul turistic. Seara am iesit in Centrul Vechi al Hurghadei. Aici sunt magazine cu preturi fixe si magazine in care preturile se negociaza. Frumusetea este bine inteles sa te targuiesti cu localnicii pentru a te bucura de arta de a negocia cu un arab... Orasul vechi este locuit numai de egipteni, nu este destinat neaparat turistilor, de aceea nivelul de trai aici este mai scazut, oamenii sunt mai traditionali, dar si strazile sunt mai neingrijite -- insa aici ai ocazia de a intelege ce inseamna cu adevarat traditie si cultura, fara a fi cosmetizate sau "impachetate" cat mai frumos pentru a fi vandute... Dupa o seara de shopping in centrul vechi al Hurghadei, am mers cu totii la somn - fusese o zi grea pentru toti.

A doua zi a trecut destul de repede, am vizitat hotelurile din Hurghada - care nu sunt deloc putine... Aici gasiti hoteluri de la cele mai ieftine, in care conditiile nu sunt excelente pana la resorturi incantatoare de 5* in care poti sa iti petreci linistit concediul alaturi de cei dragi. Soarele era atat de puternic, incat simteam cum patrunde prin haine pana in piele. Deabia asteptam seara ca sa ne putem distra. In acea seara ne-am bucurat de Cobra Show. Am avut parte de o reprezentatie spectaculoasa cu cinci serpi cobra. In timpul spectacolului am ajuns si eu pe scena, iar cei cinci serpi au ajuns pe mine. Erau hipnotizati, dar frica tot exista. Nu stiam daca se vor trezi sau nu. La final a ramas o singura cobra pe mine, pe care "imblanzitorul" de cobre a trezit-o. Simteam cum se misca intr-o parte si-n alta pe gatul meu si nu stiam daca sa ma misc sau nu. Senzatia a fost unica. Simteam acea vietate cu sangele rece cum imi raceste si mie pielea prin locurile prin care trece. Asa s-a sfarsit ce-a de-a doua seara.

A treia noapte la ora 02.00 am plecat spre Cairo. Drumul este destul de lung si obositor. Nu se mai merge in convoi, insa se fac opriri destul de dese pentru verificari. In jur de ora 09.30 eram in fata piramidelor. Platoul Giza (Gizeh) ni se descoperea in toata splendoarea lui. Parca ar fi alta lume, o lume pierduta acum cateva mii de ani! Aici stau insirate trei piramide: Piramida lui Keops, Piramida lui Kefren si Piramida lui Mikerinos, iar mai la vale, parca avand grija de acestea, sta de paza Sfinxul. Desi se vede cum a trecut timpul peste faimosul platou, maretia constructiilor a ramas.

As fi stat ore in sir in fata acestor minuni incercand sa inteleg cum au putut oamenii sa ridice acele blocuri imense de piatra, care puse una peste alta reusesc sa creeze in interiorul lor un loc special. Legendele spun ca daca lasi un vas cu lapte dulce in interiorul piramidelor, la fel de dulce il vei lua inapoi si peste o saptamana.

Sfinxul sta ca un strajer la poalele piramidelor. Acea creatura cu chip de om si trup de leu combina doua simboluri: capul, deci inteligenta regelui conducator, cu trupul puternic al leului, care era asociat la randul lui cu simbolismul solar.

De aici am plecat mai departe la o parfumerie din Cairo. Oamenii foarte draguti si amabili, ne-au oferit mai intai cate ceva de baut, apoi ne-au prezentat rand pe rand cateva esente de parfum. Cei care au dorit au avut si posibilitatea de a cumpara pentru ei sau pentru cei de acasa cateva esente de parfum sau sticlute frumos decorate.

Urmatoarea oprire a fost Muzeul de Egiptologie din Cairo - unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, care adaposteste cea mai mare colectie de arta egipteana (printre care si comorile gasite in mormantul lui Tutankhamon). Din nefericire nu va pot povesti foarte multe, deoarece din cauza caldurii si a aglomeratiei mi s-a facut rau si a trebui sa ies din muzeu dupa primele 15 minute petrecute acolo. Din cate am inteles insa, in sala mumiilor sunt expuse mumiile a 27 de faraoni, intre care Ramses II si Tuthmosis III. Muzeul este organizat pe 7 sectiuni care expun piese din Regatul Vechi, Regatul de Mijloc si Regatul Nou. Mai multe veti putea descoperi chiar voi cand veti ajunge acolo.

La ora 16.00 s-a terminat plimbarea si am pornit-o pe drumul spre Sharm El Sheikh. In jur de ora 14.00 eram in camera hotelului incercand sa dorm. Am petrecut doua zile aici, insa zona mi-a placut mult mai mult decat in Hurghada. Unele hoteluri sunt mai noi si cu mai mult stil si eleganta, insa acest lucru se oglindeste in tarife. Serviciile parca putin superioare si oameni mai atenti si mai calzi. Centrul orasului diferit de ce am vazut in prima seara a excursiei in Egypt, este categoric mai curat si mai placut mirositor, mai civilizat, mai "occidental", insa nu la fel de traditional.

Distanta era destul de mare intre hotelul la care am fost cazati si centru, insa acest lucru nu ne-a impiedicat sa petrecem urmatoarea noapte in Naama Bay (centrul statiunii). Am fumat o nargilea pe cea mai scumpa strada din Sharm, apoi am mers in Club. Am ales "Little Budha", iar la cativa pasi era si un Hard Rock Cafe. Destul de scump localul, dar placut. In Naama Bay se afla clubul "Pacha" votat pe locul 25 in DJMag Top 100 Clubs 2010, insa prea scump pentru buzunarele noastre, asa ca nu am intrat.

A doua zi in Sharm el Sheikh a fost senzationala. O mica plimbare cu vaporul cu fundul de sticla ne-a dezvaluit minunile adancurilor (aceasta excursie optionala o puteti avea si in Hurghada). Am vazut o lume colorata, i-am salutat pe Nemo, pe Dori, pe Flouder si pe Sebastian. Ariel nu a vrut sa isi faca aparitia, insa in locul ei s-a lasat descoperita o mare colorata plina de corali galbeni, verzi, albastri, rosi, anemone mai mici si mai mari, caluti de mare si multi alti pestisori imbracati in culorile curcubeului. Pentru cei care au frica de apa, inot si sa nu mai vorbesc Scuba Diving, acest vaporas este o alternativa chiar placuta. Nu am rezistat tentatiei si am intrat si in apa. M-am jucat cu pestisorii si am privit reciful de corali. Apa este atat de limpede incat se vede totul si de la suprafata.

Seara ne-am petrecut-o in centrul Alf Laila Wa Laila, o locatie in care se tin mai multe spectacole in acelasi timp. Nu am avut timp sa luam parte decat la doua dintre acestea. Primul, o punere in scena a istoriei Egyptului, cu povesti despre faraoni, piramide, temple si sfinx. Cel de-al doilea un show de belly dancer. L-a inceput a incercat sa ne incante privirile o dansatoare din buric, dupa care au urcat pe scena patru barbati imbracati in niste rochii mai lungi care s-au invartot timp de 15 minute, iar cand au terminat au fost in stare sa paraseasca scena mergand drept. Dupa ei a urmat un alt show de belly dancer. De data aceasta un barbat si patru femei. Sincer, nici macar femeile nu se miscau atat de bine pe cat o facea acel barbat. Trecand peste faptul ca era barbat, miscarile lui erau de-a dreptul impresionante. Mai sunt si alte show-uri in acel complex, pe care insa nu am avut timp sa le vedem. Cert este ca merita sa ajungeti acolo!

Trebuie sa va atentionez sa aveti grija ce mancati si ce beti, iar daca stiti ca aveti probleme cu stomacul, pregatiti-va inca de acasa si nu uitati sa va cumparati ceva pastille, pentru ca riscul de a va deranja la stomac este foarte mare, apa de la robinet in Egipt nefiind potabila.

Din Sharm ne-am intors in Hurghada unde am mai stat o noapte apoi ne-am intors acasa... Aceasta este, pe scurt, aventura mea in misteriosul Egipt.

Pana cand voi avea dispozitia sa scriu iar, va spun doar atat: bucurati-va de fiecare zi din viata voastra si nu uitati sa zambiti!

Bianca Casaru

Fericirea are forma de ...

2010-04-27T01:31:00.008+03:00

Si tu ti-ai dat seama?

S-a intamplat cumva si iar nu am mai scris de mult! Cred ca din cauza lipsei de inspiratie, caci timp avem cu totii suficient. Nu vreau sa ma mai plang ca nu imi ajung clipele, sau ca nu sunt fericita. Fericirea exista peste tot in jurul nostru, doar ca uneori uitam cum arata, sau uitam sa o traim. Pierdem momente pretioase pentru ca ne gandim ca nu avem timp de pierdut. Acele franturi de trairi nu inseamna insa timp ratacit ci mai degraba gasit.

Peste ani nu iti va face placere sa iti dai seama ca ai pierdut zeci de momente pretioase, zambete, ochi sclipitori. Nu vei mai sti cum arata zambetul care te-a fermecat, ochii care ti-au tulburat linistea, mainile care ti-au sprijinit gandurile, umarul care ti-a sustinut moralul.

De fapt vorbesc prostii! Nu peste ani, ci maine nu iti vei aduce aminte daca cel de langa tine a avut astazi ochii inecati in lacrimi, sau daca a ras toata ziua. Cu siguranta nu ai mai intrebat de mult pe cineva “Ce ai mai facut?” pentru ca raspunsul pe care ti-l va da iti va manca mult prea mult din pretiosul tau timp.

Astazi am gasit fericirea in mii de forme. Am descoperit-o in verdele crud al frunzelor de cires din fata blocului, in zambetul lui Ral cand s-a uitat de dimineata la pesti, pe chipul luminos al Genutzei cand mi-a spus buna dimineata, in ochii albastrii ai catelului care s-a gudurat pe langa mine cand i-am aruncat bucata de covrig la care se uita, in visul pe care l-am avut noaptea trecuta, in care soarele imi atingea pielea printre ramurile celui mai frumos castan, in glasul mamei cand ma alinta, desi o face destul de rar.

Astazi un lucru in plus mi-a ridicat colturile gurii si mi-a aprins sclipirea din ochi: gandul la Bisoca mea, la acel colt verde al sufletului meu. As fi vrut sa ma pot ridica de pe scaun si sa alerg pana acolo, sa ajung la ingerul meu imbatranit de singuratate, sa ii sarut mainile, sa ii ating obrajii arsi de soare, sa aud glasul copilariei mele. Este ciudat cum exista pe lume zeci de locuri, rare prin frumusetea lor, dar mie cel mai drag imi este acolo, alaturi de prichindelul meu, la marginea padurii, in pustiul poienii, in linistea gradinii, unde agitati sunt doar greierii.

Dar m-am ridicat dupa scaun si nu am reusit sa fug. Doar gandul meu nu a contenit astazi din alergarea lui, in cautarea a zeci de alte lucruri frumoase. Am zambit gandindu-ma la calatorii, la carti, la povesti cu fantome, la fluturi albi, la buline, zeci de buline si la multe baloane. Mi-am adus aminte cat de mult imi plac Calele, caii, mersul pe jos, marea. Da ... maaaarea! Si soarele si nisipul si valurile si calutii de mare si vantul cand adie lin si ploaia calda de vara. Si apoi imi place si rosul frunzelor de cires amar cand e toamna si mirosul de iasomie amestecat cu crin si primul fulg mare de zapada si cantecul cucului primavara.

Si as putea continua asa, insirand zeci, mii de alte lucruri care imi fac inima sa tresara, dar este deja 03.49 si am treaba. Ma grabesc sa ii fac loc si celuilat EU sa traiesca, cel ascuns in lumea viselor de noapte.

Cum ar fi fost daca as fi fost baiat?

2010-03-17T22:37:00.004+02:00

M-am intrebat de multe ori cum ar fi fost oare daca as fi fost baiat si nu fata! Si nu ma refer la cum as fi aratat fizic ... fara par lung, fara sani, cu barba ... ci la ce as fi facut sau ce caracter as fi avut!

Daca o luam de la incepu ar suna cam asa : m-as fi jucat cu robotei si masinute in loc de papusi si carti de colorat, as fi stricat peretii din casa jucand miuta si avand usa pe post de poarta. As fi crescut, as fi ajuns la scoala si pentru ca imi place foarte mult parul lung vreau sa cred ca mi-ar fi placut si daca as fi fost baiat, asa ca as fi tras toate fetele din clasa de codite. M-ar fi placut toate fetele iar pentru a nu ma face de ras poate chiar as fi si invatat.

M-as fi facut si mai mare si as fi ajuns la liceu. Pentru ca nu as fi avut prea multi bani as fi facut tot felul de schimburi ciudate, din care normal eu sa ies castigat. Mi-ar fi placut doar matematica si sportul si as fi stat mai mult prin oras decat la invatat. Noaptea mi-as fi pierdut-o in fata calculatorului cautand tot felul de lucruri ciudate si in acelasi timp interesante pentru a putea impresiona fata cu ochii mari din banca a treia, asa ca nu pot spune ca as fi fost prost, poate doar prea putin interesat!

As fi vrut sa fac armata, sau poate ca nu. Armata mi-ar fi placut sa o fac in postura de fata, in cea de baiat cred ca as fi fugit de ea. As fi dat la facultate doar ca sa scap de armata asa ca nu pot spune ce profil as fi urmat. As fi ajuns probabil un derbedeu ... si cand ajung la acest rezultat imi dau seama ca de fapt ma plac, dar nu in calitate de baiat.

Imi place sa fiu fata chiar daca sunt lucuri pe care le-as schimba. Ar insemna sa ma cred perfecta daca nu as gandi asa si ma stii, nu sunt asa! Imi place parul lung si imi plac tocurile. Imi plac unghiile naturale si oja rosie. Imi place sa fiu puternica intr-un corp firav. Imi plac fardurile si imi place sa fiu ... imi place sa fiu eu si nu altcineva!

Bianca Casaru

I was thinking to log off ...

2010-03-15T20:58:00.005+02:00

Sunt curioasa daca exista macar o persoana care sa nu fi vrut la un moment dat sa renunte la ceva. Eu cred ca nu! Cred ca fiecare fiinta care poseda o constiinta, un suflet si posibilitatea de a gandi, a vrut macar odata sa renunte. Doar ca, dupa cum este normal, noi oamenii renuntam la lucruri diferite. Nu stiu ce este mai greu. Sa-i fie oare mai dificil individului care s-a trezit dimineata sleit de puteri si a avut gandul de a renunta la locul de munca, sa-i fie mai greu aceluia care s-a certat cu iubita/iubitul si a vrut sa termine relatia aceea care a devenit monotona si amorfa sau sa-i fie mai greu copilei aceea plina de viata ce s-a saturat de atata ploaie si a renuntat la a mai iesi din casa?

Sunt diferite lucruri la care putem renunta si fiecare lucru poate insemna totul pentru noi. Pentru barbatul acela inalt, imbracat in costum, care lucreaza in vanzari si deabia asteapta sa ajunga acasa ca sa ii deschida usa un ghindoc descult totul poate insemna familia, pentru copilul cu ochii mari si negrii de la coltul strazii totul poate fi o bucata de paine, pentru mogaldeata mea cu parul mai mult alb decat sur totul inseamna copii si nepotii aflati la 200 de km.

Tuturor ne e frica sa renuntam la lucruri. Probabil pentru ca le iubim prea mult sau poate pentru ca ne e frica de un nou inceput. Eu nu stiu ce inseamna totul pentru mine, pentru ca am mai multe lucruri fara de care nu as putea trai. Nu as putea alege niciodata doar un lucru pe care sa il pastrez mereu. Imi iubesc famili, imi iubesc prietenii, iubesc soarele dimineata si ploaia calda de vara, iubesc sa umblu descuta in iarba cruda de la marginea raului, iubesc fulgii de nea in ziua de Craciun.

Si cu toate astea am avut momente in care am vrut sa renunt la tot, in care nu gaseam rostul zilei de maine. Mi-am revenit din acea stare in momentul in care o persoana mi-a spus ca nu destinatia finala este importanta, ci calatoria, drumul in sine. Mi s-a spus ca nu este important unde ajungi, ci ce faci si pe unde alegi sa mergi pentru a reusi sa atingi varful. Asa ca am inceput sa nu ma mai gandesc la ziua de maine si sa traiesc ziua de azi. Nu vreau sa mai renunt la nimic si de fapt nici nu am la ce sa renunt. Tot ce iubesc, nu posed, deci nu pot renunta la ceva ce de fapt nu am.

Bianca Casaru

Dezastru ...

2010-03-10T23:04:00.003+02:00

Asa arata o sala de curs.

Cred ca ar trebui sa incep prin a descrie usa. Arata ca o marturie inca vie a revolutiei. De parca s-ar fi tras zeci de focuri de arma, dar pentru ca asa nu au reusit sa o distruga au luat-o si la lovituri de ciocan. Cred ca toata ura oamenilor poate fi citita pe o usa, pe usa salii 206, unde am avut eu cursul marti. Iar asta nu e tot.

Nu voi spune nimic despre parchetul neschimbat de saptezeci de ani. Am sa trec mai departe la scaunele de teatru care ar fi trebuit sa fie acoperite de un material rosu, probabil din catifea. Acum cele care mai sunt intregi, caci mai bine de jumatate sunt jerpelite sau distruse in totalitate, au un fel de model rosu combinat cu negru care provine dintr-o combinatie ciudata intre murdarie si toceala. Avem si perdele, candva negre, acum de un gri ciudat dat de decolorarea materialului si imbacsirea acestuia cu praf. Din loc in loc are si model ... mici gauri , sau mai mari, dar care dau singura pata de veselia la acea perdea. Peretii probabil vi-i imaginati, cu tencuiala cazuta si de un galben care demult, tare demult a fost alb. Pe post de cuier, cateva cuie batute intr-o stinghie de lemn.

As putea continua aceasta descriere a materializarii nepasariii si indiferentei de care dau dovada oamenii din sistemul invatamantului ... dar ce rost are? Fiecare ministru nou schimba cate ceva, dar niciodata ce trebuie. Au trecut de la sistemul Pre-Bologna la cel Bologna, de la patru ani de studiu la trei ani, de la trei trimestre cum era cand eram eu mica, la doua semestre, de la un bacalaureat despre care toti stiau cum functioneaza la unul dat pe reprize, de la evaluare cu note la evaluare cu calificative. Cu toate astea nu au fost in stare sa creeze conditii optime de invatare. Vor sa se europenizeze dar nu cunosc principiile. In constructia acestei mari piramide, toti au sarit peste consolidarea bazei dar au cu totii pretentia de a ajunge in varful acesteia.

Astept sa vad ce decizie va lua urmatorul ministru ... cu siguranta se va schimba iar ceva!

Bianca Casaru

Proiecte, proiecte ... proiecte!

2010-01-24T01:29:00.003+02:00

La un momendat se termina toate!

Ma intreb cum va fi atunci, cand vei ajunge sa stai fara sa iti mai consumi ore intregi incercand sa iti storci o idee geniala din mica ta materie cenusie, idee care va ramane oricum necitita, printre sute, mii, poate chiar mormane intregi de idei ingalbenite pe niste foi pline de praf si acarieni? Nu stii nici tu sa imi spui, nu-i asa? Si nu pentru ca nu ai trecut prin asta, ci pentru ca inca iti este frica sa recunosti ca nu mai ai nimic de facut. S-a terminat perioada ta de glorie, in care te multumeai cu gandul ca faci ceva, din obligatie, dar faceai ...

Stii ce ma sperie cel mai mult? Gandul ca intr-o zi voi imbatrani. Voi avea atat de mult par alb in cap incat nu imi voi mai aminti de aceste proiecte, nici de ideile astea care imi tropaiau prin colturile intunecare ale mintii mele, candva.

Si nu sunt singurele proiecte pe care ma tem ca le voi uita. Ma sperie gandul ca voi sta intr-un balansoar incercand sa deslusesc niste litere care mi se vor parea aruncate la intamplare intr-o carte si voi uita ca am luptat candva sa am totul. Ma tem ca va veni momentul in care mi se va intinde scoarta micutului meu cerebel si voi incepe sa pierd din lucrurile pe care candva mi le doream cu ardoare. Voi uita ca mi-am propus sa cunosc fiecare ungher al batranului meu pamant si ca voi incerca sa inteleg de ce totul se intampla asa cum se intampla. Ma tem de ziua in care nu voi avea altceva mai bun de facut decat sa astept sa se termine si acest proiect maret al vietii mele. Si cel mai tare ma sperie gandul ca am sa ajung sa va uit pentru ca, nu-i asa, totul are un sfarsit !

Bianca Casaru

Azi-noapte nu am auzit clopoteii ...

2010-01-14T01:40:00.004+02:00

De fiecare data cand treceam pe strada mea, ii auzeam. Era un clinchet ciudat care facea ca prin tot corpul sa imi treaca un fior rece, ca un sarpe care se plima prin venele mele. Il simteam tarandu-se ud si rece prin tot corpul. Uram acei clopotei pentru ca sunetul lor ma facea sa ma simt intr-un film de groaza, in care zdranganitul lor crea suspansul. Ma asteptam ca la orice pas, orice miscare, sa se intample ceva...

Aseara sunetul a incetat. Treceam pe strada fixand scara in dreptul careia trebuia sa ma opresc si asteptam sa ii aud, asteptam sa o iau de la capat. Degeaba asteptam. Loviturile mici, ascutite si dese disparusera. Un imens vid luase locul clinchetului. Ciudat, caci imi lipsea sunetul acela enervant! Simteam lipsa unui lucru rau. E ciudat cum ne obisnuim cu lucrurile si e ciudat cum le ducem lipsa, chiar daca ne sperie.

Eram cuprinsa de un amestec ciudat de sentimente. In cativa pasi se ascundea curiozitatea, ura, bucuria, teama si toate doar din cauza clopoteilor care lipseau. Eram curioasa sa aflu ce s-a intamplat cu ei. Ii uram pe cei care imi furasera sunetul care ma facea sa simt adrenalina in varful limbii. Ma simteam in acelasi timp bucuroasa pentru falsa impresie de libertate, in care as fi vrut la inceput sa traiesc. Dar cel mai puternic simteam teama. Teama ca nu ii voi mai auzi, teama ca drumul meu spre casa va deveni banal. Atunci mi-am dat seama ca nu vroiam sa dispara. Am asteptat in mijlocul strazii, sperand ca au disparut doar pentru o clipa, insa aseara nu au vrut sa mai sune. Am intrat in bloc inchizand usa in urma mea, fara sa mai aud nici macar o bataie a inimii ... a inimii clopoteilor mei.

Bianca Casaru

Scrisoare ... de Craciun!

2009-12-25T15:23:00.004+02:00

E Craciunul dragii mei,
Da, este acea perioada din an in care oamenii se cred mai buni, fac lucruri pe care alta data nu le-ar fi facut. E perioada din an in care miroase a brad, a cozonac, a sarmale, a portocale. Chiar, a portocale! Uneori, asta cred ca este mirosul copilariei mele. Este uimitor cum singurul lucru pe lare mi-l aduc aminte, de cand eram mica, este Craciunul.

Cele mai vechi amintiri le am in legatura cu Craciunul. Aveam un brad mare, cu miros puternic de rasina, incarcat cu beculete, beteala, globulete, vata si ... portocale. Il asteptam cu nerabdare pe Mos Craciun si credeam cu tarie ca exista. Era o perioada incarcata de magie. As fi putut crede si ca Mos Craciun aterizeaza pe acoperis cu sania lui condusa de reni, dar nu aveam ... horn! asa ca partea asta a povestii mi-a scapat. Totusi am crezut in el, in Mos Craciun. Am crezut ca are puterea sa ghiceasca ce vrea fiecare persoana. Am crezut ca poate sa faca pe oricine fericit. Am crezut ca de Craciun nu exista oameni tristi.

Dar se pare ca m-am inselat. Nu toata lumea se bucura de Craciun. Nu toti rad, nu toti canta, nu toti se distreaza.

Incercati totusi sa nu faceti parte din aceasta categorie. Trebuie sa fim optimisti, sa credem ca si noi meritam ceva bun. Trebuie sa speram ca Mosul va trece si pe la noi si ca ne va aduce lucrul pe care i l-am cerut. Eu inca mai sper. Inca mai vreau sa cred in Craciun si in Mosul acela cu barba alba si costum rosu. Inca mai sper ca stie ce vreau.

Stii ceva Mosule? De data asta nu am sa renunt la dorinte si nici nu am sa imi schimb cerintele. Iar daca te incapatanezi sa nu ajungi anul asta, sa stii ca te primesc si cu intarziere. Am rabdare pentru ca de data asta stiu ce vreau si nu ma multumesc pana cand nu voi primi. O singura mentiune. Cand ai sa vii, asigura-te ca imi vei da cadoul pentru mai mult timp!

Bianca Casaru

Finding a place!

2009-12-13T22:57:00.002+02:00

Ne nastem cu un scop anume, doar ca ne ia cam mult sa ne dam seama care este, uneori chiar mult prea mult! Pentru unii acest scop poate insemna o descoperire, pentru altii poate insemna o persoana. Unii cred ca scopul lor este sa obtina bani, multi bani, altii cred ca scopul lor este sa ajute batranii si copii. Fiecare umbra a acestui pamant incearca sa isi gaseasca locul perfect. E ca un jos, ca un puzzle mai exact. Incerci sa te integrezi perfect undeva. Incerci sa faci astfel incat lucrurile sa se muleze exact dupa tine, incerci sa te simti bine. Doar ca uneori uiti ca nu trebuie sa modifici toate celelalte piese, pentru ca piesa ta sa se potriveasca undeva. Si eu sunt in cautarea unui loc, si nu a oricarui loc, ci a locului mmeu. In cautarea locului in care sa nu trebuiasca sa schimb nimic.

Caut un loc in care sa ma simt acasa, un loc in care sa imi placa patul (v-am mai povestit despre problemele pe care le am cu patul :D). Un loc in care dimineata sa vad un zambet dulce si larg si niste ochi mari si blanzi. Caut un loc de care sa imi fie greu sa stau departe chiar si pentru cat timp dureaza o bataie a inimii unei pasari colibri. Caut un loc pe care sa il pot numi locul meu.

Bianca Casaru!

Libertate zici?...

2009-11-22T00:44:00.004+02:00

Ti-a fost frica vreodata de alegerile pe care le-ai facut?

Mie da! De ce oare nu este posibil sa existe mereu cineva care sa iti spuna ce sa faci? Ar fi mult mai simplu. Nu ai mai fi tu de vina pentru nimic. Nu ai mai avea responsabilitatea faptelor. Nu ar trebui sa dai explicatii. Nu ar trebui sa te mai intrebi daca e bine asa sau ar fi fost mai bine altfel.

E cel mai dificil lucru sa alegi. Stii care este restrictia in acest proces? Libertatea! Bine spunea Sartre cand afirma ca Omul este condamnat sa fie liber. Aceasta libertate este ca o sentinta. Iti este data si trebuie sa o accepti. Este o consecinta a faptului ca te-ai nascut. In fiecare zi esti pus in situatia de a fi liber, adica de a alege. Fiecare minut este o noua alegere. Alegi sa te imbraci in culori vesele sau in culori inchise. Alegi sa zambesti cuiva care te enerveaza sau alegi sa il injuri. Alegi sa mergi drept sau sa cotesti la fiecare straduta. Alegi sa suni pe cineva sau alegi sa ii dai un mesaj. Alegi sa iesi in oras sau alegi sa stai in casa. Alegi sa risti sau alegi sa renunti. Alegi sa pleci sau alegi sa ramai. Sute de alegeri pe care le faci in fiecare zi.

Nu imi place sa aleg pentru ca nu imi place nesiguranta. Si cu toate astea sunt obligata sa fac alegeri in fiecare zi.

Candva o sa imi reprosezi ca am gresit. Stiu! E imposibil sa fac mereu alegerea corecta. Poate si acum am gresit si poate voi gresi si maine. Stii ce nu imi place? Ca aflu daca am facut alegerea corecta deabia dupa ce am ales. Imi aleg propria libertate, asa cum fiecare are libertatea lui. Si tocmai in aceasta libertate se ascunde maretia, disperarea si nelinistea oricarui om. In aceasta libertate se ascunde frica mea. Iar aceasta frica imi controleaza alegerile.

Asta este ce numesti tu libertate? Daca da ... atunci te anunt sincer ca nu o vreau!

Bianca Casaru

strania patanie de astazi ...

2009-10-15T23:35:00.004+03:00

Ce senzatie stranie cand esti vesel si trist in acelasi timp. Da, e ciudat cum mii de sentimente se cuibaresc in viata ta, in mintea ta, in sufletul tau. Te-ai intrebat vrodata cum este posibil ca intr-o fractiune de secunda sa ai atatea ganduri pe care mai apoi sa nu le poti exprima in cateva minute? ... Viata e ciudata uneori, dar tocmai aceasta stare te face sa vrei sa vezi ce se intampla mai departe.

Ar fi trist sa stii dinainte ce te asteapta, sa iti citesti povestea vietii intr-o carte mare, cu mii de file ingalbenite de atatea istorii ale milioanelor de oameni a caror viata a fost scrisa acolo inaintea vietii tale. Atunci parca ai vrea ca acea carte sa nu mai aiba file libere iar povestea ta sa fie un nou inceput, pe o coala goala, scrisa de o alta mana, ceva mai priceputa. Sa dai un nou sens vietii, sentimentele sa fie asternute cu un alt mister. Sa nu mai existe teama de necunoscut.

Acum aberez ... insir cuvinte ale caror sens nici macar eu nu il mai inteleg. Nu mai sunt obisnuita sa imi aud gandurile. E prea multa liniste si prea multa agitatie in acelasi timp. Ajung la aceleasi idei, cum ca lumea nu e perfect rotunda, ca primavara nu incepe niciodata in aceeasi zi, ca zapada uita uneori cat de mult imi place doar pentru ca e alba, ca fluturii mi se par cele mai gingase fiinte, ca niciodata nu m-as plictisi de munti si de privitul in gol.

Scriu toate astea pentru ca in seara asta mi s-a intamplat ceva ciudat. M-a bulversat in linistea in care ma afundasem. Ca sa intelegeti va spun ca uneori, in metrou, ma pierd cu ochii atintiti asupra unui punct si ma las purtata de valurile imaginatiei. Visez cu ochii deschisi sau imi amintesc momente ale zilei care se incheie. Nu aud decat din instinct "Urmeaza statia Pacii" si ma ridica precum un robot cu telecomanda. Asta s-a intamplat si astazi. Am auzit ca prin vis vocea care ma aduce la viata din visarea mea si m-am pregatit pentru iesirea glorioasa din conserva aceea lunga, numita "Metrou". Doar ca de data aceasta, cand sa scap de inchisoarea pe care o accept doar din lipsa de alta varianta, am simtit ca sunt prinsa de brat. Mi-am intors privirea crezand ca este tot in imaginatia mea, dar greseam. Eram cat se poate de treaza. Agatat de bratul meu era un barbat la vre-o 40 de ani, cu parul grizonat si slinos, cu un pulover visiniu, care emana un miros de stana, cu niste ochi mici, albastrii, ale caror orbite nu mai erau albe ci improscate cu zeci de firicele subtiri, rosii, care m-au facut sa tresar. S-a uitat fix in ochii mei. "Esti la fel ca toate celelalte si poate putin diferita" mi-a spus. Mi-a dat drumul la mana deabia in momentul in care usile metroului au incepu sa se inchida. Maneca de la haina mi-a ramas prinsa intre usile metroului, care pareau sa ma inghita. M-am tras printr-o smucitura puternica si m-am eliberat din stramtoarea cartitei care se pregatea sa plece. Pentru cateva clipe am ramas pivind-o cum se indeparteaza cu straniul om in interiorul ei. Nu stiam daca visam sau eram treaza. Nu intelegeam vorbele lui, ale omului care parea ca imi stie pana si cele mai mici secrete. Atunci, in cateva fractiuni de secunde, mii de vorbe mi se rastalmaceau in minte. Parca auzeam zeci de voci, care imi spuneau intr-un alt mod, adevarul pe care necunoscutul mi-l spunea in cateva cuvinte. Pe fata mea treceau zambete si urme de tristete, fara sa le pot controla. M-am trezit singura pe peron si m-am speriat. Nu stiu cat am stat acolo. Poate cateva secunde, poate cateva minute ... nu stiu.

Ce sentiment ciudat !

Fluturii albi mor spre sfarsitul verii!

2009-10-02T19:58:00.004+03:00

Vreau sa te intreb ceva, dar vreau sa imi si raspunzi! Vreau sa te intreb daca ai stat vreodata cu capul in palme, cu coatele spijinite de genunchi si ai privit atat de adanc in zare incat sa nu poti sa vezi nimic. Eu da! Eu am privit atat de departe incat nu am mai putut sa vad ce era langa mine. M-am pierdut in timp, exact in momentul in care mi-ai spus ca ce faci nu este corect ... Si atunci am inceput sa vad fluturi. Fluturi albi. Erau fluturi care nu mai aveau putere sa zboare. Puful de pe aripile lor era spulberat. L-a spulberat un vant puternic care a batut exact cand tu ai terminat de vorbit. Ma intreb de ce nu au rezistat, de ce nu s-au opus acelui vant? De ce au acceptat sa nu mai zboare? Oare pentru ca stiau ca vara s-a sfarsit? sau sa fi avut un alt motiv?

E trist cum fluturii nu traiesc mai mult de un an. Si e curios cum iau fiinta, cum se transforma dintr-o molie lenesa intr-un fluture plin de viata. E ciudat sentimentul pe care il avem cand ii vedem rotindu-se in jurul nostru, apoi jucandu-se cu vantul, apoi gasindu-si perechea si uitand de ce au in jur. Nu-i asa ca atunci cand ii privesti facand acele lucruri, parca zambesti fara motiv? Nu-i asa ca atunci parca ai si tu mai multa energie? Am dreptate oare cand spun ca pentru o clipa ne-am dorii cu totii sa fim fluturi, sa alergam pe campuri, sa ne inaltam deasupra padurilor, sa tresarim la susurul apelor, sa ocolim zidurile caselor, sa colindam inaltul cerului? Eu cred ca am fost un fluture alb pentru un timp. Am crezut ca pot sa fac tot ce face fluturele in libertatea lui. Am uitat insa ca pentru fiecare fluture este trista ziua in care vara ia sfarsit. A venit toamna si la mine. Mi-a spulberat puful de pe aripi. Vantul a batut atat de tare incat m-a doborat.

Astept o alta vara ca sa pot sa imi intind aripile, sa simt adierea vantului si parfumul florilor de camp. Astept o alta vara ca sa zbor ...

Bianca Casaru

traim sentimente ciudate ...

2009-09-27T22:45:00.004+03:00

Stiu cum este ... si mie mi se intampla adeseori. Ma trezesc dimineata, ma privesc in oglinda si zambesc. Zambesc pentru ca imi place ce vad, pentru ca uneori sunt multumita de ceea ce fac, pentru ca simt ca traiesc, pentru ca iubesc, pentru ca ma iubesc... Alteori insa parca nu imi vine sa ma trezesc. Parca mi-e frica sa ma privesc in oglinda ca sa nu ma sperii de ceea ce voi vedea. Imi vine sa stau inchisa ca un porumbel calator intr-o colivie. El niciodata nu se simte bine cand este acolo, intre acele gratii, departe de a face ceea ce ii place, departe de a-si intinde aripile si de a cuprinde intreg vazduhul din cateva fortari. Nu se simte bine inchis, cum nici eu nu ma simt bine cand stau in casa, insa uneori se conformeaza. Stie ca va veni momentul cand cineva va avea nevoie de el si atunci va putea sa ia din nou vantul in piept, sa se lupte cu distanta si in cele din urma sa ajunga la destinatie.

Nu stiu care este destinatia mea. Uneori ma trezesc si ma intreb ce oare vreau de la viata? Oare vreau sa ma fac mare si sa conduc un camion, sau vreau sa ma fac si mai mare si sa stau la un birou, imbracata intr-un costum negru asteptand sa se iveasca ceva mai interesant de facut? Oare vreau sa ma urc in masina si sa conduc mii de kilometri fara oprire, sa vad tari, sa cutreier munti si dealuri, sa descopar pajisti verzi si lacuri albastre, sa fug desculta prin zapada, sa stau cu fata la soarele galben de toamna, sa privesc stelele tolanita pe o brazda de fan proaspat cosit? sau vreau sa ma trezesc dimineata devreme, sa ma urc in masina, sa stau treizeci de minute la un semafor, sa ma duc la munca apoi sa ajung acasa obosita fara chef de nimic, sa locuiesc vesnic intre nuantele de gri ale Bucurestiului! ... Nu stiu ce vreau sa ma fac cand voi fi mare . Niciodata nu am fost buna in a da un raspuns la aceasta intrebare!

Dar stiu un lucru. Stiu ca sunt o ciudata intr-o lume normala pentru ca asa spun unii! De fapt cred ca sunt un om normal intr-o lume ciudata.

Astazi am avut o stare dinaceea ciudata, in care nu ai chef de nimic, vrei sa stai singur si sa meditezi ... am meditat la nimic si la tot in acelasi timp. Am stat ca o molie inchisa in coconul el. Cred ca am asteptat sa ma fac mare. Am uitat ca oamenii traiesc mai mult decat o molie si ca se dezvolta mai greu. Am uitat ca daca stau o zi inchisa in mine nu o sa cresc mai repede ci s-ar putea doar sa pierd o zi . Molia macar are un scop pentru care sta protejata in micul ei cocon ... ea stie ca va iesi de acolo cand va devebi un fluture frumos si liber. Dar eu? Eu in ce am sa ma transform oare?

Bianca Casaru

Despre mine la modul general ...

2009-09-21T21:00:00.003+03:00

Scriu, uneori mai bine, alteori mai prost. Uneori scriu despre lucruri care ma enerveaza iar alteori despre lucruri care imi plac. Mi-e greu sa scriu despre lucrurile care imi sunt indiferente, care nu ma fac sa tresar, sa ma infurii sau sa rad. Mi-e greu sa descriu lucrurile care nu sunt nici vesele, nici tiste. Despre ceea ce voi scrie acum nu prea stiu bine in ce categorie sa plasez si va veti da seama imediat care este motivul pentru care nu pot sa ii aleg un loc. Nu pot sa spun ca imi plac, caci nu toate ma fac sa tresar, dar nici nu pot spune ca toate ma fac sa te privesc urat. Voi scrie asadar despre unghii si despre maini la modul general.

Am o mica obsesie pentru aceasta parte a corpului uman. Nu de putine ori mi se intampla sa nu imi placa un om pentru ca nu imi plac mainile lui. Imi plac mainile ingrijite, fine, care te fac sa visezi cand te ating. Nu suport sa vad o mana ale carei unghii arata de parca ar fi srijelit in pamant in cautare de safire. Sa vad o unghie a carei cuticula arata precum o carpa zdremtuita, lasata in soare cateva saptamani bune, dupa ce un caine s-a jucat cu ea , a tras cu dintii si a tarat-o prin apa, nu e tocmai un vis.

Nici eu nu am timp mereu de ale mele maini. Sunt momente in care oja de pe ele arata de parca ar fi doar niste nori razleti pe un cer albastru de vara iar atunci imi vine sa intru in pamant. Nu sa intru in pamant folosind unghiile pe post de lopata , ci sa intru in pamant de rusine ca cineva imi vede asemenea maini. Imi plac unghiile lungi. Acum unghiile mele sunt lungi si rosii. Sunt lungi si putin rotunjite la colturi, dar nu prea rau, caci departe de gustul meu sunt unghiile lungi si ascutite, ca de vultur.

Imi mai plac unghiile rosii. Rosii ca focul atunci cand este intaratat, sau ca trandafirul dimineata cand este sarutat de picaturile de roua, sau ca sangele atunci cand te-ai intepat in spinii trandafirului. Mi se pare ca denota o feminitate aparte, asta si in functie de unghiile pe care le pui :P.

Stii ce imi mai place? Imi place sa imi plimb unghiile pe bratele tale si pe spatele tau, apoi sa ma joc cu ele in parul tau . Imi place sa iti iau cate o suvita, rand pe rand, sa o rasucesc dupa degetul meu si sa ma joc asa cu ea pana cand adormim visand. Acum ca ai aflat acest mic gand, spune-mi tie ce iti place ? Despre ce ti-ar placea sa scrii?

Bianca Casaru

Do I look like I care?

2009-09-14T22:38:00.004+03:00

Pentru ca este primul lucru pe care il fac dimineata. Ai fi spus ca nu ma vezi facand asta, insa asta fac. Deschid ochii si il caut apoi il iau in brate. Imi iau ursul in brate! Inca nu i-am dat un nume. Nu stiu ce nume sa ii dau. E mare si e de plus. E un urs panda, alb cu pete negre sau poate negru cu pete albe, nu stiu exact. In curand va implini un an. Adoarme langa mine in fiecare seara. Are grija sa nu fiu singura in patul ala in care nici acum nu m-am obisnuit sa dorm.

Urasc paturile moi. Acum de fiecare data cand ma asez in patul de acasa gandul imi zboara la patul de camin. Da, la patul ala tare, de fier, cu saltea veche si rupta dar in care visam atat de frumos in fiecare noapte. Imi este dor de noptile pierdute pe pervazul geamului din camin. Imi lipsesc serile in care nu aveam nimic de facut, nimic altceva inafara de a sta cu picioarele atarnand lenes si leganandu-le in vant. Imi este dor sa imi lipesc nasul de geamul ala imens al camerei si sa visez la un print. Vreau sa mai stau cu capul spijinit in maini si sa privesc in gol fara sa spun un cuvant. Ar fi frumos sa stau intinsa pe malul unui lac si sa ma joc cu degetul in apa rece, ascultand doar vantul, dar asta e deja departe de camera de camin.

Acum insa nu pot decat sa imi lipesc nasul de geam si sa ma gandesc la tot ce am de facut. Nu mai am timp de basme cu zane si printi.

Si de fapt te mint si ma mint. Am timp! Da, am timp sa visez, uneori prea mult. Imi place sa visez, sa alerg, sa lenevesc, sa ma plimb. Imi place sa fac tot ce vreau, uneori imi place sa fac si ce n-ar trebui. Nu am mintit cand am spus ca imi doresc sa fug la mare, sa imi ud hainele, sa ma tii in brate si sa ma intorc zambind!

Bianca Casaru

Astazi mi s-a rupt sufletul

2009-09-01T20:27:00.003+03:00

In general ma gandesc mai mult la cei de langa mine decat la mine, prefer sa fiu eu ranita decat sa ii ranesc pe ceilalti. Ma las destul de greu impresionata.

Astazi insa am avut un motiv in plus sa cred ca viata e dura si rea. Dupa o zi in care am fost apreciata, in care mi s-a multumit, dupa o zi care ar fi putut fi aproape perfecta a trebuit sa vina seara ca sa strice tot. Am plecat de la munca, mi-am platit factura si am luat metroul. Pana aici nimic rau si anormal. A trebuit sa schimb la Unirii, cum de altfel fac si in fiecare dimineata. Din nou nimic anormal. Cand am ajuns insa pe podul peste Dambovita (caci pana pe 5 transferul intre Unirii 1 si Unirii 2 se face pe la suprafata), am vazut o batrana sprijinita de marginea podului.
Statea ghemuita si tremura. Parea atat de mica si era atat de zdremtuita. Nu stiu ce a fost cu mine, am scos o bancnota de 1 leu si m-am apropiat sa i-o dau. Statea cu fata aplecata in jos si mai scotea din cand in cand niste scancete. I-am intins banii in fata , insa nu ii lua. M-am simtit insultata. Ce 1 leu nu ii ajunge? Vrea mai mult? Dar apoi si-a ridicat privirea in sus si am observat ca nu vedea. Pleoapele erau cumva afundate in orbita. Cu toate astea inca ii mai curgeau lacrimi pe obraz. A fost cel mai groaznic sentiment pe care l-am avut in viata mea.

In acel moment am simtit cum mi se inmoaie picioarele. Eu, un om in toata firea, imbracata intr-o rochie mov si incaltata cu pantofi cu toc inalt. Eu un om normal care mai rar se lasa impresionat. Da eu, eu am cazut in genunchi in fata ei. Imi parea rau pentru ce gandisem. Simteam ca sunt mai rea decat toti ceilalti. Imi venea sa plang, sa tip, sa ma bat cu cei care nu au avut inima si au lasat-o acolo. Era inconjurata de mii de oameni si totusi singura pe acel pod. Iau eu, eu nu puteam sa fac nimic. Nu aveam cum sa o iau de acolo... Unde sa o duc?

Am realizat atunci ca ar trebui sa fiu fericita. Fericita pentru ca pot sa vad. Pentru ca pot sa ma bucur de lumini si culori. Fericita pentru ca sunt inconjurata de oameni, de prieteni, de familie, de cei la care tin.

Cand mai intalniti un batran pe strada va rog sa va ganditi de cateva ori inainte de a avea un gand rau despre el... Ganditi-va ca veti ajunge si voi batrani. Timpul nu sta in loc si parca se grabeste tot mai rau, nu mai are rabdare sa petrecem si noi mai mult ...

Bianca Casaru

Acolo unde si-a rupt foamea gatul ….

2009-08-12T16:11:00.002+03:00

Articol postat pe KleverTravel.ro

Am lipsit mult ... Am inceput sa scriu rar, foarte rar si din ce in ce mai rar. Tind sa cred ca nu voi mai fi in stare sa va transbit bucuria pe care o simt in fiecare calatorie, ca nu mai pot sa va descriu varful muntelui care cauta caldura soarelui si strapunge ceata deasa care il inconjoara pentru a-si lua energia. Nu mai imi permit sa ma plimb cum o faceam pana acum. Criza m-a afectat si pe mine. Dar cum si eu sunt om si muncesc, cred ca am aceeasi gandire ca toti cei din jurul meu … macar un mic concediu …
Asa se face ca week-end-ul trecut am avut o mica escapada. Dupa cum stiu o parte dintre cei care ne citesc, mie imi place Romania. Imi plac colturile acelea linistite in care nu ajunge orice pantofar, in care nu vezi zeci de gunoaie aruncate in locuri in care ar trebui sa nu existe altceva inafara de verdele intens al naturii sau cristalinul apei curgatoare. Imi plac locurile in care singurele sunete care iti incanta urechea sunt cel al vantului care se joaca printre frunzele copacilor, si cel al pasarelelor care simt ca le-ai invadat spatiul si pare ca te cearta.
De ceva timp aveam in plan sa fac Transalpina. Poate unii dintre voi stiti unde se afla. Pentru cei care inca nu au auzit de ea va spun eu acum: pe harta figureaza ca drumul national 67C, eu as spune ca este mai degraba un drum peste Parang care face legatura intre Sebes si Ranca, prin Voineasa. In momentul de fata este in curs de amenajare. Am inteles ca au fost acordate niste fonduri pentru asfaltarea lui, mai precis proiectul de reabilitare a DN67 C Bengesti- Sebes va necesita investitii de peste 385 milioane euro. Ca sa fiu mai exacta informatia o am de pe Newson iar lucrarile au fost demarate in prima parte a anului 2009 de catre firma Romstrade. Intr-un fel ma bucur, iar in alt fel imi pare rau. Unii vor fi revoltati ca am spus asta si ma vor intreba: cum sa imi para rau ca se asfalteaza? Dar va si raspund. Odata asfaltat, vor reusi toti pantofarii sa ajunga in zona respectiva si astfel odata cu asfaltul vor aprea si tonele de gunoaie.
Traseul meu porneste si de data aceasta din Bucuresti. Aveti mai multe variante sa ajungeti pe Transalpina. Puteti merge pe Pitesti, Ramnicu Valcea, iar undeva aproape de Targu Jiu trebuie sa faceti drepata spre Novaci, Ranca, sau puteti alege ruta ocolitoare pe care am ales-o eu: Bucuresti, Brasov, Sibiu, Sebes, iar in sebes faceti stanga spre Sugag, Obarsia Lotrului. Depinde de voi ce vrei sa vedeti. Am pornito astfel al drum, trei dacii si un espero.
Daca va decideti sa mergeti cu cortul, va dau un sfat: aveti grija unde il amplasati pentru ca muntele este casa ursilor si s-ar putea sa aveti “norocul” sa va faca o vizita. Din fericire pe noi ne-a vizitat doar un caine, dar a fost suficiente ca sa trag o sperietura zdravana. Imaginati-va ca eram singura care nu dormea pe la 6 dimineata, eram in cort asteptand sa se trezeasca lumea, cand aud niste pasi pe langa cortul meu, apoi ceva rontaind oasele ramase de la gratarul nostru. Nu stiam ce sa fac. Sa ma uit sa vad ce este sau mai bine sa astept? Mi-am trezit colegul de cort si speriati amandoi am aruncat o privare afara. Era doar un caine mare si negru, nu era ursul, insa nu se stie daca voi veti avea tot atat noroc cat am avut noi, asa ca aveti grija. Noi am innoptat in zona Sugag. De acolo in sus, se lucreaza la drum. Aaa si inca un sfat: sa nu uitati sa va luati mancare, pentru ca pe acolo nu prea mai aveti de unde sa cumparati.
Ploua destul de rau, insa noi tot am profitat de peisajul care ni se arata la fiecare curba. Baraje, paduri intinse, vai adanci, toate par sa te astepte cu bratele deschise. Acolo gasesti doar verdele padurilor, si albastrul lacurilor si al cerului. Cand am ajuns la Obarsia Lotrului ploaia s-a intetit si ne era si foarte foame. Am oprit la singurul restaurant care era in zona.Acolo, pe langa restaurantul acela vechi care mirosea ciudat mai exista un camping cu casute de lemn si o pensiune care arata binisor dar la care nu gasiti locuri decat cu rezervare. Ne-am facut curaj si ne-am comandat ceva de mancare: poti gasi ciorbite, carnati, mici, cartofi prajiti si poate si alte mancaruri. Am ras cred mai bine de jumatate de ora dupa ce am inceput sa gustam mancarea. Cirba de perisoare pe care am mancat-o eu, ar fi fost buna daca nu avea perisoare! J) Carnea cred ca era putin expirata, sau dupa cum radeau prietenii mei , cred ca era de la porcul de la craciunul trecut iar intre timp a fost tinuta la soare.
Din pacate nu am reusit sa ne continuam traseul de acolo in sus. Drumul nu este tocmai cel mai bun, iar noi nu aveam chiar cele mai bune masini pentru a termina traseul, iar ploaia ne-a ajutat sa luam decizia de a ne intoarce. Am pierdut astfel cea mai frumoasa parte a traseului, de unde incepea peisajul alpin. Am pierdut zona unde am fi putut sa o luam la picior pe creasta muntelui si sa ne admiram umbrele uriase pe care le lasam in urma la apusul soarelui. Am pierdut aspectul acela salbatic dar in acelasi timp de un calm aparte. Am pierdut sansa de a vedea caprele negre care se simt stapane ale tinutului in varful stancilor, unde doar alpinistii profesionisti pot ajunge. Am pierdut clipele de liniste pe care le ai cand ajungi in varful muntelui, privesti catre intinderea vailor si te crezi un zmeu. Am pierdut clipa mea, insa dat aviitoare voi avea grija sa nu se repete povestea. Am invatat din greseli si vom fi mai bine pregatiti pentru un astfel de traseu.
Am facut asadar stanga la Obarsia Lotrului catre Brezoi, Valea Oltului si ne-am intors la Sibiu. Nu puteam sa ne intoarcem acasa, inca mai avem cateva zile libere asa ca am profitat si am pornit spre Lacul Rosu, Cheile Bicaz. O zona care m-a fascinate cu vre-o 14 ani in urma. Nu va imaginati ca acum sunt batrana… nici decum! Doar ca am ajuns acolo pentru prima data in clasa a doua si de atunci mi-a ramas in minte maretia stancilor care strajuiesc soseaua. Raul Bicaz isi croieste drum printre munti si stanci si se ia la intrecere cu soseaua trecand cand pe stanga cand pe dreapta. Aerul este curat cu toate ca zona nu este lipsita de turisti. Zona Praid – Gheorgheni – Bicaz – Piatra Neamt are frumusetea ei. Aici pare ca natura s-a revoltat putin si nu i-a permis omului sa o strice, creandu-si un scut de aparare. Iar scutul acesta este tocami frumusetea care te lasa cu gura cascata. Am oprit la Lacul Rosu pentru a ne odihni. Pentru cei care nu au ajuns inca pe acolo, recomand locu pentru odihna. Nu cred ca este ceva mai relaxant ca o plimbare pe lac, acolo in inima muntilor. Sa auzi doar ratustele care te cearta ca le deranjezi cu vaslele, sa vezi doar apa din jurul tau si muntii acoperiti de copaci care stajuiesc lacul, asta cred ca se poate numi definitia calmului. Totul pare static, timpul nu mai are aceleasi dimensiuni. Nu te mai grabesti si parca nici nu iti mai vine sa pleci mai departe, sa iti vezi de drum. Despre traseele care se pot face in muntii din zona am scris intr-un articol trecut http://www.klevertravel.ro/lifestyle/Cu_rucsacul_in_spate_prin_Carpati_(2)_.html . si tot in unul dintre articolele trecute am scris mai multe descpre aceasta zona http://www.klevertravel.ro/lifestyle/Cheile_Bicazului_-_Lacul_Rosu.html .
La intoarcere ne-am oprit putin la Mausoleul de la Marasesti - un monument dedicat eroilor Primului Razboi Mondial. Acesta a fost ridicat pe locul in care, in vara anului 1917, s-au desfasurat luptele de la Marasesti, soldate cu victoria trupelor romane. Actualmente mausoleul adaposteste 5073 de soldati si ofiteri in 154 de cripte individuale si 9 cripte comune de pe 18 culoare. A fost inaugurat in mod oficial pe 18 septembrie 1938.
Acum probabil ca va intrebati de unde vine titlul pe care l-am ales. Ei bine povestea lui este urmatoarea. Din Buzau ne-am despartit, unii au plecat spre Bisoca (am sa va vorbesc in alta zi despre aceasta zona), iar o parte ne-am intors cu trenul in Bucuresti. Aproape de bucuresti, un coleg de compartiment, pe care nu il cunosteam vorbea la telefon. Printre cuvintele pe care le-a pronuntat in conversatia sa s-au gasit si cuvintele din titlu „ vin de unde si-a rupt foamea gatul”. Dupa ce a terminat conversatia nu am putut sa ma abtin si l-am intrebat de la ce vine expresia.. Raspunsul a fost simplu : „ asa zice unchiul meu cand se refera la Moldova, mai ales de cand a inceput criza” ... asadar si eu ma intorceam tot de unde si-a rupt foamea gatul....
Pana la viitorul articol nu uitati sa va bucurati de ce aveti in jurul vostru si sa ocrotiti natura!

Bianca Casaru

Totul despre sex ..

2009-08-06T22:45:00.007+03:00

... sau mai bine nimic.

scriu rar, foarte rar si din ce in ce mai rar. Aproape ca am uitat cum e sa scrii. Nu mai stiu cum este sa transformi niste idei in ceva concret si nu mai stiu sa dau viata dulapului vechi si decolorat de soare din camera mea.

M-am plictisit de toate lucrurile si cuvintele cu tenat sexuala. Nu am fost niciodata buna la discutii despre sex. Si nu sunt buna nici acum la asa ceva. Pentru mine sexul nu este altceva decat o experienta pe care trebuie sa o pastrezi pentru tine. Uras discutiile in care cei de langa mine isi povestesc experientele in aceasta directie. De ce trebuie eu sa ascult cu cine si cum si-a mai tras-o cineva? Nu am nevoie de lectii, cel putin nu acum.

Dar de ce am ajuns sa vorbesc despre asta? Probabil ca acum asta te intrebi, citind randurile astea! Le-am scris pentru ca am senzatia ca multa lume se rezuma doar la sex. De ce? De ce are voie un barbat sa se joace cu o femeie ca si cand ar fi un obiect si nu un om, care culmea dar mai are si sentimente? Asta daca nu cumva e mult prea proasta femeia si ii place doar sa fie folosita! De ce sa aiba dreptul un barbat sa ii vorbeasca urat unei femei? De ce femeia nu este considerata egala cu barbatul? Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.

De fapt cred ca nici nu este nevoie de prea multe raspunsuri. Unul este suficient: pentru ca femeia este proata iar barbatul este porc. Poate nu toti barbatii si poate nu toate femeile. Insa cand aceste doua specimene, caci asa imi place sa le numesc, se intalnesc, va dati seama ce se intampla. Nu este nevoie sa va spun eu, sa ma apuc sa insir aici cuvinte urate. Am sa vorbesc insa despre opusii lor. Despre femeia , cum ii place unui prieten sa o numeasca, curva in pat si doamna pe strada, si despre barbatul, cum il numeste acelasi prieten, bun amant si pe strada eleganta intruchipata.

Sunt oamenii pe care imi place sa ii privesc. Imi place sa vad cum acest tip de barbat nu intra niciodata in masina fara a-i deschide portiera femeii, iar cand se da jos din masina tot el o ajuta sa coboare. Imi place sa vad o femeie care este simpla dar de o eleganta de care nu multe dau dovada. Imi place sa aud barbatul spuna "sarumana" unei doamne. Imi place sa vad oamneii tinandu-se de mana chiar si la 60 de ani. Imi place sa privesc fiecare miscare, sa analizez pesoanele. Asa am ajuns sa imi placa sa privesc doar anumite genuri de oameni, anumite temperamente, sa ascult doar anumite gandiri, sa observ doar anumite gesturi.

Sunt complicata! Dar tocmai pentru ca sunt asa, am ajuns sa imi placa sa te privesc pe tine, cel care te-ai recunoscut in descrierea mea.

Bianca Casaru

in lumea lui Peter Pan ...

2009-07-16T20:37:00.006+03:00

Mi-ar fi placut sa ma fi vazut aseara ... imbracata doar cu tricoul ala alb, cu pensula in mana si cu o bucata de lemn in fata mea. Da, aseara am pictat! Aseara m-am lasat dusa in lumea povestilor, in lumea lui Peter Pan. Aseara am construit o lume a mea. Pe o rama de oglinda i-am dat viata lui Peter Pan iar mai apoi, ca sa nu ramana singur, i-am adus-o alaturi si pe Clopotica. I-am asezat sub un cer senin, plin de stele.

Eram singura in camera, inconjurata doar de sticlute cu acrilic, tempera si vopsea. Nici nu mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul. Era ora 04.15 cand m-am apropiat de finalul creatiei mele. Eram atat de captivata de ceea ce faceam, de miscarile pensulei, si contururile care incepeau sa prinda viata, incat nici nu am observat ca eram plina de culoare. Verde, albastru, galben, maro, pe maini, pe picioare, pe tricou, pe fata. Eram atat de murdara incat aratam de parca as fi trait o viata in Neverland ... departe de apa, sapun si masina de spalat.

Am trait din nou experienta gradinitei. Mi-am hranit sufletul de copil cu un lucru relaxant. Am luat o pauza din lumea celor mari si m-am inchis pentru o seara in camera copilariei. Nu m-am mai gandit ca a doua zi trebuie sa fiu la munca. Nu m-am mai gandit ca in jurul meu sunt oamnei mari. Am uitat de barbatii bine facuti care ma fac sa imi pierd mintea. Pentru o seara nu am mai trait cu grija zilei ce va urma. Am trait intens senzatia de unicitate. Ma simteam mai puternica si mai lucida ca oricand ... insa deliram. Toata povestea s-a destramat cand mi-am aruncat ochii asupra ceasului si mi-am dat seama ca trebuie sa dorm si sa ma trezesc a doua zi pentru a continua rutina in care ma complac.

Si cu toate astea, chiar mi-ar placea sa traiesc in Neverland ....

Bianca Casaru

Este doar una ...

2009-07-07T18:05:00.010+03:00

Bisoca, undeva in nord vestul Buzaului, un sat rasfirat, cu casele parca asezate cu prastia, in unele locuri mai multe in altele mai putine. Sunt locuri in care gasesti o singura casa, in mijlocul naturii, fara vecini sau alte forme de viata in jur. Dar imi place acest sat care mi se aseaza la picioare, la o distanta de 60 de km de Buzau. Aici am copilarit. Aici am invatat ce inseamna sa imparti cu ceilalti din putinul pe care il ai. Aici am invatat ca oamenii sunt oameni oriunde s-ar afla.

Este o zi de sfarsit de vara, 2008.
Parca este prima dimineata a lumii, iar starea asta de nou ma ameteste ca un drog....miroase a iarba uscata si totul se vede ca prin ceata printre razele portocalii ale soarelui care nu mai vrea sa se inalte deasupra mea si sa imi zambeasca. Stau pe pragul usii de la intrare, privind spre poarta care face trecerea catre o poiana intinsa, un platou care acum este de un verde galbui. Este sfarsit de vara iar iarba a imbatranit sub razele puternice ale soarelui. Pe cararea care vine de la grajduri isi face aparitia o mogaldeata de om, cu hainele vechi, cu baticul negru prins la ceafa. Aduce in mana ceanacul plin cu lapte proaspat de vaca. Spuma alba de deasupra ma imbie sa gust din laptele crud. Nu am mai nimic de facut. In fata mea se intinde o alta zi. O zi in varf de munte, in mijlocul naturii. O zi fara oameni ciufuti si fara galagie. Iubesc locul acesta. Imi place sa stau intinsa pe iarba din fata casei, sa aud concertul pasarilor care se joaca printre ramurile copacilor din padurea de langa casa. Imi place ca privesc in zare, si sa nu vad mai departe de dealurile care inconjoara casa. Ma simt protejata acolo, ca intr-o fortareata, doar ca zidurile mele sunt compuse din dealuri, si singurul meu strajer este mamaia. O mogaldeata de 79 de ani, dar care are mai multa energie decat mine. O admir foarte mult. La varsta ei inca mai coseste, praseste si strange brazde.

Acolo in mijlocul naturii simt ca sunt eu cea adevarata. Acolo ma simt libera. Pot sa alerg desculta prin iarba cruda a primaverii. Pot sa stau cu fata in sus in ploaia calda de vara si sa simt cum apa fuge de pe fata mea pe tot corpul. Pot sa dorm pe o claie, sa simt mirosul de fan proaspat cosit iar deasupra mea sa am doar cerul incarcat de stele. Pot sa ma dau cu sania, sa fac oameni de zapada si sa intru in casa deabia cand hainele mi s-au udat. Pot sa strig in gura mare ca sunt fericita fara sa deranjez pe nimeni. Nu am cum sa deranjez cand vecinii sunt la 10 minute departare!

Dar este frumoasa viata la tara, la fel de frumoasa ca in orice loc in care te simti acasa!

Daca ajungi intr-o zi in Bisoca nu uita ca si acolo traiesc tot oameni!

Bianca Casaru

I wanna be me ...

2009-06-25T15:38:00.007+03:00

Daca ma intrebi ce caut eu aici nu am sa pot sa iti raspund pentru ca nici eu nu stiu. Initial am vrut sa fie un loc in care sa imi pot dezvolta, intr-un mod placut stilul de a scrie, dar acest lucru nu mi-a iesit. Am vrut sa scriu despre locuri in care am fost, despre mare, despre munti, despre calatorii prin viata facute alaturi de voi, dar nici asta nu mi-a iesit. Am vrut sa vorbesc despre lume, sentimente, idei dar cred ca a fost mai dificil de facut decat de trait si prin urmare nici la asta nu m-am priceput.Singurul lucru la care m-am descurcat a fost sa traiesc. Am vrut sa traiesc nu doar sa supravietuiesc si cred ca mi-a iesit. Nu atat de bine pe cat as fi vrut dar am reusit. Este frumos sa traiesti. A trai inseamna multe. Inseamna sa iubesti, sa razi, sa plangi, sa suferi, sa te bucuri, sa alergi, sa calatoresti, sa comunici, sa citesti, sa stai degeaba, sa muncesti. Da! sa muncesti. Sa simti ca ai facut ceva, ca tu ai facut ceva! Sa obtii un lucru prin sudoarea fruntii si prin eforturi disperate ... atunci simti ca traiesti ! A trai nu inseamna a avea totul. A trai inseamna a face totul ca sa ai ceva.Un lucru obtinut usor nu itiofera satisfactie. Implinirea o ai atunci cand lupti, lupti din greu, ca sa iti implinesti un ideal.
Acum am multe lucruri pentru care trebuie sa lupt...

Trebuie sa lupt pentru voi ... vreau inapoi acele nebunii, plecari, acea bucurie pe care am simtit-o alaturi de voi, acel mod de a simti fiecare zi, de a ma bucura de fiecare zambet. Vreau inapoi fiecare culoare pe care am pierdut-o prin nepasare.

Trebuie sa lupt pentru mine ... nu vreau sa ma schimb. Vreau sa traiesc, vreau sa zambesc, vreau sa am motive sa sar in sus de fericire. Vreau ca cei de langa mine sa se bucure de timpul petrecut langa mine. Vreau sa nu mai fac greseli. Vreau sa nu mai sufar si sa nu ii mai fac pe alti sa sufere. Vreau ... vreau ... sunt multe lucruri pe care le vreau

Trebuie sa lupt pentru ea ... da pentru ea. Pentru ca a fost mereu acolo. Pentru ca a stiut sa spuna si nu si da. Pentru ca m-a inteles si pentru ca ma iubeste cu tot cu defecte.

Trebuie sa lupt pentru tine ... pentru ca atunci cand ma vei cunoaste sa nu iti para rau ca ti-ai pierdut cateva clipe din viata in compania mea.

Am multe de facut ... nu imi pai pierd vremea aici.

Ne auzim mai tarziu, acum sunt ocupata sa traiesc ... si sa simt!

Bianca Casaru

Alexander Rybak ...Fairytale

2009-06-09T22:03:00.004+03:00

Imi place atat de mult ... Fairytale ...

Years ago, when I was younger

I kind a liked, a girl I knew

She was mine and we were sweet hearts

That was then, but then it's true

I'm in love with a fairytale

Even though it hurts

Cause I don't care if I lose my mind,

I'm already cursed

Every day we started fighting

Every night we fell in love

No one else could make me sadder

But no one else could lift me high above

I don't know what I was doing

When suddenly we fell apart

Nowadays I cannot find her

But when I do we'll get a brand new start

I'm in love with a fairytale

Even though it hurts

Cause I don't care if I lose my mind,

I'm already cursed

She's a fairytale yeah

Even though it hurts cause

I don't care if I lose my mind, I'm already cursed

Despre CineM-a pus sa ...

2009-06-09T17:54:00.008+03:00

Nu stiu ce mi-a venit! Cred ca din cauza licentei scriu despre lucruri care pana nu de mult imi erau indiferente. Ma preocupa cultura, ma preocupa Romania si imaginea pe care o avem. Ma intereseaza arta si tot ce este frumos. Imi place ce face sora mea si poate, daca as putea da timpul inapoi, as face si eu ceea ce ea face de atata timp. Gandindu-ma la tot ce imi place am ajuns sa vorbesc cu un prieten despre cinema, despre aparitia cinematografiei, despre pelicula aceea care surprindea doar imagini alb-negru fara sa poata capta si sunetul. Despre dezvoltarea imaginii si a sunetului. Despre serializarea care a acaparat si cinematografia si care a transformat filmele din "opere" in "produse" capabile nu sa incante sufletul persoanelor care le privesc ci sa incante buzunarele celor care le creeaza.Despre transmiterea primelor unde radio. Asa am ajuns la concluzia ca nu am nici o idee despre anul aparitiei cinematografiei in Romania sau despre primul film facut de romani.

Am apelat la aseasta sursa magnifica de informatii, ce se presupune a fi internetul, insa a reusit sa ma dezamageasca deoarece nu am putut afla aceste date. Stiu doar ca in anul 1911, a fost prezentat la Bucuresti primul film romanesc de fictiune de lungmetraj, Amor fatal, in regia lui Grigore Brezianu.

Si tot cautand eu date am ajuns din una in alta si mi-am dat seama ca nici macar istoria propriei tari nu o cunosc (de domnitori, care si in ce ani au domnit nu mai vorbesc ... sunt in concluzie praf la capitolul istorie :P) aici gasiti un link ce va trimite le wikipedia si unde gasiti o mare parte dintre domnitorii romaniei http://ro.wikipedia.org/wiki/PreÅŸedinÅ£ii_RomÃ¢niei .

Am ajuns sa caut aceasta lista cu domnitori ai Romaniei pentru ca aflasem ca in anul 1948 a fost emisa legea cu privire la nationalizarea industriei cinematografice. Atunci mi-am dat seama ca nu stiu cine a condus tara in acel an, deci nu stiu cine a fost autorul acelei legi. (va las pe voi sa aflati cine a fost personalitatea) .Nu ca ar fi contat prea mult, pentru ca oricum nu voi iubi istoria nici de acum inainte si mai mult ca sigur maine nu voi mai sti nici acest an (vorbeam ieri de copii care nu stiu sa profite de informatiile care ii sunt puse pe tava. Cred ca fac parte dintre ei :( !). Prefer geografia si calatoriile! Sunt mai practica din fire. Retin doar ce imi foloseste pe o perioada mai lunga de timp.

Dar sa revenim la ale noastre oi. Mai bine zis la cinematograful nostru si nu numai. La cinematografie in general. Nu stiu daca sa ma bucur sau nu ca in decursul anilor cinematograful a fost vulgarizat si transformat, dintr-un ritual de iesire din casa a celor cu o pozitie sociala mai buna, intr-un produs accesibil tuturor. Si spun ca nu stiu daca sa ma bucur sau nu pentru ca acum la cinematograf ai ocazia sa intalnesti si pantofarul de Valea Prahovei si Pitzipoanca de Bamboo care nu mai stiu sa-i respecte pe cei din jur si pe care nu a avut nimeni ocazia sa ii invete ca la cinema nu se vorbeste (sau mai bine zis nu se urla) astfel incat el/ea aflati in spatele salii sa fie auziti de cel care deabia a intrat pe usa de langa ecran.

Dar m-am lungit prea mult si am trecut de la una la alta. Revin si maine, daca am timp, cu idei venite pe neasteptate si nelasate sa plece la fel!

Bianca Casaru

In timp ce unii invata alti fac sex ...

2009-06-08T13:20:00.007+03:00

Deasupra mea sta o familie tanara. Aseara au facut sex salbatic. Cred ca nu prea au schimbat pozitia pentru ca patul a scartait la fel timp de vre-o 15 minute (poate chiar mai mult). Asta se intampla in timp ce eu incercam sa imi amintesc, sa imi reimprospatez memoria cu informatii pe care se presupune ca le-am acumulat cu vre-o doi ani in urma. Poate in alte conditii nici nu as fi bagat de seama ce se intampla deasupra mea, insa la mine in camera era atat de liniste incat ma deranjau si bataile ceasului pe care il am atarnat pe peretele din bucatarie.
J Michelet : " S-a vazut in acea clipa ce consumator urias si puternic este poporul, atunci cand intra in joc" .
La acest pasaj ajunsesesm cu cititul cand au inceput sa ma deranjeze sunetele vecinilor de deasupra si m-am oprit la el. Nu pentru ca in momentul ala ar fi avut o mare importanta ci pentru ca zgomotele m-au facut sa nu mai fiu atat de concentrata la lectura. Dar cred ca intreruperea a fost cu folos caci m-a facut sa ma gandesc la o multime de alte implicatii ale acelui pasaj, la lucruri la care altfel nu cred ca as fi avut ocazia sa meditez. Am ajuns astfel sa ma gandesc la dezvoltarea culturala, la revolutiile industriale si importanta lor in dezvoltarea omenirii. Am inceput sa imi pun tot felul de intrebari in ceea ce priveste Internetul si implicatiile care decurg din utilizarea lui.
Oare dezvoltarea internetului a contribuit la micsorarea magazinului de cunostinte generale ale individului? Cred ca da! Cati dintre noi nu consideram mai simpla varianta unui search pe un motor de cautare decat sa ne punem motorasul din capul nostru sa invarta rotitele memoriei pentru a retine anumite date? Suntem atrasi de divertisment si consum facil. Nu ne mai place sa gandim. Evadam intr-un imaginar care este departe de a se asemana cu realitatea. Traim intr-o lume cuprinsa de hegemonii virtuale, supravietuim prin si pe internet.
Nu mai exista unicitate si individualitate pentru ca toti consumam acelasi produs standardizat. Suntem setati sa gandim la fel, in aceeasi directie. Ne lasam controlati inconstient, devenind copii ale unui prototip. Nimeni nu mai gandeste in termeni de "estetica" ci de "comercial". Un produs nu mai "arata bine" ci se vinde sau nu.
Ingurgitam o cultura ieftina si imi este mila de copii care s-au nascut in "era internetului". Nu spun ca nu vor mai fi copii inteligenti. Departe de mine acest gand! Insa multi nu vor mai sti sa isi augumenteze inteligenta. Se vor plafona in gandire si vor deveni si ei " inca unul printre cei multi". Vor fi insa si copii care vor profita de avantajele aduse de internet si vor intra intr-o sfera a unei noi culturi.

Bianca Casaru